GENERALITATI Este un caine mare, care apartine, la origini, grupului de caini de munca, dar datorita infatisarii sale a devenit, cu timpul, un caine dorit mai ales pentru companie. De asemenea, datorita capacitatilor lor crescute de a invata, sunt utilizati foarte des pentru concursurile de dresaj. De asemenea, Weimaraner-ul incepe sa apara din ce in ce mai mult si pe ringurile de prezentare. HRANA Cainii acestei rase nu sunt mari gurmanzi, si nici nu pun probleme in ceea ce priveste meniul ales, astfel ca ii puteti hrani si cu ceea ce mancati dumneavoastra la masa. Desi nu mananca foarte mult, in zilele friguroase de iarna nu este deloc o idee rea sa suplimentati portia de hrana pe care o primeste, pentru ca ea il ajuta sa treaca mai bine peste o perioada a anului pe care nu o iubeste in mod deosebit. COSTURI SI DURATA DE VIATA Costul de achizitionare al unui astfel de caine nu este mare, dar asta nu inseamna nici pe departe ca ei sunt caini ieftini. In cazul acestei rase, cu cat mai mare este pretul platit, cu atat mai ridicata va fi si calitatea catelusului obtinut, exemplarele mai ieftine fiind mai indepartate de ceea ce trebuie sa insemne rasa. Durata de viata este de 9-15 ani, media existenta fiind de 12-13 ani, iar la nastere un Weimaraner poate aduce pe lume sase-sapte catelusi. DESCRIERE Cu blana lor scurta, ascutita ca otelul si cu ochii de un albastru intens, Weimaraner este unul dintre cei mai remarcabili caini existenti. Sunt inalti, in plina viteza isi pastreaza o gratie deosebita in alergare, prezenta lor este extraordinara, putand fi comparat cu unele rase de cai din punct de vedere al stilului de alergare. Exista doua varietati ale rasei, cu blana scurta si cu blana lunga, a doua fiind mai comuna si, inca, neacceptata in Statele Unite ale Americii, spre exemplu. Un Weinmaraner poate atinge 69 cm inaltime si 27 kg, dar exista si exemplare care pot depasi sensibil aceste cote, desi ele se incadreaza in categoria exceptiilor. BOLI Cainii acestei rase sunt afectati, in general, de toate problemele canine existente, dar frecventa imbolnavirii lor este departe a crea probleme posesorului. Au, totusi, doua probleme cu care se confrunta mai des: infectiile urechii, pe care le contracteaza usor, si probleme ce apar cateodata cu sira spinarii, probleme care ii fac sa se indoaie si sa para cocosati, pe masura ce nervul spinal este apasat de coloana. ISTORIE Originile exacte ale cainelui nu sunt cunoscute nici in ziua de astazi, chiar daca un exemplar poate fi admirat intr-o pictura de pe la 1600 a lui Van Dyke. Se crede ca provine din Pointer-ul german cu par scurt, si cu ceva adaugat de la Bloodhound, cu care se pare ca are unele legaturi si cu care este posibil sa fi fost incrucisat. Rasa isi trage numele de la unul din nobilii de la curtea lui Charles August, Marele Duce de Weimar, pe atunci fiind folosit la vanatoare, incepand de la iepuri pana la lei, cu care nu se ferea sa se dueleze. Cand, tarziu, dupa 1800, aceste obiceiuri au disparut, rasa a intrat si ea intr-un con de umbra, fiind aproape de extinctie. Totusi, s-a trecut la dezvoltare ei, un secret pe care Germania l-a tinut ascuns pana in 1929, atunci cand cateva exemplare au trecut Oceanul, ajungand in Statele Unite ale Americii. In 1943, clubul american a acordat si el, in sfarsit, recunoasterea oficiala acestui caine. EXERCITII SI DRESAJ Pentru a va asigura linistea in casa, Weimaraner-ul trebuie scos zilnic la plimbari lungi, care sa depaseasca doua ore. In cauzl in care nu le asigurati aceste ore, vor fi nefericiti, si se vor transforma, in interiorul casei, in niste animale foarte distructive. Le place la nebunie sa inoate si sa aduca inapoi lucrurile aruncate de dumneavoastra, asa ca aceste doua activitati nu trebuie neglijate atunci cand va faceti planuri pentru ei. Dresajul lor trebuie sa inceapa devreme, pentru a va asigura ca in casa nu veti avea un caine care sa roada, sa sape si sa alerge toata ziua, tendinte la care sunt predispusi in cazul in care nu aveti cu adevarat grija de ei. CARACTER SI TEMPERAMENT Sunt caini deosebit de inteligenti, care pot intelege intr-o secunda ceea ce se vrea de la ei. Stapanul trebuie sa fie foarte increzator si aspru atunci cand ii instruieste, pentru ca sunt caini cu un caracter puternic, care nu se lasa usor. Sunt excelenti pentru familie, mai ales pentru acele familii care iubesc din tot sufletul cainii. Sunt inteligenti, prietenosi, energici si extrem de vigilenti, fiind capabili sa anihileze incercarile eventualilor intrusi de a patrunde in casa. In cazul in care vor fi invatati de mici sa faca asta, nu vor avea probleme cu celelalte animale din casa, chiar daca este vorba de pisici. Din cauza modului lor de a domina lucrurile si tendintei de a fi foarte incapatanati, nu sunt recomandati pentru cei care nu au mai avut inaintea lui un caine.