Naşterea unei specii rare de rechin, surprinse pe cameră

Naşterea unei specii rare de rechin – rechinul-vulpe – a fost surprinsă în imagini şi publicată în revista de ştiinţă Coral Reefs.

Imaginea a fost  capturată în luna iulie a anului trecut de ehipa cercetătorului Dr. Simon Oliver de la University of Chester.

„Făceam o scufundare obişnuită, observaţii banale, când am făcut fotografia. Este prima înregistrare a unei specii oceanice de acest fel”, a declarat Dr. Oliver, pentru BBC.

„Un membru al echipei noastre este fotograf – Attila Kaszo. I-a făcut fotografia rechinului şi, după ce a procesat-o, am rămas muţi de uimire”, a adăugat acesta.

Cercetătorii spun că imaginea este cu atât mai importantă, cu cât rechinul vulpe este o specie vulnerabilă, pe cale de dispariţie.
Tot echipa Dr. Oliver este cea care a descoperit, în urmă cu trei ani, că rechinii-vulpe vizitează «staţii de curăţare» naturale.

Membrii echipei au filmat rechinii din largul coastei filipineze în timp ce vizitau munţi submarini, cunoscuţi fiind ca habitat al peştilor curăţători (care mănâncă paraziţii şi pielea moartă aflate pe rechinii-vulpe).

S-a observat faptul că rechinii vizitează în mod regulat acest spaţiu, înotând foarte încet în tot acest timp pentru a le da posibilitatea peştilor sanitari să îi curăţe de paraziţi.

Aceste descoperiri au fost publicate în jurnalul PLoS One şi subliniază cât de importante sunt aceste recife pentru aceşti prădători, specia fiind considerată vulnerabilă de către Uniunea internaţională pentru conservarea naturii şi a resurselor naturale.

Sursa: BBC

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!