Unui sikh nu îi este permis să își scotă turbanul de pe cap decât atunci când face duș, însă pentru Sarwan Singh, un adept al aceste religii în vârstă de 28 de ani, această regulă nu a mai contat, atunci când în fața lui a văzut cum un câine se luptă cu apa, pentru supraviețuire. ”Conduceam când am văzut un grup de oameni care arătau spre canal. Am oprit mașina și m-am dus să verific ce se întâmplă. Am fost șocat să văd că era un câine care se îneca și nimeni nu ajuta”, a declarat Sarwan Singh, 28 de ani. Tânărul nu a stat mult pe gânduri și, deși nu știe să înoate, a decis să se folosească de dastarul său (turban), ca să salveze animalul disperat. ”În momentul în care am început să-mi scot turbanul, oamenii din jur se uitau șocați la mine. Credeau că nu-mi respect religia. Dar ce era important în acel moment a fost să salvez viața câinelui”, a declarat bărbatul. “Câinele era extreme de speriat când l-am scos din apă. I-am dat câțiva biscuiți, am stat cu el până s-a liniștit și apoi l-am lăsat să își vadă de drum”,a continuat Singh. Sursa: Bored Panda