Nova Scotia Duck Tolling Retriever

caineNu, nu e un Golden Retriever mai mic si colorat ciudat si nici vreun metis de Border Collie. E vorba despre Nova Scotia Duck Tolling Retriever (NSDTR), pe scurt Toller, un caine de vanatoare foarte talentat. Desi o rasa rara in mare parte din lume, in tara de origine Canada, Tollerul este foarte iubit si apreciat de catre vanatori, si nu numai. Este cel mai mic dintre retrieveri si poate cel mai efervescent dintre ei. Daca va doriti un caine energic, prietenos si cu mintea ascutita, Toller-ul poate fi o alegere indrazneata.

Numele

Numele spune multe despre caracteristicile acestei rase, in special despre una care nu o vom mai regasi la niciun alt reprezentant al sorgintei canine. Nova Scotia este numele regiunei canadiene unde s-a format rasa, mai exact districtul Little river. Pana sa fie recunoscuta oficial de catre asociatia chinologica canadiana, rasa se numea Little River Dick Tolling Retriever. Dar despre origine vom mai discuta si mai jos, ce e cu adevarat exceptional al aceasta rasa abia acum urmeaza.

Este vorba de strategia de vanatoare a acestui caine. Toll este un termen din jargonul vanatorilor si inseamna a momi, a ademeni. Pe malul apei, vanatorul cauta un loc ferit unde sa se ascunda. De aici, ii arunca cainelui un bat sau o jucarie, in apa sau cat mai aproape de ea. Cainele se arunca frenetic asupra obiectului si porneste un dans haotic avand grija sa agite apa, sa atraga atentia si foarte important sa nu scoata nici macar un HAM. Batul este returnat vanatorului si nebunia incepe din nou. Ratele si gastele sunt incitate de zarva de la malului apei, dar si de culoarea deosebita a cainelui, si se apropie. Cainele foarte concentrat pe ce are de facut, nu le acorda atentie si se abtine sa le fugareasca. Cand sunt suficient de aproape de mal, vanatorul cheama cainele in ascunzis, se ridica in picioare si vaneaza pasarile, care zboare direct in bataia pustii. Deoarece misiunea sa e mai complexa de atat, cainele aporteaza mandru vanatul, pentru care si el are o parte din merit. Unii vanatori afirma ca, atunci cand rateaza, cainele le arunca o privire lipsita de admiratie si indulgenta.

Acest dans la malul apei este inspirat din comportamentul vulpilor, care in aceeasi maniera isi asigura cina. Se pare ca indienii bastinasi in aceste tinuturi au indus aceasta strategie si cainilor, astfel incat, acum,  este un comportament innascut pentru orice Toller.

Istoric

Originea exacta a rasei si momentul aparitie nu se cunoaste exact. Cele mai multe sursa plaseaza inceputurile ei pe la debutul secolului al XIX-lea. Cainii indienilor din zona au fost incrucisati cu Golden Retriever, Labrador, Chesapeake Bay Retriever, putin Cocker spaniel si Setter si o usoara atingere de Collie. Rezultatul final este un caine mititel, roscat, cu o rezerva nelimitata de energie, foarte priceput ca si caine de vanatoare.

Tinut mult timp in secret in Nova Scotia, Tollerul avea sa iasa in lume in 1945  cand rasa a fost recunoscuta de  catre Canadian Kennel Club si este momentul in care numele de Nova Scotia inlocuieste Little River. In 1982 FCI recunoaste si ea rasa, iar in 2003 si American Kennel Club.  In afara Canadei, rasa mai apre inregistrata si in SUA, Australia, Marea Britanie si Belgia.

Descriere

Nova Scotia Duck Tolling Retriever este un caine de talie medie, compact, musculos, dar atletic, cu osatura medie, care denota putere si echilibru.  Pieptul este adanc, membrele robuste si solide, picioarele fiind dotate cu membrane digitale, esentiale pentru inot. Capul este lat, usor bombat si trebuie sa semene mai mult cu cel de vulpe decat cu cel al fratelui Golden Retriever. Urechile sunt triunghiulare, purtate cazut pe langa cap. Trufa, buzele si marginile pleoapelor sunt negre sau maro, niciodata  combinatii intre aceste culori. Ochii ovali, medii sunt de culoare deschisa.

Blana este dublu-stratificata, respinge apa, izoland foarte bine. Culoarile acceptate sunt diferite nuante de rosu si portocaliu. Pot fi prezente marcaje albe pe piept, membre, varful cozii si fata. Absenta lor nu se penalizeaza.

Dimensiunile standard sunt: inaltime: 43-53 de cm, iar greutate: 17- 23 de kg.

Personalitate

Cand vine vorba de personalitate Toller-ul pare a fi o mixtura intre retrieveri si terrieri. Inteligent si prietenos precum un retriever, dar si incapatanat si independent ca un terrier.  Este un caine care prefera sa gandeasca, decat sa urmeze orbeste o instructiune. Analizeaza fiecare situatie si actioneaza in asa fel incat sarcina sa fie dusa la capat cat mai eficient.

Este un caine mai dificil de dresat decat ceilalti retrieveri, insa cu recompensele potrivite si strategia adaptata lui, poate invata rapid orice. Este alert si observant. Invata multe doar privindu-si stapanul. Daca stapanul primeste cu bucurie pe cineva, atunci si cainele va deveni prietenos cu musafirul. Daca intre cei doi oameni relatia e una tensionata, Toller-ul va fi foarte suspicios si pregatit sa sara in ajutorul stapanului.

Este un caine activ, care nu are voie sa se plictiseasca. Mintea agera trebuie lucrata permanent. Ii place sa fie provocat cu sarcini fel de fel si adora sa ii satisfaca stapanul. Nu poate fi lasat singur mult timp si nici neglijat sau scos din viata familiei.

Puiul de NSDTR trebuie socializat si dresat inca de mic. Orice erori in educatie vor izbucni mai tarziu ca si comportament negativ, nedorit: agresivitate, ros, sapat, urlat.

In familie, acest caine este un bun companion. Devotat stapanului, iubitor cu copiii, aduce multa veselie si energie pozitiva in locuinta. De regula, este rezervat in prezenta strainilor. Se intelege de minune cu alti caini, dar si alte animale daca a fost socializat de mic in prezenta acestora. Unele animale mici, in special pasari, ii pot trezi instinctul de vanator si nu ar trebui lasat nesupravegheat in prezenta lor.

Nu este un caine pentru oricine. Nu se recomanda incepatorilor. Prefera sa stea la curte, sa aiba spatiu suficient unde sa isi elibereze energia. Tinut in apartament are nevoie de cel putin 2 plimbari pe zi, in care sa faca mult exercitiu fizic. Vecinii de bloc s-ar putea sa fie deranjati de suntele scoase de caine atunci cand vede o pasare  la geam.

Ingrijire

Blana deasa trebuie periata saptamanal pentru a scapa de parul mort si a preveni ghemotoacele de par incalcit. Primavara naparleste masiv si trebuie periat zilnic.

In general este o rasa de caini sanatoasa, fara prea multe tare genetice. Totusi, luand in considerare fondul genetic limitat, fiind o rasa rara, unele afectiuni pot aparea mai des: atrofie retiniana progresiva, probleme cu tiroida, boala Addison s.a.

Speranta de viata: 12-14 ani.

Sursa foto: 1, 2

Nicolae Hasegan
ZooLand.ro

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!