Este o zoonoza produsa de un protozoar (organism unicelular) din genul Leishmania care afecteaza cainii, dar si alte specii de vertebrate (vulpi, oi, cai, pisici), precum si omul. La noi in tara este considerata o boala exotica, pana nu demult tara noastra fiind considerata indemna; insa in ultimii ani au fost semnalate cazuri sporadice de leishmanioza si la noi, cu caracter tranzitoriu. Agentul etilogic (protozoarul) este transmis de catre gazda intermediara reprezentata de insecte din genul Phlebotomus si Lutzomya, inrudite cu tantarul. Afectiunea este intalnita in special in zonele tropicale si subtropicale unde traiesc aceste insecte: continentul american, din sudul Texasului pana in Argentina, Asia de sud si de sud-est, Africa tropicala. In Europa tarile aflate in bazinul Marii Mediterane semnaleaza zeci de mii de cazuri de leishmanioza la populatia canina. Istoric Agentul patogen a fost descoperit in 1903 de catre William Leishman, care a studiat la microscop un frotiu din splina unui soldat mort in orasul indian Dum-dum. Boala in sine a fost cunoscuta cu multe secole inainte, insa Leishman a fost primul care a izolat si descris agentul etiologic, care a ajuns sa ii poarte numele. In anul 1940, 40% din cainii Romei sufereau de aceasta afectiune. In prezent tarile subdezvoltate se confrunta cu numeroase cazuri, insa intrucat nu exista un leac pentru leishmanioza orice tara se poate confrunta la un moment dat cu acest protozoar, extrem de agresiv pentru caini. Transmitere Protozoarul, agentul etiologic, are nevoie de doua gazde pentru a se dezvolta si inmulti. Prima este reprezentata de femelele de flebotomi, care ingera forma intermediara, flagelata a microorganismului Leishmania. Acesta cu ajutorul flagelului urca in aparatul bucal al insectei, de unde este inoculat in timpul intepaturii in pielea cainelui, gazda secundara. Prin intermediul circulatiei sangvine se raspandeste in tot organismul, in fiecare tesut si organ, mai putin sistemul nervos central. La unele tulpini s-a observat si transmiterea transplacentara de la catea la pui sau chiar de la caine la caine prin intermediul secretiilor sau a sangelui. Studii recente arata si posibilitatea transmiterii prin intemediul capuselor. Totusi principala cale de transmitere este intepatura flebotomilor. Forme Animalul infectat poate dezvolta doua forme ale bolii: cutanata si viscerala. Peste 95% din cainii infectati dezvolta forma viscerala, foarte agresiva, cel mai adesea letala. Inflamarea nodulilor ganglionari si marirea in volum a splinei sunt semnele cel mai des intalnite. In formele avansate sunt afectati rinichii, ochii, ficatul, intestinul, inima. Forma cutanata apare si ea in numeroase cazuri. Determina leziuni si ulceratii ale tegumentului in special in zona capului, deformand cainele, motiv pentru care i se mai spune si „lepra canina”. Semne si simptome Pot dura ani de zile de la infectie pana cand boala sa se faca vizibila. Afectiunea se dezvolta progresiv, iar multe semne pot fi ignorate, deoarece este destul de rara, investigatiile care i se fac cainelui nu o includ, astfel ramane nedescoperita pana in momentul in care se ajunge la o forma mai avansata. Exista un procent de 10% dintre caini care desi sunt purtatori ai parazitului nu fac boala, inca nu s-a descoperit precis mecanismul, insa ar putea fi raspunsul pentru gasirea unui tratament eficace. Principalul semn cu care se confrunta animalul este slabiciunea fizica si pierderea in greutate. Anorexia este prezenta, mai ales cand sunt afectati rinichii. Animalul capata un aspect de caine batran din cauza emacierii la nivelul muschilor capului. Un semn specific este depigmentarea trufei si a labelor, cu leziuni la acest nivel si cu episoade dese de sangerari nazale (epistaxis). Articulatiile membrelor se inflameaza si cainele va incepe sa schiopateze. Prezenta matretii si pierderea parului pe zone intinse insotesc celelalte simptome. Unghiile cresc excesiv. Diagnosticul se pune dupa descoperirea parazitului la microscop pe un frotiu realizat din sangele animalului suspectat. Precum si pe baza semnelor si simptomelor prezente. Tratament curativ nu exista pentru aceasta boala. Se vor trata specific leziunile, insa microorganismul va ramane in viata. Astfel cainele va fi un purtator al acestuia, putand transmite mai departe parazitul prin intermediul tantarilor (flebotomilor). De aceea in multe cazuri se recurge la solutia extrema: eutanasierea cainelui. Prevenire Cel mai bun mijloc de profilaxie este potejarea cainelui de insectele care raspandesc boala. S-a observat ca flebotomii sunt mai agresivi la rasaritul si apusul soarelui; astfel se recomanda ca daca va aflati intr-o zona endemica sa nu lasati cainele afara in aceste momente ale zilei. Purtarea unei zgarzi antiparazitare pe baza de deltamethrin reduce cu peste 80% riscul ca animalul sa fie muscat de flebotomi. Respectati schemele de deparazitare externa ale cainelui dumneavoastra Sursa foto Nicolae Hasegan ZooLand.ro