Cea mai comuna prejudecata pe care oamenii o au despre pisici este ca pisicile sunt animale solitare, creaturi nesociabile. Chiar si in lumea stiintifica, diverse stereotipuri legate de pisici continua sa persiste. Cea mai simpla definitie a unei specii sociale presupune ca membrii acelei specii sa fie capabili sa formeze relatii stabile. Interpretarea structurilor sociale din randul pisicilor este o activitate fascinanta pentru cei ce studiaza comportamentul animalelor. Unii cercetatori si-au indreptat atentia asupra pisicilor domestice pentru a reaspunde unor intrebari despre sistemul lor de imperechere si despre impactul instinctului de vanatoare asupra pisicilor care traiesc in grupuri. De asemenea, unii cercetatori s-au intrebat daca nu cumva capriciile pisicilor fac parte din versiunea animala a personalitatii. Relatiile de prietenie Pentru a forma un grup social este nevoie de ceva mai mult de doi indivizi, arata David MacDonald, cercetator la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Analizele efectuate de acesta in anii ’70 au studiat grupurile de pisici ca si asociatii de indivizi singuratici atrasi de aceeasi resursa. MacDonald si echipa sa au studiat trei colonii de pisici care nu erau animale de companie, chiar daca traiau pe langa asezari umane. Cercetatorii au urmarit care dintre pisici stateau la distanta de cel putin cinci metri una fata de cealalta, o misiune care a necesitat 59.000 de observatii a mai multor duzini de pisici. “A devenit clar faptul ca comportamentul indivizilor in aceste colonii este departe de a fi haotic din punct de vedere social”, au concluzionat investigatorii. “Pisicile aleg sa stea impreuna si fiecare individ permite compania a inca cativa indivizi”. Cautand sa identifice factorii care ar putea influenta preferinta pentru unii companioni in defavoarea altora, MacDonald si colegii sai au studiat relatiile de inrudire. In randul femelelor adulte, o pisica este mult mai predispusa sa stea langa o alta pisica inrudita, decat langa o pisica din alta linie. La inceputul studiului, cercetatorii au privit o pisica insarcinata care se inghesuia intr-o crapatura intre doua mingi de paie, unde sora sa isi crestea cei trei pui. In mijlocul acelor pisoi agitati, nou venita a dat nastere puilor sai, iar sora sa a jucat rol de moasa. Pisica care o ingrijea o lingea pe sora sa, aflata in travaliu, a curatat nou-nascutii si i-a ingrijit. Cele doua mame au continuat sa isi creasca puii impreuna, hranind oricare din puii infometati, indiferent daca erau ai uneia sau ai alteia, si unindu-si fortele pentru indepartarea intrusilor. O data ce cerecetatorii au realizat la ce se uita, au mai gasit si alti pisoi comunali crescand impreuna si in celelalte colonii studiate. Un alt cercetator, Randall Wolfe, a stipulat faptul ca genul animalelor controleaza aceste asocieri. El a prezis ca femelele sunt mai predispuse sa se asocieze cu alte femele inrudite, dar nu si cu masculi, indiferent daca poarta acelasi sange sau nu. Pentru un studiu pilot, Wolfe a analizat un hambar din Georgia si a urmarit care dintre pisici stau impreuna si care nu. In urma studiului, Wolfe nu a reusit sa isi confirme ipoteza. Din studiu a reiesit ca femelele sunt la fel de predispuse sa se asocieze cu masculii ca si cu femelele. In final, Wolfe a ajuns sa se intrebe daca nu cumva pisicile dezvolta anumite tipuri de prietenii, in functie de gen. Wolfe a impartit sfera intr-o retea si si-a petrecut weekend-urile luand notite si observand in ce zona a retelei se situeaza o anume pisica in parte si ce alte pisici i se alatura. “Oamenii au ideea preconceputa ca pisicile petrec foarte mult timp dormind”, spune