Distributie geografica Desi lupul marsupial (cunoscut si ca tigrul marsupial sau tigrul Tasmanian) este considerat specie disparuta se considera ca arealul lor se extindea pe continentul australian si in Papua Noua Guinee. Acest areal a fost confirmat de numeroase desene rupestre dintre care cele descoperite de Wright in 1972 sau de colectiile de oase vechi de 180 de ani datate cu carbon 14. Ultimul areal al acestor marupiale a fost restrans doar la Tasmania unde a si disparut din cauza vanatului. Habitat Desi habitatul preferat de lupul marsupial nu a fost niciodata descris pe deplin au fost gasite ramasite de-a lungul coastei Australiei. Din timpurile colonizarii si pana la disparitie, lupii marsupiali erau intalniti pe intreg teritoriul Tasmaniei. De cele mai multe ori acestia erau observati in zonele deluroase odihnindu-se in timpul zilei in paduri si tufaisuri si vanand in timpul dupa-amiezii la marginea acestor zone. Exista observatii cum ca lupul tasmanian ar fi preferat padurile si pasunile. Este posibil ca aceste observatii sa nu fie reprezentative pentru preferintele native deoarece tigrii marsupiali au fost persecutati foarte mult, iar acest lucru este posibil sa le fi afectat comportamentul. Ultimelor populatii ramase li s-a restrictionat habitatul la padurile dense din Tasmania. Cuiburile acestora erau in mare parte facute in trunchiurile goale ale copacilor sau in grote vecine cu zone deschise cum ar fi pasunile unde puteau vana. Descriere fizica Lupii marsupiali aveau o lungime totala a corpului cuprinsa intre 123 si 125 de centimetri, iar lungimea din varful botului pana la baza cozii era cuprinsa intre 99 si 130 de centimetri, iar restul din lungime era reprezentat de coada. Inaltimea lor era cuprinsa intre 35 si 66 de centimetri la nivelul umerilor. Lupii marsupiali cantareau intre 15 si 30 de kilograme, iar masculii de obicei erau usor mai mari decat femelele. Structura corpului lupului marsupial este foarte asemanatoare cu structura corpului lupului comun. Pe de alta parte lupii marsupiali conform numelui au marsupiu. Blana acestora era scurta si deasa, de culoare cenusie sau maro deschis si era marcata de 13-19 linii transversale care incepeau de la umeri si cresteau in lungime si in latime spre coada. Lupii marsupiali aveau cozile groase si puternice. Botul era relativ subtire si era dotat cu 24 de mustati senzoriale. Cei 46 de dinti erau fixati pe maxilare puternice si erau specializati pentru alimentatia carnivora. Caninii erau lungi, iar molarii erau adaptati masticatiei carnii fiind foarte asemanatori cu cei intalniti la caine. Labele erau dotate cu gheare neretractante. Lupii marsupiali erau capabili si sa faca salturi asemeni cangurilor. Femelele de lup Tasmanian aveau marsupiile asezate pe burta, in zona cozii, iar parte din pielea acestora acopereau mamelele. Reproducerea Lupii tasmanieni erau animale foarte rar intalnite, iar tiparele de imperechere ale acestora nu au fost suficient documentate. Analizand documentele vanatorilor, oamenii de stiinta au descoperit ca doar o singura pereche mascul-femela de lup tasmanian a fost capturata in aceasta formula, iar de acolo se poate doar specula ca lupii tasmanieni se intalneau doar pentru imperechere si ca altfel aceste animale erau solitare. Pe de alta parte acest fapt ar putea indica in aceeasi masura ca aceste animale erau monogame. Desi exista foarte putine informatii despre comportamentul tigrilor tasmanieni, oamenii de stiinta au incercat sa estimeze sezonul de imperechere in functie de capturile vanatorilor. Desi vanatorii capturau exemplare care nu erau adulte pe toata durata anului, numarul acestora era mai crescut in lunile mai, iulie, august si septembrie. Se estimeaza ca sezoanele de imperechere durau aproximativ 4 luni si erau separate de o perioada de aproximativ 2 luni. Se crede ca femelele incepeau inmultirea toamna si mai puteau avea un rand de pui de indata ce primul rand de pui era intarcat. Alte surse relateaza ca femelele fatau pe tot parcursul anului, dar mai concentrat in lunile de vara (decembrie-martie). Perioada de gestatie nu este cunoscuta, dar se crede ca puii (intre 2 si 4 la numar) stateau in marsupiu timp de 3 luni si ramaneau alaturi de mama lor timp de inca 6 luni. Femelele de lupi tasmanieni investesc foarte mult in puii lor. Acestea au fost documentate sa ingrijeasca 3 – 4 pui purtati in marsupiu pana erau atat de mari incat nu mai incapeau. Mameloanele erau de asemenea pozitionate in marsupiu de unde puii sugeau laptele mamei. Femele se gestante aveau capacitatea sa se adapteze conditiilor de mediu: cand era o perioada secetoasa incetineau dezvoltarea embrionului, urmand ca procesul sa isi reia cursul natural atunci cand sosea o perioada imbelsugata. Durata de viata Durata de viata a lupilor marsupiali este in mare parte necunoscuta. Recordul de longevitate apartine unei femele tinuta captiva care a trait aproximativ 12 ani si 7 luni dintre care 9 ani si jumatate i-a petrecut in captivitate. In functie de exemplarele din captivitate se estimeaza ca durata de viata a lupului Tasmanian era cuprinsa intre 8 si 10 ani. Comportament S-a observat ca atunci cand lupul marsupial mergea acesta isi tinea capul plecat ca si cainii de vanatoare pentru a adulmeca mirosul, iar din cand in cand se oprea brusc ca sa inspecteze imprejurimile cu capul ridicat. S-a