În 1997, David a cumpărat o pisicuță de culoare neagră extrem de frumoasă şi de jucăușă, fără să îi treacă prin gând că pisica lui îşi va schimba total înfăţişarea, într-o bună zi… David îşi aminteşte şi acum momentul în care a întâlnit-o: “Scrappy părea destul de stăpână pe ea, şi, desi era extrem de drăgălaşă, ne-am dat seama că pentru restul lumii ea nu va fi la fel de atrăgătoare precum surorile sale. Aşa că am luat decizia să o adopt pe ea, ştiind că va fi ultima aleasă”. Astăzi, Scrappy, cum se numește ghemotocul de blană, a devenit cunoscut în întreaga lume datorită unei afecțiuni de piele extrem de rare: albinism. Acesta este o formă de dezordine congenitală hipo-pigmentară caracterizată de absența parțială a pigmentului natural animal, melanina, în ochii, pielea și părul animalelor. Proprietarul îşi aminteşte că blana pisicii a început să se albească de la vârstă de 7 ani, deși recunoaște că în primă fază nu a dat importanță și nici nu i s-a părut ceva suspect. Din fericire, această dezordine congenitală nu îi afectează sănătatea pisicii, astfel că ea ste fericită, sănătoasă şi pusă pe şotii. „Scrappy este un răsfățat! Nu este cea mai bună pisică pentru pozat, fiind mereu pus pe șotii. Poate fi, de asemenea, destul de țâfnos uneori. Cu toate acestea, Scrappy este foarte afectuos față de mine”, a declarat David pentru cotidianul britanic The Sun. David și Scrappy împart o prietenie de peste 19 ani și deși este conștient de faptul că are o pisică unică în lume, bărbatul este de părere că nu acest mixt al blănii îl face special pe Scrappy, ci inteligența și personalitatea sa. Din cauza albinismului multe animale își pierd capacitatea de a se camufla și nu se pot ascunde de prădători sau nu-și mai pot vâna prada. Rata de supraviețuire a animalelor cu albinism în sălbăticie este extrem de mică. Scrappy nu este însă în pericol… Sursa: Bored Panda