Animalele folosesc mirosul în lupta lor pentru supravieţuire, ca vânător sau ca vânat. Mirosul le ajută pe acestea să găsească și să identifice hrana sau să simtă prezenţa dușmanului. În plus, pe baza lui se stabilește ierarhia în grup şi uneori se şi identifică partenerul potrivit pentru reproducere. Interesant este faptul că mirosul diferă de la un animăluţ la altul, astfel că există necuvântătoare cu mirosul foarte ascuţit, putând face o diferenţiere clară între acestea, perecepând, în acelaşi timp, mult mai multe mirosuri specifice. Un nou studiu, publicat în Genome Research, a prezentat un top al animalelor cu cel mai mare număr de gene olfactive. Procuşorii de Guineea – Pe ultimul loc în top se află Porcuşorii de Guineea. Aceştia au 796 de gene asociate receptorilor olfactivi, ceea ce înseamnă destul de mult, dacă este să comparăm cu un om, care are 396 de astfel de gene, sau cu un chiţcan de copac indian (563) şi cu iepurii (768). Se pare că oamenii nu stau atât de bine la acest capitol, din cauza faptului că s-au dezvoltat foarte mult celelalte simţuri, în special văzul. Câinii – Câinii sunt consideraţi animale cu un simţ olfactiv foarte bine dezvoltat (811 gene), în ciuda faptului că nu au foarte multe gene asociate sistemului olfactiv. Explicaţia se datorează faptului că animalele carnivore trebuie să resimtă foarte puternic mirosurile pe care le pot distinge, dar nu este neapărat necesar să distingă foarte multe. Cu toate acestea, simţul olfactiv al câinelui poate fi de 100 de ori mai bun decât al nostru. Broasca Xenopus Tropicalis – Fiind reprezentantul amfibienilor din acest top, Xenopus Tropicalis are 824 de gene asociate receptorilor olfactivi, fiind unul dintre animalele care stau cel mai bine la capitolul „miros”, în ciuda dimensiunilor destul de reduse. Se pare că şi alte specii de broaşte au mirosul foarte fin, însă nu au fost încă foarte bine studiate. Caii – Caii sunt pe locul al şaptelea în acest top, având 1066 de gene asociate receptorilor olfactivi. „În general, mamiferele stau foarte bine cu mirosul, comparativ cu alte vertebrate. Acesta se datorează faptului că mamiferele, originar, erau animale mici şi nocturne, care au supravieţuit în epoca dinozaurilor. Nu este, deci, de mirare, că mirosul li s-a dezvoltat atât de bine”, au declarat cercetătorii. Şoarecii – Vorbind despre şoareci, trebuie să spunem că ei se clasează pe locul al şaselea, cu 1130 de gene. Având în vedere că aceştia au o dietă largă, variată, se înţelege de ce mirosul lor este atât de bine dezvoltat. Ţestoasa chinezească cu carapace moale – Reptila reprezentativă pentru acest top este ţestoasa chinezească cu carapace moale. Ea are 1137 de gene asociate receptorilor olfactivi şi, după cum îi spune şi numele, trăieşte în China, dar şi în alte colţuri ale lumii. Este un animal căruia îi place foarte mult să adulmece lucrurile din jur, motiv pentru care îşi petrece majoritatea timpului detectând hrana noaptea, prin locurile ascunse. Vaca – Vacile au 1186 de glande, ocupând locul patru în clasament. Se spune că nasul lor este atât de puternic, încât poate detecta mirosuri chiar şi de la 9-10 kilometri depărtare. În plus, ele pot detecta şi sunete de o frecvenţă prea mare sau prea mică pentru a fi percepute de oameni. Oposumii- Oposumii reprezintă una dintre cele mai vechi specii de marsupiale, apărând la sfârşitul cretacicului. Ei şi-au rezervat un binemeritat loc trei în acest clasament. Motivul? Au 1188 glande asociate receptorilor olfactivi, ceea ce face ca mirosul lor să fie extrem de bine dezvoltat. În plus, aceste animale sunt celebre şi datorită sistemului imunitar foarte puternic, ce îndepărtează cu uşurinţă viruşii şi veninul anumitor şerpi. Şobolanii – Şobolanii înving şoarecii la acest capitol, dat fiind faptul că au 1207 glande. În general, rozătoarele sunt animale care stau foarte bine la capitolul „miros”, acesta facilitându-le accesul la o dietă largă. Elefantul african – Nasul elefantului nu este doar cel mai lung, ci şi cel mai performant. Genomul elefantului african conţine 1948 de glande asociate receptorilor olfactivi. Acest lucru înseamnă că elefantul are un miros de cinci ori mai dezvoltat decât cel al unui om şi de două ori mai puternic decât al unui câine, putând distinge între mirosuri pe care oamenii le găsesc identice. Capacitatea lor de a mirosi le permite acestor animale să-și găsească hrana, partenerele și să evite prădătorii. Sursa: Discovery News