Mamiferele sunt cele mai dezvoltate si adaptabil vertebrate de pe Pamant. Inrudite mai indeaproape sau nu cu Omul, ele reprezinta cea mai importanta avutie a oricarei biocenoze. Diversitatea Clasa mamiferelor include aproximativ 5.000 de specii aranjate in 26 de ordine. Specialistii inca nu sunt toti de acord despre cum unele ordine sau familii sunt inrudite intre ele, de aceea cercetarile si analizele genetice continua. Toate mamiferele au in comun cel putin trei caracteristici care nu sunt intalnite la celelalte animale: urechea medie este formata din trei oase, blana si productia de lapte prin glande sudoripare adaptate numite si glande mamare. Cele trei oase ale urechii medii, scarita, ciocanul si nicovala au functia de a transmite vibratia de la timpan la urechea interna. Scarita si ciocanul sunt derivate din oase regasite pe mandibula la stramosii mamiferelor. Blana este prezenta la toate mamiferele cel putin intr-un anumit punct din dezvoltarea acestora. Blana are mai multe functii printre care izolare termica, colorit si imbunatatirea simtului tactil. Toate femelele mamifere produc lapte cu ajutorul glandelor mamare pentru a-si hranii puii nou nascuti. Femelele mamifere investesc forte multa energie in grija fiecarui pui. Acest lucru duce la ramificari foarte importante in evolutia, ecologia si comportamentul mamiferelor. In definitiv totul se reduce la perpetuarea speciei. Desi mamiferele au in comun forte multe caracteristici varietatea dintre specii este foarte mare. Cele mai mici mamifere se gasesc in randul rozatoarelor si al liliecilor si unele pot cantari chiar 3 grame. Cel mai mare mamifer, care este si cel mai mare animal ce a locuit vreodata planeta noastra este balena albastra care poate ajunge la 160 de tone. Exista o variatie in greutate de 53 de milioane de ori dintre cel mai mare si cel mai mic mamifer. Mamiferele au evoluat astfel incat sa poata exploata o varietate mare de nise ecologice si practic au foarte multe adaptari pentru a le permite un maxim de stilurile de viata diferite. De exemplu, mamiferele care zboara, planeaza, inoata, alearga, sar sau isi fac culcusul in vizuina si-au dezvoltat morfologii pentru a le permite sa faca aceste lucruri cat mai usor. Practic mamiferele si-au dezvoltat o varietate foarte larga de morfologii pentru o varietate foarte larga de functii. Habitat si distributie geografica Mamiferele se gasesc pe toate continentele, in toate oceanele si pe multe insule oceanice ale lumii. Speciile diferite de mamifere s-au dezvoltat pentru a supravietui aproape tuturor habitatelor terestre si acvatice de pe planeta. Mamiferele traiesc in fiecare biom terestru, de la desert la paduri tropicale si chiar calotele glaciare polare. Multe dintre speciile de mamifere sunt arboricole, adica isi petrec majoritatea vietii in copaci. Un grup de mamifere (liliecii) a invat sa zboare, incidenta aparuta a treia oara in randul vertebratelor. Celelalte doua grupuri sunt reprezentate de catre pasari si pterozauri, reptile disparute acum. Multe dintre mamifere sunt partial acvatice care traiesc in apropierea lacurilor, raurilor sau pe coastele oceanelor (focile, leii de mare, morsele, vidrele si multe altele). Balenele si delfinii din ordinul cetacee sunt in intregime acvatice si se regasesc in toate oceanele lumii, dar si in unele fluvii si rauri. Balenele pot fi gasite in ape polare, temperate si tropicale atat in apropierea tarmului cat si in larg la adancimi de pana la un kilometru. Descriere fizica Toate mamiferele au par la un moment dat pe parcursul dezvoltarii acestora, iar cele mai multe mamifere au par pe tot parcursul vietii. Adultii din unele specii raman fara par la un anumit stadiu, dar chiar si balenele si delfinii au par in ontogeneza lor. Parul mamiferelor este format dintr-o proteina numita cheratina si are cel putin patru functii. Prima functie este de a incetini schimbul de caldura dintre organism si mediul inconjurator. A doua functie consta in specializarea unor peri pentru a avea functii senzoriale. De exemplu mustatile permit mamiferelor care le au sa stie