TripAdvisor nu va mai vinde bilete către atracţiile cu animale, pentru a lupta împotriva abuzului faţă de necuvântătoare – Galerie Foto

Unul dintre cele mai mari site-uri de călătorie, TripAdvisor, a luat o decizie extraordinară în ceea ce priveşte destinaţiile de călătorie: nu mai vinde bilete către locurile în care principalele atracţii turistice îl reprezintă animalele.  

Înotatul alături de delfini, călăritul elefanţilor şi mângâiatul tigrilor pot suna distractiv, dar ele sunt extrem de abuzive faţă de necuvântătoare. În consecinţă, compania nu le va mai permite clienţilor să achiziţioneze bilete care să le permită să ia parte la astfel de activităţi.

„Noua politică TripAdvisor şi eforturile educaţionale au fost construite astfel încât să protejeze sănătatea şi siguranţa animalelor, în special în locurile în care legea este prea permisivă”, a declarat Stephen Kaufer, CEO TripAdvisor. Totodată, TripAdvisor îşi propune să celebreze destinaţiile şi atracţiile pionieri în asigurarea bunăstării animalelor.

TripAdvisor promite să ajusteze politica de rezervări complet până în 2017, schimbările începând chiar de acum. TripAdvisor şi partenerii lor, agenţia Viator, lansează şi o campanie educaţională ce are scopul de a răspândi informaţii despre bunăstarea animalelor. Până la începutul lui 2017, utilizatorii vor putea vedea iconiţe în formă de lăbuţă de animal în dreptul atracţiilor ce includ animale, alături de informaţii oferite de grupurile care susţin protejarea animalelor.

Sursa: Bored Panda

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!