Îți dorești și tu un câine, dar este foarte dificil să îți convingi părinții să adoptați unul? Sfatul nostru este să citești articolul: Cadouri de Crăciun: animale de companie. De ce este bine să spui NU, în care vei afla ce implică îngrijirea unui animaluț și, dacă te-ai decis că îți poți asuma aceste responsabilități, atunci urmează următorii pași: Spune-le care sunt beneficiile îngrijirii unui animal de companie – Este foarte important ca părinții tăi să știe de ce îți dorești un câine, așa că ai putea să îi convingi spunându-le ce beneficii vei avea. – Vei putea să te distrezi cu el, să ieșiți în parc, să te destinzi și să alungi plictiseala! – Îți poate îmbunătăți sănătatea mentală; studiile au arătat că persoanele care au alături un cățel trăiesc mai mult și sunt mai fericite, întucât ei ne înțeleg bucuriile și tristețile și le trăiesc alături de noi – Îți va proteja casa împotriva hoților și veți fi mai liniștiți. – Vei învăța ce înseamnă responsabilitatea Vei învăța ce înseamnă să ai sub grijă o altă ființă, pentru că te vei trezi mai devreme, vei avea grijă să o plimbi, să îi dai mâncare și să te joci cu ea. În plus, vei adormi mai devreme, pentru că te vei simți mai obosit și astfel nu vei mai pierde nopțile. Arată-le de ce îți dorești o anumită rasă – Hotărăște-te asupra unei rase, argumentează-le motivul (dincolo de partea estetică), și arată-le că ai citit tot despre ea – ce mănâncă, cât bea, cum îi place să fie tratată, ce nevoi are, cărei personalități i se potrivește… Vorbiți despre îngrijorările lor! – Spune-le că doar tu te vei ocupa de îngrijirea cățelului, că tu îi vei da să mănânce, îl vei dresa și îl vei plimba. Vei avea grijă să îl înveți rapid unde să îți facă nevoile, vei curăța după el și îi vei cumpăra jucării din economiile personale. – Adaugă că deja ai găsit un veterinar în apropiere și că orice problemă ar avea patrupedul, tu te vei ocupa de îngrijirea lui. – Nu uita să le spui că a avea un cățel nu implică foarte multe costuri. Îl poți adopta de la un centru, iar mâncarea, băutura și tratamentele necesare nu sunt scumpe. – Spune-le că ai planuri și pentru vacanțe: deja ai vorbit cu un vecin care ar fi dispus să îl îngrijească, cât voi veți fi plecați! Dar nu minți! Demonstrează că ești mai responsabil – Fă-ți curat în cameră, aranjează-ți zilnic patul și păstrează curățenia în casă. – Învață mai mult și mai bine, pentru a le arăta că te-ai maturizat. – Ia cu îngrijire cățelușul vecinului, măcar pentru un weekend și arată-le că știi ce este de făcut. – Oferă-le timp pentru a lua o decizie, nu îi presa! Citește și – 12 motive pentru care e bine ca fiecare copil să crească în compania unui cățel. Sursa: Wikihow