cand au ajuns in contact cu un obiect din mediul inconjurator. Radacinile mustatilor sunt bine inervate si de multe ori acestea sunt dotate cu muschi pentru controlul pozitiei. In al treilea rand parul afecteaza felul in care arata un mamifer prin tiparul coloristic. Acesta poate ajuta la camuflarea animalului pentru a evita pradatorii sau pentru a se ascunde de prada sau sa avertizeze eventualii pradatori ca poseda un anumit mecanism de aparare – sconcsii au blana neagra cu dungi albe late pentru a fi mai vizibili. Prin culori mamiferele pot si sa comunice. De exemplu, lupilor li se ridica parul pe spate atunci cand sunt amenintati, iar cerbii comunica faptul ca exista un pericol ridicandu-si coada care are blana alba in partea de jos. Unele specii de maimuta au coloritul blanii diferit in functie de sex. A patra functie a blanii este de a oferi un anumit grad de protectie prin simplu fapt ca exista un strat suplimentar intre organism si mediu. Blana poate proteja animalul de abraziuni sau de arsuri solare, sau chiar poate lua forma de tepi pentru a se apara de pradatori. Acesta este cazul aricilor si a porcilor spinosi. Mamiferele sunt de obicei caracterizate dupa dentitia lor foarte diferentiata. Dintii sunt inlocuiti doar o singura data pe parcursul vietii mamiferelor. Alte caracteristici intalnite la majoritatea mamiferelor sunt: mandibula este formata dintr-un singur os, inima are patru compartimente, cerul gurii separa de la nivelul cavitatii bucale caile respiratorii de tubul digestiv, diafragma care separa abdomenul de torace este musculara, creierul este foarte dezvoltat, temperatura corpului este constanta si reglata intern, sexe separate, iar sexul unui embrion este determinat de prezenta a cromozomilor XX la femele sau XY la masculi si fertilizarea are loc intern. Deseori grupurile de mamifere sunt diferentiate si dupa caracteristicile craniului. Dezvoltarea Exista trei grupuri majore de mamifere, fiecare bazandu-se pe o caracteristica a embrionului comuna la fiecare specie din grup. Monotremele (ornitorincul, echidna) depun oua, iar aceasta metoda de reproducere intalnita la mamifere este cea mai primitiva. Marsupialele (cangurul, koala) dau nastere unor pui foarte slab dezvoltati dupa o perioada de incubatie foarte scurta (cuprinsa intre 8 si 43 de zile). Puii sunt nascuti intr-un stadiu relativ precoce de dezvoltare morfologica. Acestia se ataseaza de mameleonul mamei lor unde petrec o perioada proportional mai mare de timp ca sa se dezvolte pentru a compensa durata scazuta a gestatiei. Gestatia mamiferele placentare dureaza mult mai mult decat la marsupiale. In timpul gestatiei fetii interactioneaza cu mamele prin placenta, un organ complex care leaga embrionul de uter. Imediat dupa nastere puii de mamifere sunt foarte dependenti de laptele matern. In afara de aceste generalitati mamiferele manifesta o diversitate comportamentala foarte mare. Reproducerea In general cele mai multe specii de mamifere sunt fie poligame (un mascul se imperecheaza cu mai multe femele), fie promiscue (atat femelele cat si masculii au parteneri multipli in perioada de imperechere). Deoarece femelele trebuie sa cheltuiasca atat de multa energie de-a lungul gestatiei si a lactatiei se intampla de multe ori ca un mascul sa produca mai multi urmasi decat o femela. Ca si consecinta cea mai des inatalnita forma de imperechere este cea poligama in care doar cativa masculi fertilizeaza relativ multe femele. Acest aspect incurajeaza intens competitia acerba intre masculi de a se imperechea cu femelele la multe specii si totodata potentialele femele devin mult mai selective cand vine vorba de masculul cu care acestea vor produce urmasi. Din cauza acestei concurente pentru imperechere multe mamifere si-au dezvoltat comportamente complexe asociate cu reproducerea. Multe dintre grupurile de mamifere sunt marcate de dismorfismul sexual ca rezultatul selectiei naturale a masculilor care concureaza pentru accesul la femele. Cam trei procente dintre mamifere sunt monogame unde masculii se imperecheaza cu o singura femela in timpul