Prietenia de poveste dintre un pui de leopard și un cățeluș vă va topi inima! Aşadar, va facem cunoştinţă cu leopardul Kumbali şi câinele Kago, animăluțele atât de diferite, dar care împărtăşesc o prietenie unică. Totul a început când puiul de leopard avea doar două luni. Îngrijitorii de la grădina zoologică din Moseley, Metro Richmond Zoo, Virginia, au observat că micuțul nu ia în greutate deloc, deoarece laptele matern nu era suficient. Au hotărât atunci să-l hrănească artificial, deși știau că mama să nu-l va mai accepta, văzându-l ca pe o pradă. Dar, cum leoparzii sunt animale sociabile, atunci când îngrijitorii l-au găsit pe Kago, o corcitură de labrador salvat de la adăpost de către fundaţia „The Art of Paws”, au ştiut imediat că personalitatea sa prietenoasă şi curajoasă îl va transformă în companionul perfect pentru micuţul leopard. „Nici măcar nu-şi dau seama de diferențele dintre ei, mărime sau culoare…”, se arată pe site-ul grădinii zoologice. „Este doar înţelegere între ei. Dacă am putea și noi, oamenii, să învăţăm ceva de la ei…”, se întreabă responsabilii de la zoo. Prietenia dintre cei doi a devenit repede virală, fiind acum cunoscută de toți iubitorii animăluțelor. Sursa: CountryLiving