Problema cainilor maidanezi nu este una noua si, cu siguranta, nu este una care sa se rezolve in perioada imediat urmatoare. Randurile de mai jos va pot convinge de faptul ca, atunci cand presa se plange de problemele pe care le pun cainii maidanezi, tot autoritatile sunt cele care par sa nu inteleaga care este cea mai usoara cale de rezolvare a lor. Vom incepe prin a cita direct din Raportul 824, expus la Geneva, in 1992, ce poarta numele de �Raport tehnic al Comitetului de Experti al Organizatiei Mondiale a Sanatatii – OMS – pentru prevenirea rabiei�. In continuare, randurile care ne intereseaza: �Cercetarile conduse de OMS intre 1981 si 1988, in cadrul programului A.G.F.U.N.D./O.M.S., de lupta impotriva rabiei umane si canine din tarile in curs de dezvoltare, au relevat faptul ca programele de eliminare a cainilor (care prevad prinderea si eutanasierea cainilor de pripas), sunt atat ineficiente, cat si costisitoare�. Acestea sunt concluziile care se trag la pagina 33 a raportului, pentru ca, la pagina 34, o alta concluzie sa vina si sa zdruncine din temelii atitudinea autoritatilor noastre: �Nimic nu dovedeste ca eliminarea cainilor ar fi avut vreodata un impact semnificativ asupra densitatii populatiei canine sau asupra propagarii rabiei�. Este clar, din aceste randuri, ca programele de prindere si eliminare a maidanezilor, elaborate in Romania, sunt ineficiente si consuma fonduri care ar putea fi folosite cu mai mult succes in cu totul alte scopuri nobile. Eliminarea cainilor nu ataca originea problemei existente, reprezentata de ritmul ridicat al reproducerii. Controlul populatiei canine se poate face exclusiv prin sterilizari si vaccinari, secondate de aproape de educatie si supraveghere, asa cum isi releva concluziile raportul de care am vorbit in randurile de mai sus. 19 august 2005