unui sezon de imperechere. In acest caz masculii ajuta la cresterea puilor. De multe ori sistemele de reproducere pot fi variate in cadrul aceleasi specii in functie de conditiile de mediu locale. Atunci cand resursele sunt limitate masculul se va imperechea cu o singura femela si acesta va ajuta la cresterea puilor. Atunci cand resursele sunt abundente mama poate avea singura grija de pui, iar masculul va incerca sa se imperecheze cu mai multe femele. La mamifere pot fi intalnite si alte sisteme de imperechere cum ar fi poliandria. Unele specii, cum ar fi marmotele si leul african, manifesta reproducerea cooperativa. In acest sistem mai multe femele, cateodata si masculi, au grija de puii unei sau mai multor femele. Cartita golasa (Heterocephalus glaber) are un sistem de reproducere unic in randul mamiferelor. Asemenea insectelor sociale, cum ar fi albinele si furnicile, cartitele golase au o regina care se imperecheaza cu mai multi masculi si va naste toti puii din acea colonie. Alti membri ai coloniei vor avea grija de pui, dar nu se reproduc. Multe dintre mamifere se imperecheaza sezonier in functie de anumiti stimuli din mediul inconjurator cum ar fi lungimea zilei, temperatura sau abundenta resurselor. Acesti factori externi dicteaza sezonul de imperechere. Femelele unor specii depoziteaza sperma pe care o vor folosi doar atunci cand conditiile vor deveni favorabile si doar atunci isi vor fecunda ovulele. La alte mamifere ovulele vor fi fertilizate imediat dupa copulatie, dar embrionul se va implanta in peretele uterului cu intarziere. O alta forma a intarzierii gestatiei este dezvoltarea intarziata in care dezvoltarea embrionului este oprita o perioada de timp. Toate aceste metode de control a gestatiei sunt factori care ajuta mamiferele sa aduca pe lume puii atunci cand conditiile de mediu sunt cele mai favorabile cresterii acestora pentru a le spori sansele de supravietuire. Unele mamifere dau nastere unor pui slab dezvoltati la fiecare ciclu de reproducere. Acesti pui sunt lipsiti de par si orbi, total dependenti de ajutorul matern. In ciuda faptul ca acesti pui se nasc intr-un stadiu relativ de subdezvoltare acestia se vor maturiza repede si la randul lor vor da nastere unor astfel de pui. Mortalitatea la astfel de specii este relativ mare, iar durata medie de viata este relativ scurta. Multe dintre astfel de specii de mamifere sunt din randul rozatoarelor si al insectivorelor. La polul celalalt exista specii de mamifere care la fiecare ciclu de reproducere dau nastere unui sau mai multor pui foarte precoce. Aceste specii au tendinta de a trai in medii stabile unde concurenta pentru resurse este un factor cheie pentru supravietuire si pentru inmultire. Strategia acestor specii este de a investi energie si resurse in doar cativa pui, foarte bine dezvoltati, care vor creste si vor deveni competitori foarte buni. Specii din aceasta categorie sa gasesc in ordinele cetaceelor, primatelor si a paricopitatelor. Se pot observa mai multe strategii de reproducere in randul mamiferelor, iar exemplele prezentate mai sus sunt extremele variatiilor continue in comportamentul de reproducere. Factorii de mediu contribuie la tiparul de reproducere la fiecare populatie sau specie. Diferentele dintre acesti factori au dus la diversitatea trasaturilor mamiferelor. O componenta fundamentala din evolutia mamiferelor si al comportamentul acestora este grija crescuta ce femelele trebuie sa o acorde puilor lor. Investitiile incep inca dinainte ca ovulul sa fie fertilizat. Toate femelele mamifere trec printr-o forma de estru in care ovulele se dezvolta si sunt pregatite pentru fertilizare. Hormonii reglementeaza unele aspecte ale fiziologiei femelei – ingrosarea peretelui uterului si pregatirea femelei pentru o posibila fertilizare si gestatie. De indata ce a avut loc fertilizarea femela incepe sa-si hraneasca embrionul prin una dintre cele trei metode mentionate mai sus – depunerea oului, alaptarea in interiorul marsupiului sau prin placenta in cazul gestatiilor de lunga durata. Gestatia la mamiferele placentare reprezinta