Wolfe. “De fapt, sunt multe de vazut in activitatea pisicilor”, mai spune el. Cand Wolfe a analizat doate informatiile culese, la finalul celor 16 saptamani de observatii, a constat ca pisicile, intr-adevar, au preferinte de asociere. Grupurile de “prieteni” apareau impreuna in diferite locatii. Din nou, Wolfe nu a gasit nici o legatura intre relatiile de prietenie si sexul indivizilor. Ceea ce face ca pisicile domestice sa fie sociabile vine in contrast cu viata restului felinelor, comenteaza MacDonald. Majoritatea celor circa 39 de specii din familia pisicilor duc vieti solitare. Analizele genetice de la sfarsitul anilor ’90 au aratat ca pisicile domestice apartin unei linii genetice de sase specii de creaturi mici si solitare, care isi duceau veacul, cel mai probabil, in zona mediteraneeana. Cu toate acestea, o oarecare natura sociala a pisiclor nu poate fi negata. Interesul sexual Desi Wolfe a negat existenta unui interes sexual in randul pisicilor, acest factor constituie elementul cheie al unui studiu realizat de Ludovic Say si colaboratorii sai, de la Universitatea Claude Bernard din Lyon, Franta. Timp de trei ani, echipa a monitorizat receptivitatea pisicilor si imperecherile de pe teritoriul din jurul unui spital local. In doi din cei trei ani, toate femelele au intrat in calduri intr-o perioada de aceleasi trei luni, uneori existand cate 10 femele care isi cautau parteneri in aceeasi zi. In cel de-al treilea an, faza lor de receptivitatea s-a intins pentru circa cinci luni. Cercetatorii au analizat AND-ul a circa 50 de pisici adulte si a aproape 160 de pisoi nascuti in timpul studiului. Folosind aceste date pentru identificare tatilor, Say si colegii sai cau constatat ca paternul de paternitate a fost diferit in anul in care perioada de imperechere nu a coincis. In acel an, masculii au au avut o oranduiala neobisnuita in numarul de pui. Cel mai prolific dintre masculi a contrinbuit la nastere a 13 pisoi, urmat de un tata a 10 pisoi restul motanilor contribuind la nasterea unui singur pisoi. Unii masculi adulti nu au avut nici un urmas in acel an. Masculii au prezentat o variatie de cinci ori mai mare a paternitatii in acel an, fata de ceilalti doi ani. Aceasta constatare se potriveste cu predictiile despre sistemul de imperechere si competitia intre masculi. Intr-un grup dens de animale, masculii din varf au probleme in a monopoliza multiplele femele care sunt receptive din punct de vedere sexual in acelasi timp. De aceea, in primii doi ani de observatii, cand masculii se inghesuiau pentru succes, nu a fost inregistrat nici un mare invingator. Cu cat perioada de imperechere este mai mare, cu atat sansele sa existe mai putin invingatori sunt mai mari. Divide si vaneaza Modul in care pisicile isi impart ariile in care se raspandesc si vaneaza a atras atentia oamenilor de stiinta. O supraveghere din anii ’80 facuta asupra pisicilor din mica localitate Felmersham, din Anglia, a atras atentia asupra modului in care se desfasoara vanatoarea in randul pisicilor. Astfel, s-a observat ca o pisica vaneaza, in medie 14 prazi pe an. David Barrat a studiat viata nocturna a piscilor si obiceiurile de vanatoare. Barrat a observat ca, in general, aria de vanatoare noctura se extide cu mult peste dimensiuea ariei de vanatoare diurna. Pentru a afla ce vaneaza pisicile in rundele nocturne de vanatoare, Barrat a “recrutat” proprietarii a 214 pisici pentru a afla ce animale moarte aduc pisicile acasa. Intr-o monitorizare de un an, incheiata in primavara anului 1994, cercetatorul a aflat ca pisicile au capturat si au adus acasa doar circa 10 creaturi, dar o mica proportie a pisicilor studiate au venit acasa cu cel putin un animal pe saptamana. 