Tuatara – fosila vie

Tuatara
face parte din clasa reptilelor, fiind unicul reprezentant al ordinului
Sphenodontia. Alti reprezentanti ai acestui ordin au trait acum 200 de
milioane  de ani pe langa dinozauri. In zilele noastre rudele cele mai
apropiate sunt reprezentantii ordinului Squamata, serpii si soparlele.
Chiar daca la o privire neatenta tuatara aduce mult cu soparlele, ea NU
este o soparla. In clasificarea reptilelor, Tuatara are rezervata o
clasa doar a ei.

Exotica “soparla” traieste in Noua Zeelanda, pe
aproximativ 30 de insule mici din jurul tarmului acestei tari.
Unicitatea si supravietuirea speciei s-a datorat faptului ca arhipelagul
neo-zeelandez a fost izolat de restul continentelor timp de mai bine de
80 de milioane de ani.

Odata cu colonizarea Noii Zeelande, avea
sa vina si amenintarea pentru aceasta specie. In trecut milioane de
Tuatara vietuiau pe cele doua insule mari ale acestei tari. Apoi aici au
sosit primii oameni din Polynesia, care au adus cu ei caini si
sobolani, ce s-au ospatat abundent cu oua si pui de tuatara. Pana la
sosirea europenilor aici, tuatara erau deja disparute de pe insulele
mari ale Noii Zeelande.

Nici pe populatiile de soparle de pe
insule nu erau ferite. Din nefericire, sobolanul polinesian, este un bun
inotator, cucerind si aceste insule. Amenintarea fiind tot mai mare
pentru specie, autoritatile neo-zeelandeze au elaborat in 1895 o lege de
protejare si conservare a acestei comori nationale.

Unele insule
au ajuns sa fie curatate de catre sobolani, care nu au mai lasat in
viata nicio reptila. Din fericire, pe alte insule, cei care au disparut
au fost rozatoarele, gratie masurilor luate de autoritati.

O
descoperire uimitoare avea sa anime sperantele cercetatorilor. In 1989,
pe insula Brothers, cu o suprafata de numai 5 hectare, au fost
descoperita o populatie de aproximativ 600 de exemplare de tuatara. In
urma studiilor, surpriza a fost si mai mare, observandu-se ca aceasta
este o noua  sub-specie: Sphenodon guntheri. Exemplare de aici au fost 
folosite in programe de reproductie si apoi au fost repopulate alte
insule.

Tuatara este atat
de autentica incat uimeste continuu oamenii de  stiinta. La o analiza
amanuntitat se distanteaza foarte mult de soparle. In primul rand, are
cea mai scazuta temperatura a corpului si este reptila care agreeaza
cele mai mici temperaturi ale mediului ambiant. Ramane active chiar si
la temperaturi de sub 5o Celsius, unde alte reptile ar fi hibernat deja.
Si mai curios este faptul ca, la temperaturi peste 28o Celsius,  viata
soparlei poate fi pusa in pericol. Ca putine alte reptile, tuatara
vaneaza doar noaptea pe racoare. Exceptie fac, exemplarele tinere de
tuatara care sunt nevoite sa vaneze ziua, cand adultii dorm, intrucat
exemplarele mari nu se dau in laturi de la a-si manca progeniturile.

Tuatara este
un animal lent in miscari si cu metabolism pe masura. Abdomenul si
coada poseda o suprafata mare d econtact cu solul, fapt ce incetineste
mersul reptilei. Foarte rar tuatara isi haituieste prada, de regula
asteapta rabdatoare si nemiscata pana cand vreo insecte sau reptila
ghinionista ii trece prin fata. Dieta tuatarei este alcatuita
preponderent din insecte, in special gandaci, insa nu refuza nici ouale
pasarilor, alte reptile, pasari. Aceste reptile pot inota foarte bine,
uneori consumand si prada acvatica.

Tuatara locuieste
pe tarm, in vizuine sapatae de ea sau de alte animale. Unele exemplare
traiesc in simbioza cu specii de pasari acvatice, un fel de albatrosi,
cu care impart adapostul. Soparla si pasarea isi apara reciproc cuibul
si ouale. Pasarea este activa ziua, iar tuatara noaptea, in acest fel
culcusul fiind mereu pazit de catre cineva.
 
Tuatara este o
soparla de un verde-masliniu sau gri,  ce poate ajunge pana la lungimi
de 80-100 cm. Tot corpul este strabatut pe linia mediana de o retea de
spini, ca cei ai dinozaurilor. La mascul, aceasta creasta este mai bine
pronuntata.

Dentitia este una aparte, speciala destinata
zdrobirii invelisului tare de cheratina a gandacilor. Maxilarul superior
prezinta doua randuri de dinti, intre care se interpune perfect
singurul rand de dinti al maxilarului inferior. La tuatara dintii uzati
nu sunt schimbati de altii, asa cum se intampla la crocodili. Asa se
face ca exemplarele varstnice pot fi edentate total, prada fiind
mestecata doar intre gingii.

Nicio alta specie de vertebrata din
lume nu mai poseda aceasta caracteristica, si anume al treilea ochi.
Acesta este situat  pe partea superioara a craniului si este dotat cu
retina, lentile si nerv optic legat direct de creier. Insa nu are
valoarea vizuala, intrucat la adulti este acoperit de placi cornoase si
tegument. Se pare ca totusi, are rol in reglarea ritmului circadian,
fiind capabil sa perceapa cantitatea de lumina pe care o primeste.

Ritmul de reproducere
este extrem de lent. Maturitatea sexuala se atinge la 10-20 de ani (mai
devreme in captivitate). O femela produce lent ouale, acestea fiind
depuse doar o data la 3-4 ani. Ouale fagile sunt lasate in numar de
10-20 si au nevoie de o perioada indelungata de clocire: 12-16 luni.
Imediat dupa ce au iesit din oua, puii sunt pe cont propriu.  In medie,
in salbaticie, tuatara traiesc 60-80 de ani, insa nu sunt deloc rari
indivizii ce depasesc 100 de ani.

Temperatura de clocire
influenteaza foarte usor sexul viitorilor pui. La 21o Celsius, va fi un
numar egal de masculi si femele. Daca temperatura scade sau creste cu
doar un grad, balanta inclina drastic intr-o singura directie,
respectiv: la temperatura mai scazuta vom avea mai multe femele, iar la
temperatura ridicata predominant masculi.

Sursa foto: 1, 2

Nicolae Hasegan
ZooLand.ro