mai observat ca aceste animale erau foarte docile in prezenta oamenilor neacordand atentie personalului care curata custile in care traiau. Se crede ca acest lucru era datorat faptului ca lupii marsupiali erau partial orbiti de lumina soarelui. Acestia in miezul zilei se retrageau in zonele cu vegetatie densa unde se odihneau. Pe de alta parte lupilor marsupiali le placea si sa se incalzeasca la soare, obicei destul de neobisnuit pentru animalele seminocturne. Lupii marsupiali dormeau pe o parte si cu urechea din partea de sus complet ridicata. Mobilitatea lupilor marsupiali era ridicata. Exista informatii documentate conform carora o femela de lup marsupial a sarit o data fara efort deasupra custii (2-3 metri). Spre deosebire de celelalte mamifere care isi misca alternativ membrele asezate opus pe diagonala, lupul marsupial permitea intregului calcai sa atinga pamantul. Aceasta metoda nu este propice alergatului. Lupii marsupiali au fost vazuti sarind asemeni cangurilor permitand doar varfului labei sa atinga solul si ajutand-se de coada pentru echilibru. Lupii marsupiali erau destul de blanzi atunci cand erau oameni in jur si sunt cunoscute foarte putine atacuri asupra oamenilor. Aceste atacuri au avut loc atunci cand lumina era prea puternica, iar oamenii faceau miscari bruste sau cand acestia erau incoltiti. Aceste animale erau foarte rezistente. Se stie ca isi urmareau prada distante mari, obosind-o, iar in ultimul moment alergau in sprint catre prada si o capturau. Lupii marsupiali consumau doar ceea ce vanau si erau foarte selectivi cu partile din prada pe care le mancau. Comunicarea si perceptia Desi lupii marsupiali erau animale relativ solitare a fost documentat faptul ca acestia scoteau sunete atunci cand erau deranjati. Craniile de lupi marsupiali arata ca acestia aveau sinusurile marite si se banuieste ca datorita acestui fapt aveau mirosul foarte bine dezvoltat. Mirosul era folosit in principal pentru a vana. Deoarece aceste animale erau seminocturne aveau nevoie si de vedere buna. In captivitate lupii marsupiali se fereau de lumina soarelui indiferent de temperatura. Alimentatia Informatiile existente atesta ca aceste carnivore se hraneau cu echidna. Populatiile aborigene din Australia au descoperit vizuine de lupi marsupiali care contineau oase inclusiv de animale domestice cum ar fi vitei sau oi. Posibilitatea ca resturile gasite sa provina de la animale moarte, nevanate de lupii marsupiali, exista, dar este totusi putin probabila. In natura s-a observat ca lupii marsupiali mancau doar ceea ce vanau si nu se intoarceau niciodata in locul unde si-au omorat prada. S-a descoperit de asemenea, analizand lesurile animalelor domestice vanate de catre lupii marsupiali, ca acestia consumau doar anumite parti din animalele vanate, iar de aici s-a nascut un mit conform caruia acestora le placea sa bea sangele prazii. Pradarea Dintre toate carnivorele marsupiale din zona Australiei lupul marsupial era cel mai mare. Acesta era unul dintre cei mai bine adaptati si cei mai iscusiti pradatori si acestia au fost considerati varful lantului trofic. Indiferent de aceste lucruri lupul marsupial a fost clasificat ca animal disparut din cauza pradarii acestuia de catre oameni. Desi guvernul sanctiona vanatorii de lupi marsupiali se poate totusi deduce cat de persecutat a fost acest animal. Cum la sfarsitul secolului XVIII, inceputul secolului XIX a avut loc omorarea in masa a lupilor marsupiali fiind considerati daunatori populatia acestora a fost redusa considerabil. Acest proces a fost desavarsit cu introducerea de catre om a unor specii invazive de animale, cum ar fi cainele dingo, ducand la disparitia unuia dintre cei mai minunati pradatori marsupiali din Australia. Rolul in ecosistem Lupii marsupiali au fost cele mai mari carnivore marsupiale si reprezentau varful lantului trofic. Tinand cont de aceasta pozitie, lupii marsupiali tineau celelalte populatii de prada in limite rezonabile. Una dintre aceste specii este wallaby, prada ipotetica a lupului marsupial, iar de la disparitia acestuia populatiile au crescut dramatic. Importanta economica pozitiva Lupii marsupiali erau o sursa primara de venit pentru multi braconieri din timpul anilor in care acestia au fost persecutati. Exista mai multe cazuri documentate in care braconierii erau platiti sa omoare lupii marsupiali. Exemplarele capturate erau transportate catre gradini zoologice din toata lumea. Importanta economica negativa Lupii marsupiali erau considerati sursa multor probleme in agricultura pentru colonistii australieni. Se credea ca turmele de oi erau mutilate de catre acestia, dar pe de alta parte foarte putini oameni au fost raniti din cauza intalnirii uni astfel de animal. In cele mai multe cazuri se considera ca muscaturile aplicate oamenilor au fost pentru ca animalul sa se apere. Sfarsitul Benjamin, o femela de lup marsupial, a fost numele ultimului lup marsupial cunoscut in captivitate. Ea a fost unul dintre trei pui capturati impreuna cu mama lor care au fost expusi intr-o gradina zoologica din Australia. Benjamin a fost ultimul supravietuitor dintre acei pui si a ajuns sa traiasca o varsta record de 12 ani si 7 luni. Benjamin pe langa ca este cunoscuta ca fiind cel mai longeviv lup marsupial este cunoscuta ca fiind si ultimul lup marsupial care a trait. Sursa foto Nicolae HaseganZooLand.ro