o cheltuiala metabolica foarte mare. Cheltuiala din timpul gestatiei depinde de prolificitate si de gradul de dezvoltare a embrionului pana sa fie fatat. De indata ce puii sunt fatati (sau eclozati in cazul monotremelor) femelele ii hranesc cu lapte, o substanta bogata in grasimi si in proteine. Deoarece femelele trebuie sa produca aceasta substanta bogata, lactatia este un proces care consuma cu mult mai multa energie decat gestatia. De indata ce puii de mamifere sunt fatati acestia trebuie sa-si mentina singuri temperatura corpului nemaifiind posibil sa depinda de mama pentru reglarea temperaturii corpului cum a fost cazul in timpul gestatiei. Femelele trebuie sa furnizeze puilor suficient lapte cat acestia sa-si mentina temperatura corpului cat si creasca si sa se dezvolte. Pe langa ca femelele trebuie sa-si hraneasca puii, acestea trebuie sa-i si protejeze de pradatori. La unele specii puii raman impreuna cu mamele lor chiar si dupa ce s-a incheiat lactatia pentru dezvoltare comportamentala si invatat. In functie de specie si de conditiile de mediu masculii pot avea sau nu grija de pui la un anumit nivel. Grija masculilor se rezuma de multe ori la protejarea teritoriului, a resurselor sau a puilor. Cateodata masculii furnizeaza hrana femelei si puilor. De multe ori puii mamiferelor se nasc intr-un stadiu de dezvoltare scazuta si au nevoie de multe ingrijiri din partea mamei. Cele mai multe mamifere se folosesc de cuiburi sau vizuine pentru a avea grija de pui, in schimb altele dau nastere unor pui bine dezvoltati si sunt capabile sa se deplaseze impreuna cu puii la scurt timp dupa nastere. Cele mai reprezentative mamifere din aceasta categorie sunt paricopitatele. Puii cetaceelor trebuie de asemenea sa inoate la scurt timp dupa nastere. Durata de viata La fel cum mamiferele au o marime foarte variata asa variaza si durata de viata a acestora. In general mamiferele mai mici au o durata de viata mai mica decat cele mai mari. Liliecii sunt o exceptie de la aceasta regula. Acestia sunt de mici dimensiuni, dar traiesc in conditii naturale timp de mai multe decenii, considerabil mai mult decat alte mamifere de marimi similare. Durata de viata a memiferelor se intinde intre aproximativ un an sau chiar mai putin si 70 de ani sau chiar mai mult. Balenele de Groenlanda (Balaena mysticetus) traiesc peste 200 de ani. Comportament Comportamentul mamiferelor difera substantial de la o specie la alta. Deoarece isi mentin singure temperatura corpului, mamiferele au nevoie de un aport energetic mai mare decat animalele cu sange rece de aceeasi marime, iar activitatile in care se antreneaza mamiferele explica cererea mare de energie a acestora. De exemplu, termoreglarea joaca un rol foarte important in dictarea comportamentului mamiferelor. Mamiferele care traiesc intr-un climat rece trebuie sa isi pastreze caldura in timp ce mamiferele care traiest in climate calde si uscate trebuie sa se racoreasca si sa conserve apa. Prin comportament mamiferele isi mentin si echilibrul fiziologic. Exista specii de mamifere care manifesta aproape toate tipurile de stil de viata dintre care pot fi mentionate subteran, terestru, acvatic si arboricol. Si stilurile de locomotie sunt foarte diverse in radul mamiferelor. Mamiferele pot inota, alerga, catara, zbura, plana sau sapa galerii subterane, fiecare in functie de mediul inconjurator. Si comportamentul social variaza foarte mult de la specie la specie. Unele mamifere traiesc in grupuri de zeci, sute, mii sau poate chiar mai multi indivizi. Alte mamifere sunt in general solitare cu exceptia perioadei in care se imperecheaza sau isi cresc puii. Tiparul de activitate printre mamifere acopera intreaga plaja de posibilitati. Mamiferele pot fi diurne, nocturne sau crepusculare. Comunicarea si perceptia In general cele mai importante simturi pentru mamifere sunt mirosul, auzul, perceptia tactila si vederea. Mirosul joaca un rol cheie in multe aspecte ale ecologiei mamiferelor, in special pentru procurarea hranei, imperechere si comunicarea sociala. Multe dintre mamifere folosesc feromoni sau