Jason Hardesty este un șofer UPS din New Orleans care este practic o vedetă printre câini! Datorită talentului său de a face selfie-uri adorabile cu patrupedele pe care le întâlnește pe traseul său, a transformat livrările zilnice într-un proiect plin de energie pozitivă pe Instagram. Câinii din zona lui recunosc sunetul camionului său și aleargă efectiv la ușă pentru a-l vedea! Un șofer UPS din New Orleans, vedetă printre câini Potrivit lui Jason, el este mai bun prieten cu câinii decât cu stăpânii lor, iar, sincer, pare să aibă dreptate. Contul său de Instagram este dovada că, uneori, cei mai buni colegi de muncă sunt cei cu patru picioare și cozi! Întrebat cum a început acest proiect, Jason a făcut câteva declarații pentru Bored Panda: „De fapt, a fost din întâmplare. Aș putea spune că mi-a venit ideea când am decis la întâmplare să iau un câine în brațe pentru a face o poză, pentru amuzament. Dar apoi am postat-o pe Instagram. Nu mă așteptam să atrag atenția cu asta, dar cred că poza a primit cam 100 de aprecieri, iar pe atunci, mi s-a părut mult!” Jason Hardesty, în vârstă de 36 de ani, a format relații speciale cu câinii pe care îi întâlnește, explicând: „Am legat multe relații cu câinii. Ei aud camionul și aleargă la ușă, deja știu că sunt eu la unele case. De fapt, sunt mai prietenos cu câinii decât cu clienții.” Cât despre cum ar putea să-i crească prezența în mediul online, Jason a spus: „Deocamdată, jobul pe care îl am este consumator de timp, dar cu siguranță scopul final este să lucrez cu organizații de salvare și să adopt cât mai mulți câini posibil.” Întrebat care este poza lui preferata, Jason a recunoscut că îi este greu să aleagă doar una. „Nu cred că am o singură poză preferată. Sunt multe poze care îmi plac, dar preferatele mele sunt cu siguranță cele în care nu sunt singurul care zâmbește. Cu alte cuvinte, imaginile mele preferate sunt cele în care și câinele zâmbește.” Interacțiunile lui Hardesty cu câinii au produs multe momente vesele, uneori chiar ajungând să aibă un efect comic. El și-a amintit: „Cea mai amuzantă poveste care îmi vine în minte este că, o dată, am încercat să țin un cățeluș mic… și, bineînțeles, una a dus la alta, iar micuțul s-a speriat puțin și, din păcate pentru mine, m-a udat puțin.” Citește și: Cum îți ajuți câinele să se adapteze la diferențele de temperatură Citește și: Vârsta reală a câinilor. Sfaturi binevenite de la medicii veterinari