Veveritele Degu sunt rozatoare de companie fascinante, insa putini proprietari stiu intr-adevar cum sa isi hraneasca corect animalul iubit. Aceste animale micute au nevoie de un regim alimentar specific, adaptat nevoilor lor nutritionale si particularitatilor metabolice. Organismul acestor veverite nu poate metaboliza zaharurile, astfel sunt predispuse la diabet si obezitate daca nu sunt hranite corect. Evitati sa va hraniti animalul cu alimente bogate in zaharuri daca doriti sa fie un animal sanatos si fericit. Fructele uscate (stafide, prune), precum si alte fructe dulci (piersici, struguri, pere) ar trebui sa nu se regaseasca in meniul lor. In salbaticie Degu se hranesc cu radacini, tuberculi, iarba, scoarta de copac sau seminte de cereale din culturile agricole. In captivitate este greu de furnizat o asa varietate de mancaruri, insa trebuie incercat sa ne apropiem cat mai mult de nevoile sale. Veveritele au o dieta bogata in fibre furnizate de procentul ridicat de ierburi uscate si scoarta de copac. Pentru a extrage cati mai multi nutrienti din hrana, Degu, la fel ca si iepurii, isi consuma excrementele pentru a realiza o digestie dubla. Grasimile si proteinele se regasesc intr-un procent scazut in dieta. Astfel furnizarea unei cantitati prea mari din aceste principii nutritionale duce la obezitate si la grave probleme de sanatate. Nu hraniti veverita cu altfel de mancare din comert decat cea destinata special acestei specii sau chinchilelor. Dieta acestor 2 mamifere este similara astfel ca nu gresiti foarte mult daca hraniti Degu cu pelete pentru chinchile. Blocurile minerale sau recompensele destinate chinchilelor pot fi si ele furnizate veveritei in cantitati moderate. Hraniti Degu de doua ori pe zi, dimineata si seara. La inceput dati animalului o cantitate oarecare de hrana si urmariti in ce procent este consumata. Daca se termina in urmatoarele minute inseamna ca este prea putina. Cand mai ramane multa mancare chiar si dupa cateva ore, incercati sa estimati cantitatea care a fost consumata, deoarece aceea este ratia zilnica. Hraniti veverita intr-un bol ceramic sau metalic inalt deoarece are tendinta sa scurme dupa hrana preferata si sa imprastie toata mancarea in cusca. Daca aveti mai multe exemplare asigurati-le boluri separate pentru fiecare. Fanul nu trebuie sa lipseasca niciodata din cusca acestor rozatoare deoarece furnizeaza o mare cantitate de fibre. In acest caz prea mult nu e si daunator. In plus fanul constituie si un material pentru distractie si ascunzatori. Pe langa fan puteti sa ii dati si iarba verde curata si fara umezeala, insa nu in cantitati mari. Ca si cruditati puteti oferi in cantitati reduse brocoli, morcovi sau papadie, foarte bogate in vitamina C, pentru o sanatate de fier a dintilor. 2-3 seminte de dovleac sau floarea-soarelui zilnic sunt o excelenta recompensa pentru Degu. Apa proaspata sa fie mereu la dispozitia veveritei. Tratati Degu ca pe o fiinta cu personalitate proprie si respectati-i dieta naturala. Nu incercati sa o hraniti dupa ureche sau imitand alimentatia altor rozatoare, daca doriti sa aveti un animal de companie sanatos si care sa av fie alaturi mult timp. Sursa foto Nicolae Hasegan ZooLand.ro