alte semne olfactive pentru a comunica informatii despre stadiul de reproducere in care se afla, teritoriu, indentitate individuala sau a grupului. Producerea de mirosuri este o metoda de comunicare intalnita des la mamifere. Alte mamifere duc producerea mirosului la extrem si-l folosesc pentru a tine la distanta pradatorii, de exemplu sconcsul. In mod normal auzul la mamifere este foarte bine dezvoltat. La unele specii auzul practic este modul de perceptie principal. Ecolocatia reprezinta abilitatea de a percepe obiecte in mediul extern ascultand ecoul sunetului generat de acel animal. Ecolocatia este modalitatea principala prin care liliecii se hranesc si navigheaza, lucru valabil si la multe specii de balene si delfini. Ecolocatia s-a dezvoltat la un grad mult mai mic la alte specii cum ar fi unele rozatoare. Multe mamifere sunt foarte sonore si comunica intre ele folosindu-se de sunet. Scoaterea sunetelor este si o modalitate de comunicare dintre mama si pui, intre potentiali parteneri si intr-o varietate mare de interactiuni sociale. Sunetele pot comunica identiatatea individuala sau a grupului, pot alerta de prezenta unui pradator, pot reprezenta o forma de agresiune in interactiunile de dominare sau in apararea teritoriului sau pot comunica starea de reproducere. Comunicarea prin sunete este foarte complexa la unele grupuri, iar cea mai dezvoltata este la oameni. Mamiferele percep de asemenea mediul inconjurator prin informatiile primite de la perii special adaptati pentru simtul tactil – mustatile. Un alt organ de simt important pentru mamifere este pielea. In multe cazuri anumite zone ale pielii sunt foarte sensibile la stimuli tactili care sunt adaugate la functii specifice cum ar fi hranirea (degetelor primatelor sau tentaculele nazale la cartita cu nasul stelat – Condylura cristata). Simtul tactil indeplineste si functii de comunicare ce se asociaza deseori cu comportamentul social. Vederea este foarte bine dezvoltata la un numar foarte mare de mamifere, desi este cu mult mai putin importanta la unele specii care traiesc subteran sau folosesc ecolocatia. Multe dintre mamiferele nocturne au ochii mari si bine dezvoltati. Vederea este importanta la procurarea hranei, navigare, sincronizarea ritmului biologic la durata zilei sau la anotimp, la comunicare si aproape la toate aspectele din ecologia si comportamentul mamiferelor. Comportamentul alimentar Ca grup mamiferele mananca o foarte mare varietate de organisme. Multe mamifere pot fi carnivore, erbivore sau omnivore. Mamiferele mananca atat animale nevertebrate cat si vertebrate (incluzand alte mamifere), plante (incluzand fructe, nectar, frunze, lemn, radacini, seminte etc.) si ciuperci. Fiind homeoterme mamiferele au nevoie de mult mai multa mancare decat ectotermele de dimensiuni similare. Foarte putine dinte mamifere au un impact major asupra populatiilor din speciile cu care acestea se hranesc. Pradatori Pradarea este o cauza semnificativa a mortalitatii multor mamifere. Cu exceptia catorva specii de mamifere care sunt pradatori de top, mamiferele sunt pradate de multe alte organisme, incluzand alte mamifere. Alte grupuri de paradatori care in mod obisnuit mananca mamifere sunt pasarile si reptilele. Multe dintre speciile de mamifere supravietuiesc pradatorilor folosind strategii cum ar fi coloritul blanii, prin a cauta hrana doar in momentele in care pradatorii sunt mai putin abundenti sau prin felul in care aceste socializeaza (formarea de grupuri si alertand prezenta pericolului). Unele mamifere beneficiaza de substante chimice de aparare (cum ar fi sconcsii) sau beneficiaza de o anumita protectie fizica externa (armura la armadilo sau tepii ariciului). Rolul in ecosistem Rolul ecolologic sau de nisa pe care le joaca cele aproape 5.000 de specii de mamifere este foarte diversificat. Mamiferele sunt pradatori si prada, carnivore, omnivore, erbivore, specii care isi creaza sau isi modifica habitatul si structura comunitatilor acestora. Castorii construiesc baraje pe cursurile paraielor, populatiile de copitate care pasuneaza si cartitele