Oamenii de știință au readus la viață o specie de lup, dispărută de mai bine de 10.000 de ani. Cum arată Romulus și Remus

O companie americană, Colossal Biosciences, a declarat că a readus la viață o specie de lup dispărută de pe Pământ în urmă cu aproximativ 12.500 de ani, care a apărut și în serialul Game of Thrones, notează independent.co.uk. 

Specia de lup, dispărută acum 10.000 de ani, a fost readusă la viață de oamenii de știință

Colossal Biosciences spune că această specie de lup periculoasă a fost readusă din dispariție după 10.000 de ani. Trei pui de lup, doi masculi (Romulus și Remus) și o femelă (Khaleesi), s-au născut la finalul lui 2024, respectiv începutul lui 2025, folosind tehnologia de clonare și editare genetică bazată pe mostre de ADN antic.

„Activează sunetul. Asculți acum primul urlet al unui Canis dirus după 10.000 de ani. Faceți cunoștință cu Romulus și Remus – primele animale readuse la viață, născute pe 1 octombrie 2024”, a transmis Colossal Bioscinences.

Romulus și Remus. Sursa foto: X

Procesul complet de readucere la viață a puilor

Colossal a anunțat că puii au fost „readuși la viață” dintr-o specie dispărută, folosind inginerie genetică bazată pe genomul complet al canis dirus. Acest genom a fost „reconstruit cu grijă” din ADN-ul extras din două fosile antice: un dinte vechi de 13.000 de ani descoperit în Ohio și un os al urechii interne datând de 72.000 de ani, găsit în Idaho.

Procesul a implicat și modificarea genetică a celulelor sanguine de lup cenușiu și transferul materialului într-o celulă de ou de câine, urmată de gestație la mamele surogat.

Citește și: Șuier, câinele-polițist simbol al luptei antidrog, s-a retras din activitate. Câți ani are acum

S-au folosit lupi-surogat

Pentru nașterea puilor au fost folosiți lupi-surogat, astfel că aceștia seamănă fizic și, posibil, vocal cu un canis dirus, însă nu sunt identici din punct de vedere genetic.

De asemenea, compania din SUA a clonat patru lupi roșii pentru a spori diversitatea genetică în programul de reproducție în captivitate al speciilor pe cale de dispariție. Cu toate acestea, puii nu vor fi capabili să se adapteze vieții în sălbăticie.

Citește și: Șobolanul Ronin a intrat în Cartea Recordurilor – a putut să descopere peste 100 de mine terestre / VIDEO

Beth Shapiro, directorul Colossal, a declarat că „și-ar dori să poată observa comportamentul natural al unui canis dirus”. Lupii vor locui într-o rezervație ecologică sigură, monitorizată, certificată de Societatea Americană de Umane.

Sursa foto: Colossal Biosciences

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!