Un câine îndurerat a fost fotografiat plângând moartea stăpânului său, ucis într-un accident rutier. Fotografia surprinsă în oraşul Conception, din Chile, îl arată pe câinele Doki întins lângă trupul neînsufleţit al stăpânului său, Leonardo Vales, în vârstă de doar 23 de ani, care a murit pe loc după ce a fost lovit de o maşină. Ambulanţă care a ajuns de urgenţă la locul accidentului nu a mai putut decât să constate decesul. Emoţionaţi până la lacrimi de durerea câinelui, paramedicii au făcut o poză şi au postat-o pe Facebook: "Căţelul decedatului a rămas în locul acesta până când trupul bărbatului a fost ridicat de pe asfalt". Doki a fost luat de familia tânărului, iar rudele povestesc cum câinele nu a dormit toată noaptea la priveghiul organizat în memoria lui Leonardo. Imaginea a fost redistribuită de peste 12.000 de utilizatori şi a primit peste 2.500 de aprecieri, și mii de comentarii prin care este lăudat comportamentul patrupedului. “Prietenul care rămâne loial până la sfârșit”. Respect cățelulului, a comentat unul dintre internauți. Sursa: The Sun