Un căţel salvat dintr-un incendiu a devenit pompier – Galerie Foto

Micuţul Jake nu avea decât trei săptămâni, când a fost salvat dintr-un incendiu. Scos din flăcări de pompierul Bill Landler, Jake avea suferit arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, inclusiv pe lăbuţe.

„Am observat fum ieşind din curtea vecinului meu. Oamenii strigau că în clădire a rămas căţeluşul lor”, a povestit pompierul Bill Lindler incidentul petrecut anul trecut, în septembrie.

Deşi puiuţul a supravieţuit incendiului, a fost abandonat de stăpâni pentru că nu-şi permiteau tratamentul său.  Acesta a fost momentul în care pompierul i-a salvat viaţa pentru a doua oară, pentru că l-a adopat pe micuţ şi l-a îngrijit până ce s-a asigurat că este perfect sănătos.

De atunci, căţelul a petrecut mult timp prin Departamentul de pompieri, iar acum îl însoţeşte pe Bill în şcoli, unde le predă copiilor lecţii despre siguranţă în caz de incendiu. În luna decembrie, Jake a fost făcut oficial membru.

Acum, pompierul speră că animăluţul va deveni câine terapeut, ca să-i ajute pe copiii care au suferit arsuri. „Vreau ca ei să ştie că indiferent de cât de rău sunt, acest căţeluş a reuşit şi este tot frumos”, a mai spus pompierul.

Sursa: Bored Panda

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!