O descoperire extraordinara facuta in nord-estul Etiopiei, in regiunea Awash, pune intr-o noua lumina perioada de inceput a evolutiei umane. Potrivit revistei Nature, in aceasta regiune au fost descoperite fosile de australopitec, vechi de 4,2 milioane de ani. Printre fosilele gasite se afla si un canin de hominid, cel mai mare gasit vreodata, care apartine speciei "Australopithecus anamensis" (australopitecul lacului). Pana la aceasta descoperire, lumea stiintifica credea ca aceasta fiinta primitiva bipeda a trait la 1000 km sud, in Kenya, langa lacul Turkana. Prezenta sa pe actualul teritoriu al Etiopiei sugereaza ca specia este descendenta unui hominid si mai primitiv, denumit "Ardipithecus ramidus", care popula aceasta regiune in urma cu 5,8 milioane de ani. Ultimii ardipiteci au fost contemporani cu primii australopiteci. Potrivit paleoantropologului etiopian Berhane Asfaw, aceasta este "dovada unei continuitati in timp, a faptului ca o specie a evoluat in alta". Totusi, cerecetatorii nu au stabilit clar locul cercopitecului pe scara evolutiei. Unii il considera stramos al omului, altii il vad doar ca pe exponentul unei ramuri disparute din arborele genealogic al hominizilor.