Ţiparii din bazinele fluviilor sud-americane Amazon şi Orinoco produc descărcări electrice de 600 de volţi, capabile să ucidă animale de talie mică şi să ameţească animale de mărimea unor cai, dar mai şocant de atât este felul în care îşi folosesc puterea. Până acum, mecanismul a fost un mister, dar un studiu publicat recent în revista Science a venit cu răspunsul: mecanismul de electroşocuri este asemănător aceluia utilizat de pistolul cu impulsuri electrice. Ţiparul sud-american, un peşte de talie mare, care poate să ajungă la o lungime de 2,5 metri şi la o greutate de 20 de kilograme, este una dintre cele 900 de specii de anghile, fiind însă una dintre cele mai puternice – 80 % dintre celulele corpului lor acţionând precum nişte baterii. Ţiparii şi ceilalţi peşti electrici i-au intrigat pe oameni încă din Antichitate. Egiptenii utilizau peştii-torpilă în tratarea epilepsiei, iar Michael Faraday studia ţiparii pentru a înţelege mai bine natura electricităţii. Anatomia acestor anghile l-a inspirat pe fizicianul italian Alessandro Volta să creeze prima baterie electrică din lume. Recent, cercetătorii au filmat cu ajutorul unor camere video performante aceste anghile în acţiune, pentru a înţelege mai bine mecanismul descărcărilor electrice. Un pistol cu impulsuri electrice produce 19 pulsaţii cu tensiune înaltă pe secundă. Anghila electrică produce 400 de astfel de pulsaţii pe secundă. Ţiparul emite astfel de descărcări electrice care electrocutează victima, provocându-i contracţii ale muşchilor, permiţându-i răpitorului să îşi controleze victimele de la distanţă, precum o telecomandă. „Anghilele îşi pot paraliza prada complet în trei milisecunde”, a spus coordonatorul studiului, Kenneth Catania, profesor de biologie la Universitatea Vanderbilt. “Însă acele contracţii nu durează foarte mult şi anghila trebuie să îşi înghită repede prada – peşti, cel mai adesea -, altfel "victimele" sale vor reuşi să scape fără vătămări grave”. Oamenii de ştiinţă au observat că ţiparii, care au o vedere slabă şi vânează în ape mâloase, produc o serie de unde electrice, la fel ca un radar, pentru a-şi detecta prada în întuneric. Anghilele electrice, care în pofida numelui lor sunt mai apropiate de somn, au un organism format din electrocite, celule electrice derivate din ţesuturile musculare. Acestea sunt de fapt mici "baterii" biologice, existente doar la câteva specii de animale de pe Terra. Cercetătorii de la Universitatea Wisconsin-Madison au anunţat în vara acestui an că au secvenţiat genomul ţiparului electric. Sursa: Live Science