Un băieţel autist care nu poate fi atins de nimeni a aşteptat timp de 2 ani un câine. Imaginea întâlnirii emoţionante a făcut înconjurul lumii

Un băieţel autist care nu poate fi atins sau îmbrăţişat de nimeni s-a conectat în mod incredibil cu un câine. Imaginea în care mama lui plânge de fericire când îl vede pentru prima dată atins de o altă fiinţă a făcut înconjurul lumii, strângând peste 300.000 de redistribuiri până acum.

În urmă cu doi ani de zile, părinţii l-au înscris pe Kainoa Niehau, acum în vârstă de cinci ani, pe lista de aşteptare a clinicii "4 Paws For Ability" din Ohio, care oferă câini special antrenaţi pentru persoanele cu dizabilităţi, de la copii, până la veterani care şi-au pierdut membrele sau auzul.

După o aşteptare imensă, un drum istovitor între două continente, cu numeroase escale, marţi Kainoa s-a întâlnit cu Tornado, un golden retriever care avea să devină singură fiinţă pe care băieţelul o lasă să îl atingă. Prăbuşită lângă ei de emoţie şi plângând de fericire, mama băieţelului a pus pe Facebook poza în care copilul îşi odihneşte capul pe abdomenul animalului şi alta în care îl îmbrăţişează cu foc şi zâmbeşte larg.

“A meritat fiecare luptă, fiecare document completat, fiecare dolar cheltuit, fiecare lacrimă, fiecare pas înainte şi înapoi, fiecare întrebare despre viitor. A meritat pentru că ştiu  – Tornado este ceea ce trebuie. Îi va salva viaţa băiatului meu”, a declarat mămica lui, Shanna.
Din cauza afecţiunii sale, băieţelului i-a fost foarte greu să îşi găsească un contact social oricât de firav în afara familiei, lucru care l-a întristat, neînţelegând răceala şi refuzul cu care este întâmpinat de oameni.

"Ca mamă, am văzut nenumărate momente dificile şi dureroase prin care copilul meu a trecut şi am plâns tot de-atâtea ori, ba chiar mai mult. Ieri însă am plâns dintr-un cu totul alt motiv. Este un sentiment pe care nu-l pot descrie." a scris Shanna pe Facebook.

Sursa: Daily Mail

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!