Povestea tigrului Aasha, chinuit de îngrijitorii unui circ, este una incredibilă. La nouă luni, micuța ajunsese să cântărească doar 13 kilograme, greutate normală pentru un tigru de doar trei luni. În 2011, a fost salvată și dus departe de viața de „circar”, de Vicky Keahey – fondator al unui centru de salvare al animalelor sălbatice din Texas. Aasha nu a fost doar supusă unor condiții precare de trai, ci a fost și forțată să trăiască în compania unui tigru adult, care nu contenea să își demonstreze permanent superioritatea. “Când am găsit-o, îi lipseau părți imense de blană, iar pielea în era iritată și chiar îi sângera”, își amintește Vicky. „Micuța avea răni deschise și viermi inelați. În fiecare zi, chiar de două ori pe zi, îi dădeam tratament și îmi petreceam timpul cu ea”. Iar asta nu a fost tot. Vicky se lupta adesea cu ea, pentru a-i oferi băi cu tratament deloc pe placul lui Aasha. După opt săptămâni de tratament, blana lui Aasha a început să dea semne de vindecare. „După opt luni, începuse să arate ca un adevărat tigru. Putea chiar să înoate”, își amintește cu entuziasm Aasha. La scurt timp, Aasha l-a cunscut pe Smuggle, un tigru mai matur ce a plăcut-o din prima clipă. Acum, cei doi își petrec timpul împreună, în același adăpost. Aasha arată ca o adevărată tigresă! Sursa: Bored Panda