Parada a 897 de teckeli stabilește un record Guinness în Germania

Record la Regensburg: 1175 teckeli au defilat alături de stăpânii lor prin oraș, de la Dultplatz la Domplatz. Mii de curioși urmăresc această plimbare neobișnuită.

Parada teckelilor din Regensburg a stabilit un record: 1175 teckeli au participat la procesiunea prin centrul vechi al orașului, au anunțat organizatorii. Zeci de mii de oameni au împânzit străzile și aleile înguste pe traseul de aproximativ 1,8 kilometri, de la Dultplatz la Domplatz, bucurându-se de vremea frumoasă de toamnă.

Parada a 897 de teckeli din Germania

Poliția estimase prezența a 20.000 de spectatori, dar numărul real a fost atât de mare încât nu s-a putut face o estimare exactă, potrivit sueddeutsche.de.

Totuși, organizatorii au subliniat că mai important decât recordul a fost mesajul paradei: un simbol al bucuriei și al optimismului în vremuri dificile.

„Teckelul nu este politic. Pentru un teckel, toți oamenii sunt egali – indiferent de culoarea pielii sau de unde provin”, a declarat Seppi Küblbeck. Împreună cu soțul său, Oliver Storz, a fondat Muzeul Teckelului din Regensburg.

Citește și: Boala discurilor intervertebrale la Teckel

Iubitorii acestei rase se tem că va fi interzisă

De asemenea, organizatorii au dorit să atragă atenția asupra importanței culturale a acestei rase în Germania. Iubitorii de teckeli se tem că reproducerea acestei rase ar putea fi interzisă.

Küblbeck a făcut referire la o modificare a Legii protecției animalelor, care a fost propusă în Bundesrat la începutul lunii iulie.

Mulți proprietari de teckeli și activiști pentru drepturile animalelor susțin reforma, care urmărește să prevină reproducerea teckelilor cu picioare prea strâmbe sau corpuri prea lungi.

Cu toate acestea, există îngrijorări că și reproducerea exemplarelor sănătoase ar putea fi sever restricționată.

Citește și: Actrița care deține 62 de animale de companie. Are o măgăriță însărcinată și un câine cu dizabilități care „își recapătă vederea”

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!