Pentru prima dată în ultimii 70 de ani, Marele Canion se poate „lăuda” cu lupi cenuşii. Sau, cel puţin, cu un astfel de exemplar. Un lup cenuşiu a fost văzute de mai multe ori luna aceasta pe culmea muntoasă North Rim a Marelui Canion. Lupul ar putea fi primul exemplar văzut în Arizona în ultimii 70 de ani, întrucât această specie a fost exterminată în anul 1940. Autorităţile investighează cazul, pentru a spune cu certitudine dacă lupul este unul autentic sau este un hibrid de câine-lup. „Animalul nu pare a fi un hribrid, cel puţin în pozele pe care le-au făcut observatorii, dar posibilitatea nu poate fi exclusă, până nu facem nişte teste genetice”, a declarat Michel Robinson, un specialist de la Centrul Diversităţii Biologice. Până se află mai multe despre acest animal, turiştii sunt avertizaţi cu privire la pericolul care îi pândeşte. Până de curând, lupul cenuşiu se găsea pe teritoriul fiecărui stat al Americii, dar acesta a fost vânat şi braconat intens, la începutul secolului XX. La mijlocul aceluiaşi secol, lupul cenuşiu se găsea doar la frontiera Canadiană, în nordul statului Minnesota. Din 1970, specia este protejată şi s-au făcut eforturi pentru reintroducerea ei în habitatul natural. În prezent, există aproximativ 5000 de exemplare pe tot continentul Statelor Unite, predominant în Michigan, Minnesota, Wisconsin, Oregon şi Washington. Sursa: Discovery News