Un tucan Brazilian, care şi-a pierdut jumătate din partea de sus a ciocului, a primit o nouă șansă la viață. Cu ajutorul unei imprimante 3D, cercetătorii au realizat o proteză perfectă pentru uriașa frumos colorată. Se pare că pasărea, o femelă pe nume Tieta, a fost victima traficului cu animale exotice. Tieta a fost găsită de autorităţi într-un târg din Rio de Janeiro şi preluată de un centru de salvare a animalelor. Pasărea reuşea să se hrănească aruncând grăunţe în aer, pe care le prindea doar într-o treime din încercări. Organizaţia Instituto Vida Livre, în parteneriat cu trei universităţi, a demarat un proiect de salvare a tucanului. Cercetătorii au creat o proteză din plastic rezistent, care cântăreşte doar 4 grame, pe care au acoperit-o cu un polimer special. În ciuda dimensiunilor mari, ciocul tucanilor este foarte uşor, și asta pentru că pasărea Tieta cântăreşte doar 300 de grame. Operaţia de montare a protezei a durat 40 de minute. Deşi i-a luat ceva timp să se obişnuiască cu ciocul, acum pasărea mănâncă normal şi poate fi eliberată în sălbăticie. “I-a luat trei zile să se obișnuiască cu ciocul. La început, am hrănit-o cu fructe și îl ignora total. Acum, când am început să îi dăm animale vii, și-a dat seama că noua achiziție este, de fapt, foarte utilă”, au povestit cercetătorii. Sursa: IFL Science