Dintr-un trecut misterios, cu capul ridicat mandru, narile vibrante si clocotul copitelor, vine poneiul islandez. Este o rasa pura, foarte veche, care a ramas la fel ca acum 1000 de ani, atunci cand cuceritorii vikingi au adus pe insula inghetata primii caii. De atunci, niciun alt cabalin nu a mai patruns din exterior in Islanda, iar timpul a sculptat un cal robust, extrem de rezistent si foarte primitiv in infatisare. Daca in restul Europei fondurile genetice se amestecau ametitor si apareau noi si noi rase de cai, poneiul islandez a ramas neclintit si pur, asa cum l-a creat Mama Natura. Cu un astfel de istoric impresionant, poneiul islandez nu a ramas uitat si captiv in timp, iar in zilele noastre se bucura de o mare apreciere chiar si in afara granitelor tarii natale. Este un cal extraordinar, ce merita sa fie cunoscut. Istoricul poneiului islandez Islanda a fost colonizata intre anii 874 si 935 d.Hr. de catre populatiile vikinge, care dorind sa scape de hegemonia regelui norvegian au cautat noi pamanturi unde sa isi construiasca o viata. In barcile mici nu au putut sa ia foarte multe lucruri si animale, iar cai ce au fost selectati pentru calatorie au fost cei mai buni dintre cei mai buni. Ajunsi pe «insula de apa si foc», caii erau cele mai mari mamifere de aici, anterior acest rol fiind ocupat de vulpea polara. In anii urmatori, imigranti din alte parti ale Europei au sosit aici (Irlanda, Insula lui Man, insulele vestice ale Scotiei etc), care la randul lor au adus cu sine cativa dintre caii specifici lor. Acesti cai ultimii sositi, sunt stramosii poneiului de Shetland, Highland si Connemara, care incrucisanti cu caii norvegienilor au pus bazele rasei de ponei islandez. Iar de atunci, niciun alt cal din exteriorul Islandei nu a mai pus piciorul pe aceste taramuri. In 982, Guvernul islandez a dat o lege prin care se interzicea importul de cabaline, punand capat incrucisarilor. Asa se face ca de mai bine de 1000 de ani caii islandezi au fost inmultiti in deplina puritate, o caracteristica greu de gasit la orice alta rasa de animal domestic. Masura legislativa s-a pastrat si in zilele noastre, iar un cal care a iesit din tara (pentru expozitii, de exemplu) nu se mai poate intoarce niciodata aici. In acest fel nu s-a pastrat doar puritatea genetica, ci cabalinele de aici sunt ferite de multe dintre bolile ce afecteaza caii din restul lumii. Introducerea unui patogen nou in aceasta populatie virgina ar insemna catastrofa, de aceea aceasta lege e atat de dura. Destinele islandezilor si ale cailor lor se impleteau armonios, iar poneii nu erau tratati doar ca animale de munca, ci erau venerati si tratati ca niste fiinte superioare. Legendele nordice abunda de povesti in care caii sunt protagonistii principalii, fiind uneltele zeilor sau expresia unor credinte si calitati. In Evul Mediu, caii erau un simbol al maretiei unei case nobiliare, iar animalele liderilor erau tratate cu cel mai mare respect. Intr-o tara in care chiar si cei mai bogati aveau dificultati in a-si asigura o masa imbelsugata, caii de soi, cei ai conducatorilor erau hraniti cu cereale, unt sau lapte, la discretie. Adesea, caii erau ingropati alaturi de cavalerii pe care i-au slujit, iar istorisiri despre vitejia lor erau transmise din generatie in generatie. Primii islandezi organizau lupte intre armasari, pentru amuzament, dar si pentru a alege cei mai dotati cai pentru reproducere. Selectia naturala si-a pus cel mai bine amprenta pe destinul poneiului islandez. Doar cei mai robusti si mai puternici cai reuseau sa supravietuiasca conditiilor aspre de mediu si hranei putine. In Evul Mediu, atunci cand clima a devenit mai calda si conditiile de trai mai bune, caii erau inmultiti pe criteriul estetic, in functie de culoare si alura. Mai tarziu, cadn vremea si frigul s-au inrautatit, s-a renuntat la acest motiv, iar Mama Natura a putut din nou sa aplice regulile ei. In anul 1783, lunga eruptie a vulcanului Lakagígar, a lasat in viata doar 8.000 din cei peste 32.000 de cai ce traiau pe insula anterior acestui moment. Vulcanul a aruncat lava si cenusa timp de 8 luni, timp in care campiile ori au fost arse de magma fierbinte, ori au fost acoperite de cenusa toxica, raurile au secat sau cursul lor a fost modificat, lasand caii islandezi sa moara pe capete. In secolele urmatoare, populatia s-a redresat, oamenii au inceput din nou sa ii inmultumeasca dupa criteriul fizic, iar in anul 1904 a fost infiintata prima asociatie dedicata acestei rase. In prezent, exista 200.000 de cai islandezi in lume, iar 80.000 dintre acestia traiesc in Islanda. La o populatie de 280.000 