Testoasele marine din Mediterana, in pericol

Comisia Europeana a condamnat recent Grecia pentru esuarea planurilor de protejare a celei mai numeroase populatii locale de broaste testoase din Mediterana, Caretta caretta. Decizia a survenit in urma unei campanii sustinute a WWF (World Wildlife Fund) alaturi de alte ONG-uri preocupate de impactul turismului necontrolat asupra speciei Caretta caretta. In cadrul campaniei au fost trimise 11.000 de emailuri catre premierul Greciei si catre Ministrul Mediului din aceasta tara.

Ingrijorarea manifestata de societatea civila reprezentata prin mai multe organizatii ecologiste a fost inteleasa in cele din urma de oficialii guvernamentali, domnul Kaloyiannis, adjunct in Ministerul Mediului declarand recent ca "Insula Zakynthos a devenit una din prioritatile aflate pe agenda ministeriala".

Este cunoscut faptul ca broasca testoasa marina se intoarce in acelasi loc pentru depunerea oulalelor, acesta fiind reprezentat in acest caz de plajele insulei grecesti Zakynthos. Datorita accesului neingradit al turistilor in Parcul National Marin Zakynthos, multe din cuiburi au fost distruse. In Parc se gasesc in medie anual intre 800 si 1100 cuiburi de oua de testoase marine de Mediterana, care incep sa eclozeze in luna august. Datorita prezentei omului in zona, dar si a unor pradatori naturali, s-a estimat ca din 1000 de broaste testoase, doar una va ajunge la maturitate.

Publicat la: 11 noiembrie 2004
Dragos Serban

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!