65% din totalul de animale capturate a fost reprezentat de soarecei, sobolani negri si alte mamifere mici. Totusi, pisicile au mai capturat si broaste, diverse reptile, pestisori si circa 47 de specii de pasari. Aptitudinile sociale timpurii Cum isi dezvolta pisicile aptitudinile sociale? Primii observatori au constatat ca atat cateii cat si pisoii trec printr-o perioada senzitiva in care socializeaza cu oamenii si cu alte animale. Cainii invata despre societatea lumii lor in perioada cuprinsa intre luna saptamana 8 de viata si ce-a de-a sasea luna. Pisoii isi formeaza multe dintre obiceiurile sociale mai devreme, incepand cu cea de-a doua saptamana de viata si continuand pana in jurul varstei de doua luni. O serie de experimente din trecut au testat limitele manipularii pisoilor, prin confruntarea cu diverse evenimente in primele saptamani de viata. In 1930, psihologul Zing Yang Kuo a raportat ca pisoii care au crescut in aceeasi cusca cu sobolanim nu au omorat niciodata sobolani din aceeasi familie din cea cu care au crescut. Pisoii crescuti in aceeasi cusca atat cu pisoi sobolani cat si cu pisoi au preferat compania felinelor, dar, ajunsi la maturitate, tendinta lor de a ucide sobolani a fost extrem de scazuta. Totusi, Bradshaw a evidentiat faptul ca pisicile “sunt animale complexe”. Un pisoi caruia ii lipseste o anumita abilitate, poate gasi o metoda prin care sa o compenseze. Testand pisoii pentru a evidentia cateva dintre capacitatile de pradatori, la varsta de 3 luni, nu poate evidentia modul in care acestia vor evolua pana la 6 luni, conform unor studii realizate la sfarsitul anilor ’70. Kuo a raportat faptul ca, adesea, chiar si o pisica care a atins maturitatea la timp, isi poate dezvolta semnificativ abilitatile de pradator dupa fiecare experienta de prada in parte. Pisicile difera foarte mult in comportamentul lor social, ca si in cazul altor calitati; de aceea, Bradshaw a fost tentat sa verifice existenta unei versiuni feline de personalitate. Termenul folosit de el a fost stil comportamental. Ideea ca animalele pot avea propria lor versiune de personalitati individuale a traversat mai multe decenii de traditie stiintifica. Bradshaw afirma ca biologistii isi bazeaza foarte mult munca pe evolutie, “totusi, evolutia functioneaza doar daca exista variatie”. Nu este deloc usor sa iti dai seama cum trebuie sa tratezi trasaturile si caracteristicile individuale care alcatuiesc stilul comportamental al unui animal. Cercetatorii care au cautat calitati stabile, de baza, au propus diverse masuratori pentru comportamentul animalelor, incercand sa standardizeze diverse tipologii mai mult sau mai putin adecvate diverselor tipuri si situatii. In realitate, nu totul in natura poate fin categorizat si etichetat, pentru ca, asa cum nu exista doi oameni la fel, nici posibilitatea sa gasim doua animale care sa se comporte la fel si sa prezinte aceleasi caracteristici nu este una prea mare. Surse: 1. Barratt, D.G. 1995a. Predation and movement by house-based domestic cats Felis catus (L.) in suburban and rural habitats – preliminary findings. In People and Nature Conservation Perspectives on Private Land Use and Endangered Species Recovery, A. Bennett, G. Backhouse, and T. Clark, eds. Sydney: Surrey Beatty and Sons. 2. Lowe, S.E., and J.W.S. Bradshaw. 2000. Ontogeny of individuality in the domestic cat in the home environment. Animal Behaviour 61(January):231. 3. Say, L., D. Pontier, and E. Natoli. 2001. Influence of oestrus synchronization on male reproductive success in the domestic cat (Felis catus L.) Proceedings of the Royal Society of London B 268(May):1049.