Papagalul musca – chiar este agresiv?!

papagal care muscaPapagalii sunt pasari inteligente si amuzante, companioni desavarsiti. Insa tot mai multi proprietari se plang ca ar detine o „fata agresiva”. De fapt muscatul este printre principalele probleme pentru care un stapan cere ajutorul unui specialist sau, in cazuri nefericite, chiar renunta la pasarea de companie. Ce nu stie fiecare stapan este ca de cele mai multe ori el este vinovatul pentru acest comportament. Socializarea si cunoasterea pasarii de la varste cat mai fragede sunt datele unei convieturi fara probleme. Si o pasare imblanzita si cuminte poate musca uneori, insa nu cu rea intentie.

De ce musca papagalii?!

Inainte de a oferi solutii la aceasta problema, mai intai trebui sa elucidam cauza si sa o tratam in particular. In mediul natural papagalii rareori isi folosesc ciocul in scopuri agresive. Aceste cazuri speciale includ atacatorii si unicul scop este acela de a-si salva viata. In conflictele cu alti semeni foarte rar se intampla ca in lupta sa fie folosit si ciocul. Pentru papagali ciocul este o unealta folositoare pentru: hranire, cocotat in copac, joaca, curatat penele. Asa ca e foarte improbabil sa va muste doar pentru ca „e bataus”. Dupa cum spuneam isi folosesc ciocul doar pentru a se apara, asa ca atunci cand sunteti muscat analizati putin situatia, derulati totul de la inceput. Un papagal musca sau mai bine zis, se apara cu ciocul, atunci cand este iritat. Ati dorit sa scoateti pasarea din colivie si ea nu a vrut, atunci v-ati ales cu o muscatura. Incercati mai tarziu, poate in acel moment voia doar sa se odihneasca in colivie. Sau poate ati introdus mana cu miscari brsute care au speriat pasarea. Analizati inainte de a interactiona cu ea limbajul corporal. Sasaituri, pene ridicate, o postura ofensiva a corpului transmit faptul ca nu doreste sa fie deranjata.

In mod natural papagalii isi folosesc ciocul ca pe un instrument tactil, „degete suplimentare”. Pasarea va „gusta” din orice obiect aflat in preajma ei pentru a-i testa rezistenta, consistenta si a afla informatii despre acesta. Putem spune ca un papagal cunoaste lumea si cu ajutorul ciocului. Cand dumneavoastra ati dus mana inspre el, cel mai probabil cu degetele desfacute, papagalul va ciupi unul din ele pentru a-l cerceta, nicidecum pentru a-i face rau. In acel moment cei mai multi stapani retrag mana, fapt ce incurajeaza pasarea sa stranga si mai tare.  In plus aceasta situatie ii va transmite ca el se afla la putere, dar despre dominanta discutam putin mai jos. In situatia in care sunteti ciupit doar ca gest de intampinare, nu retrageti brusc mana. Ba din contra actionati inspre pasare, impingand si mai mult degetul in cioc, moment in care papagalul cu siguranta il va elibera. Rostiti pe un ton ferm, dar nu tipati, “NU”, astfel pasarea va invata in timp ca acest cuvant este dezaprobator. In acest mod ati reusit si sa va impuneti ca membru cu rang mai inalt al grupului. Papagalii sunt pasari sociabile care traiesc in grupuri si care respecta cu strictete ierarhiile. Inca de cand sunt mici incercati sa va impuneti ca si lider. Astfel mai tarziu puteti preintampina multe probleme de comportament.

Papagalul poate musca si pentru ca asa l-ati invatat. Nu stiti sa fii avut o asemenea lectie? Probabil nici nu v-ati dat seama. Cand sunt tineri papagalii invata multe, chiar si despre cum sa isi foloseasca ciocul si in ce scopuri. Atunci ei descopera si degetele umane. Multi stapani le folosesc pe post de jucarie: le introduc in ciucol pasarii si se „lupta”. Papagalul interpreteaza acest gest ca unul pozitiv, ca o invitatie la joaca si nu se va sfii sa apeleze la el si mai tarziu, cand va mai creste si cand muscatura s-ar putea sa fie dureroasa pentru dumneavoastra. Asa ca atentie in ce fel interactionati cu papagalii juniori, unde va tineti degetele. Urmeaza apoi perioada adolescentei pentru fiecare pasare, cand asemeni tinerilor nostri, hormoni dau peste cap comportamentul.  Intelegeti si acceptati aceasta perioada, papagalul poate musca fara motiv, indemnat numai de afluxurile hormonale. Cat papagalul este inca tanar incepeti un program de dresaj; invatati-l diverse trucuri si comenzi utile. Acestea vor consolida relatia dintr voi si va vor ajuta mai tarziu atunci cand trebuie sa amendati anumite probleme, cum ar fi aceasta a muscatului.

Un papagal se poate simti nesigur pe el si in consecinta va musca din multe motive. Poate:

– ati schimbat locul coliviei in locuinta;
– ati redecorat colivia sau ati adus obiecte noi
– in cadrul familiei au sosit sau au plecat unii membri
– ati adus alta pasare in colivie sau in camera
– ati schimbat drastic dieta.
– Este interpelat de o persoana straina

Nu va apropiati de pasare cu teama. Papagalul simte ca sunteti nesigur pe dumneavoastra si va profita de aceasta. Cand sunteti muscat retrageti-va in alta parte, nu va manifestati suferinta. In nici un caz nu strigati la pasare. Papagalii percep zgomotele puternice ca pe un lucru pozitiv. Ei comunica prin strigate, isi manifesta bunadispozitie astfel. Daca urlati el va crede ca va place ca ati fost muscat si va continua cu asta. Niciodata nu pedepsiti papagalul, va creste si mai mult nivelul de anxietate.
 
Ce se poate face?!

In primul rand manifestati-va dominanta. Papagalul trebuie sa stie ca dumneavoastra sunteti la conducere, un papagal supus isi respecta superiorul. Folositi recompense in scop pozitiv. Recompensati-l de fiecare data cand vi se urca pe mana si rostiti „SUS”. Daca nu doreste sa urce lasati-l in pace. Daca va ciupeste, chiar daca nu cu rele intentii nu primeste recompensa. Nu oferiti ceva bun de mancare sau jcarii atunci cand vreti ca papagalul sa nu va mai deranjeze cand sa zicem va uitati la TV. El va asocia recompanse cu faptul ca va ciupit sau agresat. Nu il inchideti in colivie cand face o boacana: cei mai multi papagali asociaza colivia cu zona de securitate si confort maxim. Este locul unde are mancare, jucarii si adapost. Cand doriti sa vi se urce pe mana, nu introduceti in colivie mana deschisa. Adunati degetele in pumn, astfel nu mai are de ce sa prind. Pumnul formeaza un scut in fata atacului.  Respecati-i intimitatea, timpul de odihna. Si papagalii trec prin diferite stari de spirit si nu intotdeauna au chef de joaca sau sa fie deranjati. Educati copiii despre cum sa se poarte cu pasarile.

Nu va sfiiti sa cereti si sfatul unui medic veterinar. Uneori poate fi vorba de o suferinta la care papagalul reactioneaza in acest fel. Relationati cu pasarea, cunoasteti-o bine si controlati-va actiunile in prezenta ei. Numai dumneavoastra puteti rezolva aceasta problema de comportament.

Sursa foto

Nicolae Hasegan
ZooLand.ro

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!