Pisica inotatoare

Toata lumea stie ca pisicile urasc apa, dar cineva a uitat sa le spuna acest lucru si pisicilor din rasa Turkish Van.

Poate ca uitucul a fost Noe. Legenda spune ca faimosul arhitec ar arcei si mare iubitor de animale a intampinat mari dificultati in a mentine calmul pasagerilor sai, pe masura ce vasul lor se apropia de pamantul uscat al muntelui Ararat, localizat intr-o zona indepartata din estul Turciei, langa Marea Caspica. Dupa mai multe luni la bordul navei de lemn, plina de animale, va puteti da seama de ce pasagerii erau nerebdatori sa coboare. Doua pisici, ceva mai istete si cu ceva mai multa vointa decat celelalte animale, au reusit sa insele vigilenta lui Noe si au sarit in ape pentru a inota spre uscat.

           Pe masura ce apele s-au restras, legenda a continuat. Pisicile si-au croit drum pe pantele mutelui Ararat si a ugasit calea catre vechile asezari Van, de pe malul Lacului Van. Pisicile au fost binecuvantate de Allah, si o pata de par roscat a aparut pe fruntea lor, pentru a marca locul in care Allah le-a atins.

        Indiferent daca legenda este adevarata sau nu, dovezile atesa faptul ca pisicile Turkish Van au trait, si au innotat, in aceasta parte indepartata a Orientului Mijlociu, timp de sute de ani, datand poate chiar din timpul lui Noe. Escavarile facute in regiune au scos la iveala figurine de teracota, vechi de 7.000 de ani, care reprezentau o femeie care se juca cu pisici. Artefacte ale ocuparii Romane din regiunea Van (pe atunci, parte a vechii Armenii), in perioada 387-75 i. Ch, etaleaza o pisica mare, deshisa la culoare, cu inele pe coada.

Teoria Arcii lui Noe ofera o explicatie completa pentru predilectia pisicilor Turkish Van spre inot. Totusi, ipoteza cea mai plauzibila este ca aceste pisici incercau pur si simplu sa se racoreasca. Acea regiune a Turciei este recunoscuta pentru caldura sa brutala, cu temperaturi atingand cu usurinta 40 de grade Celsius, astfel ca e posibil ca pisicile sa fi invatat sa inoate pentru a putea supravietui dupa-amiezelor toride.

Aceasta ar putea explica si dezvoltarea blanii unice a pisicilor Van, care nu are nevoie de strat inferior, si are o textura ca de cashmir, care o face impermeabila. Majoritatea pisicilor domestice nu suporta sa se ude, posibil deoarece petrec apoi ore in sir pentru a-si rearanja blana, in timp ce pisicle Van fac o scufundare, dupa care revin relativ uscate.

Blana semi-lunga  este alba, cu pete colorate mai ales pe cap si pe coada. Culoarea nu trebuie sa acopere mai mult de 20 de procente din suprafata corpului. Acest patern a fost reprodus selectiv la alte pisici, timp de mai multe generatii, dar foatre multi experti in pisici considera ca rasa Van este prima rasa care a purtat acest patern breaz, despre celelalte rase spundandu-se adesea ca poarta un patern “Van”.

Unele pisici Van au o pata colorata intre umeri si pe cap, prelungindu-se uneori si pe centrul spatelui, numita “Semnul lui Allah” – locul in care se presupune ca Allah a atins pisica pe drumul lor de la Arca. Aceasta “amprenta divina” este considerata a fi aducatoare de noroc in tarile musulmane. Alte semne distinctive includ cele 7-8 inele subtiri de pe coada. Unele pisici Van au ochi de diferite culori – unul de culoarea chihlimbarului si unul albastru. Conform populatiei din regiunea Van, pisica Van originara avea prezenta aceasta caracteristica a ochilor; acesti oameni privesc ca o gluma faptul ca populatia occidentala apreciaza si exemplarele cu ochide aceeasi culoare.

Rasa Turkish Van este adesea confundata cu rasa Turkish Angora, dar puse una langa cealalata, este usor de vazut ca sunt doua rase total diferite. Angora nu prezinta paternul clasic al pisicilor Van si este mult mai mica decat aceasta din urma. Pisica Van este o pisica solida, cu umeri largi si musculosi si solduri la fel de musculoase. Capul este lat, cu un nas de marime medie, pometi proeminenti si urechi mari, bine departate.

Personalitatea pisicilor Van se potriveste foarte bine cu aspectul sau puternic. Sunt pisici active si energice, cu o personalitate puternica. Turcii din regiunea Van au descris aceasta pisica ca fiind “madra si curajoasa ca un leu”, iar primele pisici Van prezentate in expozitii au iesit in evidenta prin faptul ca sunt dificil de stapanit si controlat. Noii proprietari pot confunda pisica Van cu regele junglei, in primele saptamani de convietuire – reproducerea selectiva a facut din aceasta pisica una ceva mai supusa, dar rasa inca mai are reputatia de a fi turbulenta.

