Un caine este capabil sa perceapa urma trecerii unui om sau a altui caine, ori sa-si recunoasca semenii dupa miros, in timp ce noi nu. Cainii au de 20-40 de ori mai multi receptori olfactivi decat noi. Specialistii au impartit mamiferele in categorii dupa acuitatea simtului lor olfactiv: cele macrosmatice, cum sunt cainii si rozatoarele, isi intemeiaza viata sociala si relatiile cu mediul inconjurator pe miros. Ele percep si definesc lumea din jur cu ajutorul simtului olfactiv asa cum noi (mamifere microsmatice) o facem folosindu-ne de simtul vederii. Practic, aceste animale traiesc intr-un �peisaj de mirosuri�, recunoscand fiecare membru al grupului dupa miros, intocmai cum ne identificam noi cunoscutii dupa chip. Urechea umana este capabila sa perceapa sunete cu frecvente cuprinse intre 20 si 20.000 Hz. Dar natura e plina de numeroase glasuri inaudibile pentru om. Liliecii emit si receptioneaza ultrasunete � unde sonore cu frecvente ce depasesc 20.000 Hz, prag la care se opreste capacitatea de percepere a aparatului auditiv uman. Si delfinii si unele pasari �vorbesc� prin ultrasunete. Cercetatoarea Katy Payne, specialist in bioacustica la Universitatea Cornell, a studiat elefantii timp de 13 ani si afirma ca acestia comunica prin infrasunete � sunete cu frecvente sub 20 Hz. Daca un om isi pierde un deget, o mana, un picior sau cine stie ce alta portiune anatomica, este nevoie de interventii complicate si nu intotdeauna reusite pentru a i se reatasa partea respectiva. La salamandra, treaba e mult mai simpla. Si-a pierdut un picior? Nici o tragedie, in trei luni ii creste altul. Cum reuseste? Pai natura a inzestrat celulele ei adulte cu capacitatea de a reveni la stadiul de celule stem, celule primordiale, in stare sa se divida si sa formeze tesuturi noi. La omul adult, celulele stem existente au o capacitate limitata de a forma noi tesuturi. Doar celulele stem embrionare sunt mai �polivalente� din acest punct de vedere. Dar iata ca, la alte specii, se pot �intoarce in copilarie� chiar si indivizii adulti. Celulele stem poarta informatia genetica necesara cresterii unui nou organ pe tiparele prestabilite. Animal diurn, omul nu este facut sa vaneze noaptea; structura ochilor sai arata clar acest lucru. Alte animale, insa, dispun de ochi in asa fel conformati incat sa capteze cea mai mica geana de lumina, sa o amplifice si sa vada in ceva ce omul ar descrie drept intuneric-bezna. Un numar mare de celule cu conuri si, uneori, un strat reflectorizant, asa-numitul tapetum lucidum (datorita caruia ochii animalelor stralucesc in intuneric), sunt secretele tehnologice ale vederii in tenebre. Ron Douglas, specialist in studiul vederii la City University din Londra, sustine ca o cale de imbunatatire a capacitatilor noastre vizuale ar fi extinderea gamei de frecvente ale radiatiilor pe care le putem vedea. Celulele fotoreceptoare din retina � care sunt de doua tipuri: cu conuri si cu bastonase � contin proteine sensibile la lumina, numite opsine, alcatuite din subunitati numite aminoacizi. Mici diferente in secventa de aminoacizi a opsinei din diferitele celule fotoreceptoare determina lungimea de unda pe care o absorb astfel de proteine. De acest fenomen depinde tipul de radiatie pe care o poate vedea un animal. Omul percepe radiatii cu lungimea de unda de 400-700 de nanometri; pe acestea le numim spectrul vizibil. Radiatiile cu lungimea de unda sub 400 nm (ultraviolete), respectiv peste 700 nm (infrarosii) sunt invizibile pentru noi, dar nu si pentru alte specii. Teoretic, ar fi posibil sa introducem la om o gena care sa determine producerea unui tip de opsina capabila sa absoarba o anumita lungime de unda. De pilda, am putea sintetiza opsina de caras auriu si, uite-asa, am putea sa vedem in ultraviolet, cum face carasul.