Ce să aleg, un mascul sau o femelă?! Iată eterna întrebare pe care și-o adresează, mai mult sau mai puțin retoric, viitorii stăpâni de pisici, aflați la prima tentativă de conviețuire cu o felină. Din păcate, nu există un singur răspuns câștigător. Mai degrabă comportamentul pisicii este influențat de personalitatea ei individuală, decât de sexul pe care îl poartă. Cu toate acestea, hormonii sexuali își joacă și ei cartea într-o anumită măsură, iar unii posesori de pisici se jură că unul dintre sexe e mai bun decât celălalt. Dar haideți să întoarcem pisicile pe toate părțile, ca să aveți o imagine cât mai de ansamblu. Diferențele de personalitate dintre femele și masculi sunt cel mai vizibile atunci când exemplarele nu au fost sterilizate, respectiv castrate. Sub influența «poftelor trupești» pisicile se schimbă radical, încât stăpânii nu le mai recunosc. Masculii intacți, cu bijuteriile la purtător, au tendința să fie mai agresivi și mai teritoriali decât cei castrați. Este de înțeles, sunt stăpânii absoluți ai teritoriului și trebuie să se lupte să îl păstreze. Ba mai mult, dorința de a-și perpetua genele îi determină să plece în căutarea femelelor dispuse să le ofere urmași, înainte ca concurența să fie mai rapidă. Masculii care au posibilitatea să cutreiere vor pleca de acasă cu orele sau chiar cu zilele, provocând multă îngrijorare în cadrul familiei. Și e de înțeles să stați cu inima încordată întrucât mulți temerari se întorc acasă cu răni, de la ușoare la foarte grave, infecții, boli contagioase sau transmisibile sexual sau, în cel mai nefericit caz, nu se mai întorc deloc, pentru că au suferit accidente de mașină, au fost omorâți de câini sau oameni sau cine știe ce alt sfârșit tragic. Și să nu uitam de miros! În scop defensiv și pentru afirmarea autorității în teritoriu, masculii stropesc obiectele din locuință cu o urină puternic și urât mirositoare. Mirosul persistă și aproape orice piesa de mobilier sau obiect aflat la nivelul de acțiune al motanului va fi îmbibat cu urină. De cealaltă parte, femelele nu se preocupă de marcarea teritoriului cu urină, de aceea putem spune că sunt puțin mai curate. Însă, nici pe ele hormonii nu le lasă să stea liniștite în poala stăpânului. Începând cu vârsta de 6 luni, de două ori pe an, până când rămân gestante sau sunt castrate, pisicile intră în călduri. Și ce spectacol tragi-comic știu să pună în scenă. Indiferent de momentul din zi sau din noapte, pe durata căldurilor, pisicile vor miorlăii, vor urla și vor plânge ca și cum ar trece prin cea mai sfâșietoare experiență. Zgomotele emise sunt stridente și greu de suportat. Adițional, devin extrem de prietenoase și afectuoase cu stăpânul, se cațără în poală și se freacă de el, se tăvălesc și adoptă o poziție caracteristică pentru copulare. Se vor strădui să evadeze și să plece în căutarea motanilor, iar dacă locuiți la curte veți fi invadați de o mulțime de pretendenți care de care mai gălăgioși și mai insistenți. În cele din urmă, fie vă veți alege cu niște pisoiași foarte drăgălași, dar cărora trebuie să le găsiți stăpâni, fie peste vreo 5-6 luni spectacolul se va relua. Femelele sunt excelente mămici, spre deosebire de motani, care fug imediat de responsabilități. Sterilizarea eliberează pisicile de sub controlul hormonal și lasă să iasă la iveală adevărata lor personalitate. Ca și în cazul nostru, fiecare individ are temperamentul și caracterul său bine definit. Un rol hotărâtor îl are și creșterea și educația făcute de stăpân. Și să nu uitam componenta ereditară. După sterilizare, respectiv castrare, cele două sexe nu se mai deosebesc atât de mult. Bineînțeles, vor păstra multe din calitățile pe care le-au avut înainte, mai puțin pe cele care erau strict sub control sexual. E posibil ca unii motani să mai stropească încă, în special dacă au fost castrați la o vârstă înaintată și acest obicei reprezintă un reflex necondiționat. Dar nu vor mai pleca de acasă, vor dormi mai mult și se spune despre ei că sunt mai iubitori și mai apropiați de stăpân decât femelele. De asemenea, sunt mai prietenoși cu străinii și cu alte pisici. Despre femele se zice că sunt mai distante și mai independente, dar protectoare și afectuoase, cu momente de tandrețe intensă. Statistic, femelele sunt mai harnice și mai dornice să vâneze, deci mai bune la prins șoareci, probabil pentru că instinctul matern le încurajează să procure hrana pentru familie. Dar asta nu înseamnă că motanii nu sunt vânători iscusiți. După cum spuneam, totul ține de personalitatea fiecărei pisicii și mult mai puțin de sexul din care face parte. În concluzie, gândiți-vă ce fel de pisică vă doriți: unii preferă pisicile leneșe și independente, alții pe cele jucăușe și energice. Dacă luați pisica de când e pui, e foarte probabil să reușiți să o mulați pe stilul vostru (în măsura în care va permite și caracterul ei, de exemplu o Persană niciodată nu va deveni un exemplar zăpăcit și plin de energie debordantă), dacă adoptați un adult, atunci luați-vă răgazul să cunoașteți mai multe pisici și să vedeți care vi se potrivește, avantajul lor este acela că au deja caracterul format și mergeți la sigur. Iar dacă la final, ultimii doi candidați rămași sunt un mascul și o femelă, mergeți pe fler. Sursa foto: Hepta.ro