O data ce proprietarii se adapteaza la temperamentul activ al pisicilor Van, vor descoperi o pisica inteligenta si prietenoasa, dar si destul de independenta. Pisicile Van sunt recunoscute pentru atasamentul lor fata de compania umana. Ele au tendinta de a alege unul sau doi oameni dintr-o casa – de obicei aceia cu care au de-a face in primele zile – si de a crea o legatura pe viata cu ei. Desi aceasta devotiune puternica este, in general, un atribut bun, face ca mutarea unei pisic Van dintr-o casa in alta sa fie extrem de dificila.

In 1955, Lushington si Halliday , care lucrau ca fotografe pentru Centrul Turcesc pentru Turism, au vizitat zona Lacului Van si le-au fost prezentate o pereche de pisoi Van – un motan numit Van Atala si o pisica numita Van Guzelli Ikenderum. La putin timp dupa ce au primi pisicile, Lushington a oprit masina pentru a se racori intr-un rau local, din cauza arsitei verii. Fara nici o ezitare, cei doi pisoi tocmai primiti li s-au alaturat in apa.

Lushington a fost atat de fascinata de pisicile sale inotatoare, in cat ea, impreuna cu Halliday, au inceput un program de reproucere cu perechea originara si inca cinci exemplare din aceasta rasa, pe care le-au obtinut in calatoriile ulterioare in Turcia. Eforturile lor de a stabili rasa Van ca rasa oficiala au impiedicate, totusi, de un conflict cu Consiliul de Conducerea al Asociatiei Iubitorilor de Pisici.

In acelasi timp, rasa a castigat din ce in ce mai multa popularitate in Anglia, multumita in mare parte, poreclei acesteia – “pisica inotatoare”. Crescatoarea engleza Lydia Russel a fost un al avocat al rasa, muncind din greu pentru a fi recunoscuta in Anglia si Europa. De-abia in 1969 rasa Turkish Van a fost recunoscuta oficial, cu un pedigree complet.

Desi pisicile Van sunt cunoscute pe continentul American inca din anii ’70-’80, de-abia crescatorii Barbara si Jack Reark au inceput sa lucreze cu aceasta rasa care a inceput sa infloreasca si in SUA. Astazi, rasa are statut de campioana mai mai toate asociatiile majore, desi nu este o rasa atat comuna comparativ cu alte rase, precum Persana sau Siameza.

Din nefericire, rasa nu a fost la fel de apreciata in tinuturile natale ca in Vest. Desi au fost foarte pretuite ca si animale de companie, nu au fost recunoscute in Turcia ca rasa oficiala decat la mijlocul anilor ’90. In 1992, o comisie a unei universitati turcesti a determinat ca exista doar 92 de pisici Van pure care au supravietuit in regiunea lor nativa. Doua universitati locale colaboreaza pentru prezervarea rasei. Pisicile Van nu mai pot fi exportate din Turcia, in prezent.

In ciuda faptului ca succesul acestor programe este departe de a fi garantat, se pare ca aceasta rasa antica si unica va continua sa castige popularitate in intreaga lume. Poate ca oamenii sunt atrasi initial de fescinati acestor pisici pentru apa, dar, cu timpul, ajung sa le aprecieze si sa le indrageasca datorita personalitatii lor bune.

Pisicile kurde

Devin pisicile Van pioni in politica din estul Turciei? In luna octombrie a anului trecut, un grup german pentru protectia animalelor a raportat faptul ca pisicile Van erau omorate in scopuri politice in aceasta regiune. Oficialii turci au negat vehement aceasta acuzatie.

Grupul din Duesseldorf, numit SOS Van Cats Rescue Action, a acuzat ca soldatii turci omorau pisicile Van datorita asocierilor facute intre aceasta rasa si Cultura Kurda. Kurzii din estul Turciei, inclusiv cei din regiunea Lacului Van, fac presiuni de mult timp pentru obtinerea independentei de Turcia, si, pana recent, in regiune a fost dusa o lupta de mai bine de 15 ani a rebelilor kurzi cu armata turca.

Purtatorul de cuvand al grupului german a afirmat ca statul turc doreste sa elimine tot ceea ce simbolizeaza cultura kurda, inclusiv pisicile din aceasta regiune.

Desi nimeni nu neaga faptul ca turcii au reprimat violent revolta kurda, oficialii turci insista ca nu a fost intreprins nici un efor pentru eliminarea pisicilor Van. Acestia afirma ca singurle eforturi facute de statul turc in ceea ce priveste acets pisi cetse sa gaseasca fonduri pentru a le hrani si sa le ajuta sa nu dispara. ” In loc sa faca declaratii fantasmagoreice, ar fi mai bine ca germanii sa ne trimita niste mancare pentru pisici”, au declarat acestia.