care sapa galerii sub pamant. In parte, din cauza ritmului metabolic ridicat mamiferele joaca deseori un rol important care este disproportional mare fata de numarul de indivizi dintr-o populatie. Cu toate acestea multe mamifere sunt pradatori cheie sau au roluri foarte importante in imprastierea semintelor sau in polenizare. Rolurile jucate de catre mamifere in ecosistem sunt foarte diverse si este dificil ca acestea sa fie generalizate la nivel de grup. In ciuda numarului relativ scazut de specii comparand cu alte grupuri de animale, mamiferele au un impact mai substantial asupra biodiversitatii globale. Importanta economica pentru oameni Mamiferele sunt o resursa economica vitala pentru oameni. Multe dintre ele, domesticite, furnizeaza produse cum ar fi carnea si laptele (vacile) sau lana (oile). Multe dintre mamifere sunt folosite ca animale care ofera servicii sau ca animale de companie (cainii, pisicile). Mamiferele sunt importante si pentru ecoturism. Exista foarte multi oameni care calatoresc sa poata vizita gradini zoologice sau in diverse colturi ale lumii pentru a vedea animale cum are fi elefantii, leii sau balenele. Unele mamifere, cum ar fi liliecii, ajuta la controlul daunatorilor agricoli. Alte specii cum ar fi cobaii sunt de importanta vitala in studiile medicale si stiintifice deoarece oamenii sunt mamifere, iar alte mamifere pot servi ca modele de studiu in medicina. Importanta economica negativa pentru oameni Unele specii e mamifere sunt considerate a avea un impact pagubitor pentru oameni. Multe dintre mamiferele care se hranesc cu fructe, seminte si alte tipuri de vegetatie sunt considerate daunatoare agriculturii. Unele carnivore sunt considerate primejdioase pentru animalele din gospodarie si chiar pentru oameni. Mamiferele obisnuite din zonele urbane si suburbane pot deveni o problema atunci cand provoaca pagube la intalatiile electrice sau la retelele de telecomunicatii. Exista mamifere salbatice sau domestice care coexista foarte bine cu oamenii (sobolanii, soarecii, porcii, cainile, pisicile etc.). Ca rezultat a introducerii intentionate sau neintentionate a unor mamifere langa habitatele umane acestea au avut un impact negativ deosebit in special asupra speciilor endemice de pe insulele oceanice. Multe dinte mamifere pot transmite boli oamenilor sau animalelor din gospodarie. Ciuma bubonica este probabil printre cele mai cunoscute exemple. Aceasta boala este transmisa de catre purecii purtati de rozatoare. Turbarea este o alta boala care se transmite intre speciile de mamifere si reprezinta o amenintare grava asupra animalelor din gospodarii sau a oamenilor. Stadiul de conservare Supraexploatarea, distrugerea sau fragmentarea habitatului sau introducerea de specii exotice si alte modificari antropice ameninta mamiferele din intreaga lume. In cursul ultimelor cinci secole au disparut cel putin 82 de specii de mamifere. In prezent IUCN considera ca mai mult de 1.000 de specii de mamifere prezinta risc de a disparea. Acest numar reprezinta aproape un sfert din numarul de specii de mamifere. Exista mai multi factori care contribuie la vulnerabilitatea mamiferelor in contextul extinctiei provocate de oameni. Speciile rare au de obicei nevoie de habitate mari si de cele mai multe ori pierderea sau fragmentarea acestuia le pun in pericol. Speciile care sunt considerate ca ameninta in mod direct viata animalelor din gospodarie sau a oamenilor sunt deseori o tinta pentru starpire. Acele specii care sunt exploatate de catre om ca resursa (blana sau carne), dar nu sunt domesticite, sunt epuizate pana la niveluri critice. Schimbarile climatice la nivel global afecteaza de asemenea multe dintre speciile de mamifere. Arealul geografic la multor mamifere se muta fenomen corelat cu schimbarile locale de temperatura si climat. Pe masura ce temperaturile cresc, fenomen pronuntat in zonele polare, unele mamifere nu se pot adapta suficient de repede la aceste schimbari si consecinta este riscul de a-si pierde mediul cu care acestea au fost obisnuite. Surse foto: 1, 2, 3, 4, 5 Nicolae Hasegan ZooLand.ro