Iata o intrebare la care nu am putea raspunde precis, lipsindu-ne bogatia probelor materiale de care dispunem in cazul cainelui (oasele mai delicate ale pisicilor nu au rezistat totdeauna trecerii anilor chiar sub stratul de huma protectoare), iar pe de alta parte pentru a n-o pune intr-o stare de inferioritate fata de caine. Dupa un vechi basm oriental, strabuna pisicii a parut pur si simplu dintr-un… stranut al leului, pe arca lui Noe. Batranul Noe, pasionat zoolog si marinar de ocazie, il rugase pe regele animalelor sa intreprinda ceva pentru a-i salva arca de puzderia soarecilor (perechea de soareci imbarcata pe nava, pentru a nu li se pierde specia, nu mai asteptase retragerea apelor si se pornise la refacerea “septelului”). Dupa parerea unor zoologi strabuna pisicii noastre nu este alta decat acea Felis silvestris lybica care locuia, mai de mult, intr-o zona care se intindea din Africa pana in Orientul Mijlociu. Pe cat de indelungata in timp a fost tentativa apropierii cainelui de om, pe atat de putin complicata si directa a fost situatia cu pisica. Aportul pisicilor la diminuarea pagubelor cauzate de soareci granarelor egiptene a fost in curand in mod oficial recunoscut astfel incat, ele s-au pomenit puse oficial sub protectia legii. Dar sa revenim la pisicile noastre de azi si la explicitarea extinderii “fenomenului” existentei pisicii pe langa si in casa omului, cautand si alte motivari pentru aceasta, decat cel utilitar, mentionat anterior. In acest sens s-ar mai putea emite si urmatoarea explicatie: omul iubeste pisica pur si simplu pentru ca e pisica si o accepta pe langa el pentru ca nu ii pune probleme. In ceea ce priveste pisica, oamenii se impart fara echivoc, numai in doua tabere: in fanaticii iubitori ai ei si in la fel de fanaticii ei dusmani. Chiar si multi din cei care se declara adevarati prieteni ai animalelor recunosc (cu un oarecare sentiment de vinovatie, ce-i drept) ca pur si simplu ei “nu pot suferi pisicile”. Sa nu ii intrebati de ce, caci nu au argumente. Procedeaza astfel, din principiu si nu din rationament. Cateva indicatii utile pentru cei care vor sa aiba pisici Durata medie de viata a pisicilor de azi este in jur de 15 ani (recordul de 36 ani realizat de “Puss” o pisica din Anglia). Sa incepem deci, cu varsta la care se recomanda admiterea pisoiului in casa: el nu trebuie luat la mai putin de 10 saptamani de viata. La aceasta varsta pisoiul e intarcat (actiune terminata la 2 luni de la nastere) si a primit si primele notiuni de comportare de la pisica mama. De cum este adus in casa, pisoiul observa, consemneaza, inmagazineaza si retine totul: mirosuri, sunete, imagini. Pisicile au o personalitate bine conturata inca din frageda pruncie, personalitate pe care si-o dezvolta doar in profunzime in restul vietii fara sa si-o schimbe, indiferent de momentul contactului cu omul. Multi se intreaba: oare ce sa ia, pisica sau motan? Inainte de a face aceasta alegere, trebuie sa stiti ceva despre fiecare. Reprezentarea feminina a neamului pisicesc se caracterizeaza printre altele, printr-o activitate sexuala care spre deosebire de cea a altor nimale domestice nu raspunde nici unor reguli dand si acum dureri de cap endocrinologilor, care inca nu au putut lamuri cauzele acestei anomalii hormonale. O pisica campioana absoluta, detine recordul mondial de 32 pisoi nascuti intr-un an. La motani, ecoul instinctului sexual pare la prima vedere mai putin tiranic decat la femelele pisici. Oamenii care iubesc pisicile si se hotarasc sa le primeasca in casa lor, neputandu-le oferi decat o viata de interior, trebuie sa le asigure acestor animale conditii cat mai bune de viata, printre care trebuie enumarata, pe prim plan, sterilitatea. Operatia este mult mai simpla in cazul motanului si ceva mai complicata si cu o convalescenta mai lunga in cazul unei femele