Copiii și câinii au potențialul să formeze relații de prietenie și afecțiune foarte profunde. Nimic nu evocă mai multă iubire, loialitate și blândețe decât imaginea unui copil cu un cățel în brate. Copiii care cresc în compania unui câine sunt mai extrovertiți, vivace, grijulii și evident mai sănătoși. Însă pentru ca această relație să ruleze la putere maximă, ambele părți trebuie educate despre cum să se poarte cu cealaltă, atât câinii, cât și copiii mici au nevoie să fie învățați câteva reguli de bază despre cum să interacționeze cu viitorul «cel mai bun prieten» al lor. În acest articol ne vom ocupa de partea «copilărească» a acestei ecuații. Mulți copii sunt mușcați de câini anual și de multe ori nu patrupedele sunt vinovate de această situație, însă fără îndoială sunt cele admonestate și pedepsite. Încă de mici, copiilor trebuie să li se aducă la cunoștință faptul că nu toți câinii sunt prietenoși și jucăuși ca cel pe care îl au acasă sau ca alți câini cu care sunt familiari. De asemenea, cei mici trebuie să învețe să se poarte gentil cu orice animal. Li se va explica faptul că și ele sunt suflete și că simt durerea și frica la fel ca noi. Vor atinge câinele cu blândețe, nu îl vor ciupi, trage de păr, urechi sau coadă, nu îl vor împinge și nu îl vor lovi. Nu se vor apropia de câini ținând în mână obiecte mari sau lungi, care ar putea fi interpretate de către animal ca fiind o armă și să se simtă amenințat. Copiii nu au voie să urle sau să scoată sunete stridente în apropierea urechilor câinelui. Ei au auzul foarte bine dezvoltat, iar țipetele copiilor îi pot irita peste măsură. Cei mici trebuie să știe că patrupedelor nu le place să fie privite în ochi, mai ales dacă e vorba de un câine străin, căruia nu îi cunoaștem intențiile. În limbajul non-verbal al câinilor, privitul direct în ochi semnifică sfidare și o amenințare de luat în seamă. Copiii au tendința să își apropie foarte mult fața de cea a membrilor familiei și chiar a cățeilor. Pentru blănoși, acest gest se traduce ca o provocare, iar cei mai agresivi dintre ei pot ataca, iar o mușcătură direcționată spre chipul copilului poate avea un deznodământ tragic. De obicei, copii sunt rezonabil și înțeleg ce au voie și ce nu să facă în preajma câinelui, dacă li se explica pe un ton calm și făcând comparații relevante. Li se va spune că și căței sunt tot ca niște copii, care au tabieturile și mofturile lor. Nu le place să fie deranjați când mănâncă, nu au voie să ducă mâna spre câine în timp ce acesta mănâncă sau roade un os, să nu îi sperie în timp ce dorm și nici să nu se urce în culcușuri sau în spatiile personale ale cățeilor. Orice câine ar trebui să aibă în locuință un colț în care să se simtă în siguranță și unde să se poată retrage pentru a scăpa de stresul celui mic. Copilul trebuie învățat să nu deranjeze cățelul atunci când se afla în acest locșor. Cei mai trebuie să știe copiii e faptul că nu e bine să încalece câinele, mai ales dacă e unul mic, căruia îi pot leza coloana, iar orice câine poate fi iritat când cineva li se urcă în spate și pot riposta dureros. Nu au voie să calce câinii pe coadă, să arunce cu pietre în ei sau să dea din mâini energic în fața lor. Fiecare patruped are un punct sensibil la care e posibil să cedeze nervos. Pe stradă, când văd un câine în lesă, copiii nu au voie să alerge spre el și să îl atingă imediat. Ei vor fi învățați ca mai întâi să îi ceară voie stăpânului și să întrebe dacă acel câine este prietenos și îi place să fie mângâiat. Li se va spune să nu se apropie de câinii fără stăpân, mai ales dacă par încordați. Spuneți-le celor mici care este modalitatea în care poate fi abordat un câine necunoscut: niciodată nu se vor repezi la el din față, privindu-l în ochi, ci din lateral și cu privirea îndreptată undeva spre spatele câinelui. Nu îi vor pune mâna pe cap, așa cum se obișnuiește adesea, ci îi vor întinde palma deschisă sau pumnul (în caz că mușcă, pumnul este mai greu de cuprins în gură, iar degetele scapă nevătămate) undeva sub nivelul gurii și îi vor permite să îi miroasă. Prin miros, câinii fac cunoștință cu cei din jurul lor. Dacă animalul cooperează atunci poate fi mângâiat pe spinare sau sub bărbie. Atingerea pe creștetul capului este semn de dominanță, iar câinii care nu se lasă supuși vor încerca să își manifeste ei înșiși dominanța prin atac. Copiii vor mai fi învățați să nu alerge pe lângă câini, aceștia se pot speria sau pot fi stârniți la joacă. Pentru ei, un copil care aleargă este o pradă care trebuie prinsă. Multe jocuri ale cățeilor presupun mușcături ușoare sau sărituri asupra oponentului. Unii câini mari nu sunt conștienți de dimensiunea și forța lor și pot doborî sau mușca un copil, din prea mult spirit ludic și nu din agresivitate. De aceea jocurile între copil și cățel trebuie supravegheate de părinte și corectat atât unul cât și celălalt atunci când vreo limită a siguranței este depășită. Cunoașterea limbajului corporal al câinelui este esențială pentru a evita unele confruntări. Un câine cu coada ridicată drept în sus, cu urechile lăsate și părul de pe ceafă zburlit este periculos, pregătit de atac în orice moment și trebuie ocolit sau lăsat în pace. Câinii cu coada între picioare sunt extrem de timizi și timorați, iar dacă copilul insistă să îi atingă pot ataca pentru a se apară. Un câine prietenos va da lejer din coadă și are privirea blândă și veselă. Învățați copii să nu își introducă mâinile prin gardurile sau porțile în spatele cărora se află un câine. El se găsește în teritoriul său pe care nu va ezita să îl apere. Nu toți câinii sunt obișnuiți cu copiii și bunele lor intenții. Ca să nu încheiem într-o notă negativă, copiii au voie să interacționeze cu cățeii lor într-o sumedenie de moduri. Cel mai plăcut lucru este să se joace cu ei, dar și să îi mângăie, să îi hrănească, să îi perieze, să doarmă cu ei, să îi scoată la plimbare, să le vorbească sau să le citească și multe altele. Foto: Hepta.ro