de locuitori, Islanda se afla pe primul loc in lume la procentul cai/cap de locuitor. Caracteristici fizice ale poneiului islandez Calutii islandezi masoara intre 128 si 148 de cm la greaban, cu o medie de 135 de cm. Daca pentru restul lumii acest interval este considerat a fi in categoria poneilor, islandezii se simt jicniti daca le numeste calul astfel. Pentru islandezi, asta este o rasa de cai! Iar acum, restul lumii pare sa o considere la fel. In islandeza nici macar nu exista cuvant echivalent pentru ponei. Cantareste intre 330 si 380 de kg. Calul islandez are un aspect robust si puternic, cu musculatura si osatura bine dezvoltata, cap mare si corp compact. In ciuda acestui aspect greoi, calul poseda o incredibila agilitate si este foarte sigur pe pasul sau. Chiar daca nu este foarte mare, el poate cara in spinare un calaret greu, la viteza mare, fara sa oboseasca. Caii au coama si coada bogata, iar iarna blana este groasa, dublu-stratificata. In general, poneii islandezi au un aspect primitiv, pe care unii il gasesc putin atragator. Dar are alte secrete, care il fac atat de iubit in lumea intreaga. Puritatea genetica a facut ca acesti caii sa fie foarte diferiti de ceilalti. De exemplu, pentru un veterinar necunoscator sangele islandezului ar putea parea anemic, cand de fapt asta e structura lui. Poneii au capacitatea sa digere celuloza mai eficient decat alte rase de cai: au intestinul subtire mai mic, insa intestinul gros e mai bine dezvoltat. Muschii contin mai multa grasime decat la alti cai, care este mai usor de de folosit pentru arderi, de unde si rezistenta cailor islandezi la efort. Exista in jur de 40 de culori si nuante in care se pot vedea acesti cai. In limba islandeza exista 100 de cuvinte care sa descrie diversele culori si tipare coloristice. Cam orice culoare putem vedea la cai se intalneste si la poneiul islandez. Poneii islandezi se maturizeaza greu, dar traiesc mult (cel mai batran cal islandez a murit la varsta de 56 de ani). Abia la 7 ani devin complet maturi, iar cea mai prolifica perioada este cuprinsa intre 8 si 18 ani. Iepele pot fata pana la varsta de 25-28 de ani. Tineretul nu este calarit decat dupa varsta de 4-5 ani, pentru a nu-i afecta coloana insufient consolidata. Intretinerea poneiului islandez Caii islandezi sunt usor de ingrijit. Majoritatea sunt tinuti in conditii semi-salbatice: primavara turmele sunt lasate sa pasca libere, fara niciun fel de supraveghere umana, inturcat nu exista niciun pradator natural aici. Iarna caii sunt adusi inapoi la staul, unde primesc fan, iar iepele, tineretul si cei slabiti primesc in plus putine cereale. Nu necesita potcovire intrucat merg doar prin noroi, pamant sau nisip. Manjii nu necesita ingrijire speciala, mama lor ociupandu-se de tot ceea ce au nevoie. Mers Poneii islandezi, spre deosebire de alti cai, au cinci tipuri de pasit, doua dintre ele fiind caracteristice doar lor. Pe langa pas, trap si galop, caii islandezi mai abordeaza si tolt si buestru. Tolt este asemanator mersului, doar ca la viteza si acceleratie ridicata. Este foarte confortabil pentru calaret, care nu simte nicio zdruncinatura (se spune chiar ca ai putea sa tii in mana un pahar plin cu apa si sa nu se verse nicio picatura in timp ce calul paseste in stilul tolt). Acest pas este foarte indragit de calaretii incepatori care invata foarte usor sa calareasca, cam cat le-ar lua sa invete sa mearga pe bicicleta. Buestrul permite calului sa alerge la viteza mare. Este o miscare laterala in doi timpi in care picioarele de pe aceeasi parte se misca impreuna intr-o miscare de inaintare. Temperamentul poneiului islandez Acesti caluti sunt foarte prietenosi si te simti in siguranta in preajma lor. Copiii pot trece pe sub burta lor fara teama de a fi loviti. Intrucat nu exista pradatori naturali in Islanda, poneii nu sunt foarte speriosi si nu au tendinta sa loveasca. Islandezul da dovada de mult spirit, adaptabilitate si independenta. Este calm si rabdator, devotat stapanului sau. Pentru cele mai dificile sarcini poti apela cu incredere la un astfel de cal. In Islanda, exista diferite tipuri de cai, atat in ceea ce priveste aspectul fizic cat si personalitatea, in functie de slujba pentru care au fost pregatiti si inmultiti: pentru calarie, munca in agricultura, expozitii, companion etc. Caii islandezi fac parte din cultura si identitatea acestei tari. Sunt o emblema nationala pe care islandezi se straduiesc din greu sa o mentina astfel. Pentru cei care doresc sa cunoasca mai multe despre viata cailor islandezi, recomanda documentarul Herd in Iceland. Sursa foto: Wikipedia Nicolae Hasegan