Unele dintre momentele care nu vor muri niciodată în memoria noastră sunt acelea în care noi ne-am găsit făcând ceva pentru prima dată. Că este vorba despre prima zi de şcoală, despre prima clipă în care am stat pe bicicletă fără susţinere sau despre momentul în care ne-am întâlnit marea iubire – toate sunt de neuitat, reuşind să producă efectul de piele de găină ori de câte ori sunt amintite. Şi, după cum vom vedea în imaginile de mai jos, şi premierele pentru animăluţe sunt la fel de importante. Aşa cum noi nu vom uita primul zbor cu avionul, ele nu vor uita niciodată momentul în care au văzut pentru prima dată zăpadă, iar cu siguranţă câinii nu vor uita clipa în care au făcut cunoştinţă cu aspiratorul; pentru că, ce să vezi, i-a marcat pe viaţă! Momentul în care un câine a întâlnit pisicuţe pentru prima dată Newireland321wsk Şi un cangur… Momentul în care a dormit pentru prima dată înăuntru, după ce a fost luat de pe străzi. CollectiveOfCells Şi în care o mâţă a văzut zăpada tessa.lv Pisicile au auzit pentru prima dată sunetul mirific produs de aspirator Imgur.com Iar un pui de urs a dat de zăpadă Soren Koch A aflat că de acum a apărut un nou membru în familie Many chairs Kiwi a ieşit pentru prima dată afară Simple Minded Acest Husky a apărut pentru prima dată la TV Ochii pisici, când au văzut prima dată un brad de Crăciun. Locke Proposal Sursa: Bored Panda Foto wall: Wallpapersbyte