Un somn gigant, prins la Cazanele Dunării: patru bărbaţi l-au cărat cu mare dificultate21 09 2015 Un somn de 90 de kg, peste 2 metri lungime şi un diametru de aproape un metru.
O pescăriţă a prins şarpele cu dinţi umani17 07 2014 Când dai la peşte, te aştepţi să prinzi peşti mai mari, mai mici sau chiar gunoaie… Dar nu te gândeşti că poţi trage creaturi marine cu dinţi umani. Ei bine, unei pescăriţe din Detroit i s-a întâmplat.
Marea migraţie a crapilor chinezeşti în apele române19 05 2014 În timp ce românii şi-au deschis fruntea spre teritorii noi, iar unii şi-au închis sufletul după cele vechi, animalele din România, care au conştiinţă mai puţină, dar instincte mai bune, au preferat fie să dispară ca specie, fie să facă loc, în arealul lor, unor specii străine, obişnuite cu mersul de călător. Ce au găsit în România nu prea ştim, cert e că unele dintre ele au refuzat să mai plece.
CE a oprit sezonul pescuitului de ton rosu11 06 2010 Comisia Europeana (CE) a oprit, mai devreme decat stabilise, sezonul de vara al pescuitului de ton rosu, motivand ca pescarii au prins deja cantitatea prevazuta de autoritati, informeaza
CE a propus interzicerea comertului international cu ton rosu26 02 2010 Comisia Europeana a propus, luni, interzicerea comertului international cu ton rosu si includerea acestuia intre speciile pe cale de disparitie, ceea ce ar echivala cu interzicerea pescuitului
Cererea de peste ameninta populatia de pasari13 11 2009 Apetitul oamenilor pentru ton ar putea contribui decisiv la disparitia unor specii rare de pasari, printre care si albatrosul, informeaza The Telegraph. Un studiu recent realizat de Societatea Regala
UE sprijina interzicerea pescuitului de ton10 09 2009 Comisia Europeana a anuntat oficial ca sprijina interzicerea pescuitului de ton cu inotatoare albastre, specie aflata pe cale de disparitie, informeaza The Telegraph. In prezent, tonul
Prohibitie degeaba la sturioni01 07 2009 Interzicerea pe 10 ani a pescuitului la sturioni in apele romanesti a scos din piata cativa afaceristi pentru a-i inlocui cu altii. Nici un efect ecologic. Ordinul de prohibitie la sturioni instaurat
Subventii de miliarde de euro au incurajat pescuitul excesiv29 06 2009 Spania a beneficiat de 2,7 miliarde de dolari din subventiile pentru pescuit, despre care Bruxelles-ul admite in prezent ca au fost un esec, informeaza The Guardian. Datele arata ca zeci de
Programul de populare a Dunarii cu sturioni ar putea continua18 05 2009 Programul de populare a Dunarii cu sturioni va continua in acest an, daca se vor identifica resursele financiare necesare dupa rectificarea bugetara, informeaza Agerpres