Aproape ca nu exista parcuri sau paduri in care sa nu le intalnesti. Toata lumea le indrageste desi este aproape imposibil sa le prinzi; sunt singuratice si sfioase. Sunt jucause dar solitare in aceeasi masura. Este vorba, desigur, despre… veverite Stramosii mamiferelor Totul a inceput in urma cu zeci de milioane de ani, undeva pe teritoriul actualei Americi de Nord. Dinozaurii disparusera iar mamiferele isi faceau, incet incet, loc pe scena evolutiei vietii. Primele au fost fiinte mici, putin pretentioase si foarte adaptabile. Acesti stramosi ai mamiferelor de astazi au mai fost numiti si Rozatoarele din Mezozoic. Cel mai de seama reprezentant al lor este astazi simpaticul personaj al seriei Ice Age. Prima fosila recunoscuta ca apartinand unei specii a genului Sciurus (veveritele) dateaza de acum 36 milioane de ani si a fost descoperita in America de Nord, spune Louis Roth profesor de biologie la Universitatea Duke din SUA. In Europa primele veverite au ajuns 6 milioane de ani mai tarziu, in acea vreme Siberia si Alaska nefiind inca despartite prin stramtoarea Bering. O data cu divizarea continentelor acestea au evoluat in mai multe specii, cele mai cunoscute fiind veverita roscata (Sciurus vulgaris), veverita gri (S. carlinensis sau S. griseus) sau veverita rosie americana (Tamiasciurus hudsonicus). In Europa, inclusiv la noi, cea mai intalnita este Sciurus vulgaris. Mariana, veverita tuturor romanilor In Romania veveritele au prosperat atat in padurile de munte, unde se hranesc cu semintele din conuri de brad cat si la campie unde pot gasi in voie ghinde nuci sau alte seminte. S-au raspandit atat de mult incat s-au semiadaptat la viata de "statiune" traind prin parcuri, palcuri de copaci la marginea oraselor sau chiar in gradinile oamenilor. Parcul Reginelor din Buzias este renumit pentru veveritele prietenoase de aici, care vin atunci cand ciocnesti doua nuci. Pe toate le cheama Mariana, nimeni nu isi aduce aminte de cand. Vatra Dornei este si ea celebra in acest sens, parcul orasului adapostind mai multe veverite pe care le cheama… ati ghicit, Mariana. De fapt, in aproape toate statiunile romanesti in care intalnim veverite, numele de Mariana s-a impamantenit si a devenit o traditie. Cateva obiceiuri ale veveritelor Daca doriti sa le urmariti in dupa masa unei zile calde de vara, aveti putine sanse; asta pentru ca veveritele sunt vara active in principal dimineata devreme sau la apus. Pe timpul zilei caldura le alunga in adaposturi aflate deobicei in scorburi sau scobituri. Poate cel mai cunoscut obicei al lor este acela de a face provizii pentru iarna. Veveritele strang si "pun" bine tot ce se poate manca iarna, in special ghinde si nuci. Studiile au aratat ca au o memorie excelenta a ascunzatorilor. Veveritele sunt singuratice si nu veti intalni grupuri cu exceptia familiilor formate din mama si 3 sau 4 puiuti. Masculii nu traiesc alaturi de acestia, singura apropiere de femele existand in perioada imperecherii, dupa care isi iau talpasita. Puii se nasc golasi si orbi, avand in jur de 50 de grame fiecare. Ei traiesc si sunt hraniti in vizuina timp de 2-3 luni, iar la nevoie chiar mutati daca mama simte veun pericol. Veveritele nu hiberneaza ci se retrag in adaposturi, iesind de acolo rar pentru a isi lua provizii din ascunzatorile umplute pe timpul verii. Veveritele apar in cele mai neobisnuite locuri, asa cum a fost recent cazul meciului din Anglia dintre echipele de fotbal Arsenal si Villareal. Nimeni nu stie de unde a aparut pe teren veverita care a profitat de ocazie pentru a dribla cativa jucatori… Veverita animal de casa? Veveritele au nevoie de spatiu de harjoneala iar un apartament, sau chiar o casa cu gradina, este putin probabil ca le poate oferi un mediu propice. Inchizand o veverita in apartament nu facem decat sa o chinuim si sunt putine sanse ca ea sa supravietuiasca. Natura a inzestrat veveritele cu gheare lungi si ascutite, acestea nu numai ca pot provoca rani serioase dar pot distruge si lucrurile din jur. Iata cateva argumente pentru a nu tine o veverita in captivitate, ramanandu-ne insa bucuria de a le privi libere, in parcuri, paduri sau uneori, gradinile noastre.