O meduză uriaşă, de un colorit spectaculos, a fost descoperită pe o plajă australiană. Se pare că 10 asemenea specimene au mai fost văzute şi în anul 2008, iar acum specialiştii se întreabă dacă nu cumva este vorba despre o invazie cauzată de schimbările climaterice. “E uriaşă. Şi e colorată atât de frumos!”, au exclamat cercetătorii. Meduza violet a fost deja studiată de specialişti şi aceştia au stabilit că animalul face parte din genul Thysanostoma – caracterizat prin tentacule acoperite de mii de „guri” mărunte, care ingurgitează plancton. Cu toate acestea, specia nu a putut fi stabilită până în prezent. În apele Australiei trăiesc meduze din genul Thysanostoma, dar diferenţa este că acestea sunt de dimensiuni mult mai mici şi au culoarea bej. Schimbările apărute în populaţiile de meduze sunt un indicator extrem de important al stării mediului acvatic, acestea putând fi cauzate de factori diverşi: încărcarea apei cu îngrăşăminte provenite din activităţile agricole, încălzirea globală şi suprapescuit. Creşterea numărului populaţiilor de meduze poate, la rândul ei, să afecteze mediul, deoarece favorizează eliberarea de dioxid de carbon din apele oceanice. În plus, aceste animale se hrănesc cu peşti şi alte creaturi marine sau concurează cu acestea pentru resursele de hrană. Sursa: New Scientist