Cainele elvetian Saint Bernard, faimos pentru abilitatea sa de a interveni cu succes in salvarea victimelor avalanselor din Alpi, isi apleaca umil capul, celebrul butoias de la gatul sau fiind de acum inlocuit cu placuta �De vanzare� Masiv, lent, dificil de intretinut, ramas fara slujba de cand locul sau a fost luat de echipaje salvamont dotate cu elicoptere si aparatura de ultima generatie, mandrul caine de odinioara a ajuns demodat, o povara financiara pentru ordinul religios care l-a crescut si l-a antrenat de secole. Nu se stie exact de cand Saint Bernardul a inceput sa salveze oamenii, dar le sunt atribuite peste 2000 de victime salvate datorita interventiei lor, in ultimii 200 de ani, in zona muntoasa de la granita Elvetiei cu Italia. Nemaifiind caini utilitari, asezamintele religioase ale Ordinului Sfantului Bernard, s-au vazut puse in situatia de a vinde cei 18 caini adulti si 16 pui. Masiv si greoi, un caine adult din aceasta rasa cantareste peste 100 de kilograme si mananca intr-o singura zi mai mult de 2 kilograme de carne. Au nevoie de multa atentie, timp si energie, spune Fratele Frederic, unul din cei 5 calugari care locuiesc in asezamant. La inceputul secolului acesti caini erau foarte folositori. Din anul 1955 insa au aparut elicopterele, care nu au suficient spatiu pentru un animal atatde mare, a continuat el. In anul 1975 Saint Bernardul a fost folosit pentru ultima data intr-o misiune de salvare. De atunci, ei au fost inlocuiti cu caini de talie mai mica, retrieveri sau ciobanesti germani. In ciuda acestor lucruri, uriasul bland ramane unul din cei mai buni prieteni ai turistilor montani.