O pisicuţă cere mâncare într-un mod adorabil! Trebuie să vezi, ca să crezi – VIDEO25 12 2015 Membrii cu patru picioruşe ai familiei pot comunica la fel de bine cu stăpânii ca şi cei bipezi, atunci când vine vorba de mâncare! Deşi nu pot vorbi, pot gesticula astfel încât nu doar să ne comunice că vor să mănânce, ci chiar să ne convingă pe loc!
Povestea orfanilor care își împart mâncarea cu patrupezii străzii – Galerie Foto06 10 2015 În ianuarie 2013, în timpul festivalului Chbi Mela Foto, din Dhaka, Bangladesh, mă plimbam printr-un mic parc ce, am descoperit atunci, era căminul a 10 băieței orfani. Copii orfani care cerșeau bani, care colecționau sticle de plastic pentru a le recicla și, cel mai important, copii care își împărțeau gramul de mâncare cu patrupezii canini ai străzii.
Povestea orfanilor care își împart mâncarea cu patrupezii străzii (Galerie Foto)05 10 2015 În ianuarie 2013, în timpul festivalului Chbi Mela Foto, din Dhaka, Bangladesh, mă plimbam printr-un mic parc ce, am descoperit atunci, era căminul a 10 băieței orfani. Copii orfani care cerșeau bani, care colecționau sticle de plastic pentru a le recicla și, cel mai important, copii care își împărțeau gramul de mâncare cu patrupezii canini ai străzii.
Cu capul în cutia de mâncare, pentru a da pe furiș mâncare cățelului – VIDEO08 09 2015 Este cineva care ne contrazice atunci când spunem că animăluțele de companie și copilașii sunt de nedespărțit? Să spună acum sau să tacă pentru totdeauna, căci am pregătit pentru voi un clip mai puternic decât orice argument!
Când pisica şi cocoşul se bat pe mâncare… VIDEO26 08 2015 Dacă alergăturile dintre piscuţe şi şoricei sunt savuroase, imaginaţi-vă cum cele dintre pisici şi cocoşi!
Câinii geniali care au deprins harta hoţiei – VIDEO21 08 2015 Am văzut câini făcând lucruri nebuneşti, pentru a obţine o bucată de carne de la oameni: scormonesc prin gunoaie, se furişează pe la colţuri, se pitesc în frigider… şi câte şi mai câte!
Cum să depozitezi corect mâncarea câinelui tău12 08 2015 Majoritatea celor care au în îngrijire cățeluși îi hrănesc pe aceștia cu mâncare din comerț. Și, deși cele mai multe dintre produsele cumpărate sunt sănătoase, câinii pot avea probleme după ce le consumă. Deci, unde să fie problema? Se pare că greșeala apare, în general, în modul în care sunt depozitate de către noi pungile cu mâncare, dar și în felul în care hrănim câinii.
Ce mănâncă o nevăstuică – ghid pentru hrănirea nevăstuicilor30 07 2015 Dacă tocmai v-ați luat o nevăstuică sau dacă v-ați pus în gând să vă cumpărați una cât de curând, trebuie să știți câteva lucruri de bază pentru îngrijirea ei. Un aspect foarte important, căruia trebuie să îi acordați atenție maximă, este hrana! Așadar, ce mănâncă o nevăstuică și care sunt ingredientele principale din alimentația ei:
Prinsă la locul faptei! Reacţia ei te va face să râzi în hohote10 07 2015 Părinţii pisicilor nu se plictisesc niciodată! Au parte de atât de multe surprize din partea micilor feline, încât fie râd cu lacrimi, fie plâng amarnic…
Cu rușinea mori de foame! Felina care știe cum se obține cea mai bună mâncărică – VIDEO19 06 2015 Celebrul film Filantropica a rămas în memoria noastră cu cel puțin o replică formidală: mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!
Mai educaţi ca oamenii? Câinii care stau la rând, pentru a primi mâncare16 06 2015 Nu trebuie să ne gândim prea mult, dacă vrem să ne amintim măcar o situaţie în care doi oameni s-au luat la ceartă, reproşându-şi că nu au respectat rândul şi nu au stat la coadă, precum ceilalţi.
Hamsterul mâncăcios: cât de repede își înfulecă mâncărica – VIDEO16 02 2015 Canalul de televiziune BBC one produce un nou show TV, pentru iubitorii de animăluțe: Wild at heart! Emisiunea promite să aducă în fața telespectatorilor viața obișnuită a animăluțelor, demonstrând, în același timp, cât de fascinante pot fi acestea.