Pacarana este un rozator de talie mare, inrudit cu capibara. Este un animal rar, nocturn, foarte lent in miscari, care traieste numai in padurile tropicale din vestul bazinului raului Amazon si la inaltimile subalpine, din nord-vestul Venezuelei si Columbiei si pana in vestul Boliviei. Un loc comun in care poate fi intalnit este Parcul National Cotapata din Bolivia. Este cunoscut si sub denumirea de pacarama (care desemneaza un fals paca), denumire data de populatia indigena de indieni, datorita asemanarii superficiale cu un alt rozator din clasa Caviomorpha – paca.Are un corp scurt si indesat si seamana cu un porc de guineea gigantic, fiind al treilea cel mai mare rozator cunoscut pana la momentul actual in salbaticie si singurul supravietuitor al genului sau – Dinomys. In general, cantareste 15 kg si masoara pana la 79 cm in lungime, fara a lua in considerare coada. Pacarana are un cap mare si niste ochi mici, urechile scurte si rotunde, botul bont si mustatile lungi. Blana aspra este, in principal, de culoare maro inchis-negricioasa, avand doua randuri de pete albe, bine definite, amplasate pe spate, de-a lungul sirei spinarii. Aceste pete se imbina in apropierea gatului si a capului in dungi clare. Alte doua randuri de pete albe sunt dispuse de o parte si de alta a corpului, insa acestea sunt mult mai difuze. Membrele sunt scurte si se termina cu niste labe largi, prevazute cu patru degete, “echipate” cu gheare lungi si puternice. Coada este scurta, groasa si complet acoperita cu par inchis la culoare. Despre modul de viata si comportamentul acestui animal in salbaticie se cunosc foarte putine informatii, majoritatea datelor provenind din studiile efectuate pe animale aflate in captivitate. Astfel, s-a constatat ca pacarana sunt activi mai ales noaptea. Au vederea slaba, iar pentru a localiza hrana se bazeaza pe miros si pe pipait. Dieta lor este formata din fructe, frunze si tulpini. In timp ce se hranesc animalele dau dovada de o dexteritate surprinzatoare: ele apuca hrana cu labutele din fata si o examineaza, stand asezate in pozitie ridicata pe membrele posterioare. Se crede ca exemplarele aflate in salbaticie se adapostesc in timpul zilei in crapaturile naturale din stanci, pe care le largesc folosindu-se de ghearele lor puternice. In orice caz, animalele aflate in captivitate nu au fost observate niciodata sapand, acestea preferand sa se adaposteasca in copaci. Cataratul este executat cu o agilitate uimitoare, in constrast cu miscarile lente pe care pacarana le are la sol.Se pare ca membrii acestei specii comunica intre ei printr-un sistem de semne realizate cu ajutorul urinei, eliminate in locurile comune de trai, al unei substante albicioase secretate de ochii animalului si depuse pe vegetatia cu care intra in contact si al rosului ramurilor. Atunci cand se intalnesc, pacarana prezinta un comportament variat, care include: racaitul solului cu ajutorul ghearelor de la membrele anterioare, clantanitul din dinti, emiterea unor sunete precum: scancetele, gemetele, suieraturile, “cantece”. Aceste sunete sunt foarte utile in atragerea partenerilor. Masculii obisnuiesc sa elibereze aceste “strigate” in intentia de a localiza femelele, iar dupa intalnirea cu acestea, urmeaza un “cantec de curtare” care poate dura mai mult de 2 minute. Dupa imperechere, femelele intra intr-o perioada de gestatie de 223-283 de zile, in urma careia dau nastere puilor – 1 sau 2. Noii nascuti sunt destul de activi, examinand si incercand mancarea solida la numai 2 zile de la nastere, desi continua sa suga pentru o perioada extinsa de timp.Photo: 1Corina DovincaZooLand.ro