Vazul este un simt care ajunge la nivel optim anatomo-functional abia la varsta de 4 luni. Pana la aceasta varsta, puiul de catel vede neclar, iar daca incepeti predresajul mai devreme de aceasta varsta, oferiti puiului sansa sa vada mingea sau carpa, repetand miscarea de stimulare. Sub nici o forma nu se corecteaza un pui sau un caine adult pentru ca observa cu intarziere sau chiar nu vede un obiect in miscare. Pentru a intelege modul in care cainele vede, trebuie stiut faptul ca celulele receptoare din retina sunt de 2 tipuri – bastonase si conuri. Bastonasele inregistreaza in alb-negru nivelele scazute de lumina si sunt necesare pentru vederea pe timpul noptii. Prin dilatarea pupilei, ochiul permite ca o cantitate mai mare de lumina sa ajunga la retina. Se constata, astfel, ca un caine vede bine atunci cand lumina este slaba, dar nu vede deloc atunci cand intunericul este profund. Celelalte receptoare, numite conuri, sunt necesare pentru vederea colorata si in lumina. Pana nu demult s-a sustinut ipoteza ca vederea cainelui este limitata la alb-negru si nuante de gri. Recente experimente, insa, au scos la iveala faptul ca ochiul cainelui poate distinge cateva culori. Faptul ca ochii unui caine stralucesc in lumina farurilor masinii se datoreaza stratului opac, numit tapetum lucidum, aflat in spatele celulelor receptoare, strat care reflecta lumina. Cainii au o vedere bi-oculara si o mica adancime a campului vizual. Focalizarea unei imagini este mai eficienta la rasele cu ochii plasati frontal , fata de cei cu ochii plasati lateral. Extrem de patrunzatori fata de cele mai imperceptibile modificari ale mediului si avand o vedere periferica exceptionala, cainii sunt eficienti in citirea vizuala a teritoriului si chiar a starilor emotionale ale oamenilor. Acuratetea vazului la caine este suficienta pentru a recompune in imagini transmisia TV de norma europeana, care are 625 de linii pe cadru. Cu alte cuvinte, cainii din Europa pot urmari un program TV fara probleme, pe cand cei din SUA, unde se transmite cu numai 525 de linii pe cadru, vad doar puncte si linii in miscare.