Legătura afectivă dintre câini şi oameni ar putea avea rădăcini genetice

Oamenii de ştiinţă au descoperit că prietenia dintre om şi câine ar putea avea rădăcini genetice.

Cercetătorii au afirmat că au descoperit existenţa unui mănunchi de gene care ar putea fi legate de tendinţa câinilor de a căuta sprijin şi ajutor uman.

,Scopul nostru este să încercăm să înţelegem bazele genetice ale domesticirii: ce l-a provocat pe lup, atât de neinteresat de oameni, să se tranforme într-un animal sociabil precum câinele?,” a declarat Per Jensen, coautor al lucrării din cadrul Universităţii Linkoping din Suedia. ,,Considerăm că am descoperit genele care stau la baza procesului,” a adăugat el.

Cercetătorii au detectat genele din spatele comportamentului canin prin intermediul a 437 câini din rasa beagle, crescuţi în laborator.
Fiecare câine a fost aşezat într-o cameră cu un cercetător pe care nu-l cunoştea, fiindu-le prezentată aceiaşi sarcină: să se joace cu nişte capace din plastic, aflate în faţa lor.

Trei capace din plastic transparente au fost puse în faţa fiecărui câine. Unul dintre capace era fixat, neputând fi mişcat chiar dacă câinele încerca să-l mişte.

,,Ştim că lupii nu au nevoie de ajutor, aceştia ar fi încercat să rezolve problema singuri, unii câini chiar au făcut acest lucru, însă cea mai obişnuită reacţie e aceea în care câinele a cerut ajutorul omului,” a declarat Jensen.

Fiecărui câine i-au fost acordate trei minute pentru a obţine recompense. Comportamentul lor a fost înregistrat video, fiind punctaţi pentru frecvenţa şi durata fiecărui comportament, cum ar fi săritul pe cercetător sau contactul vizual.

Din grupul de subiecţi, 95 au obţinut scoruri mari în timp ce alţi 95 au obţinut scoruri mici pentru interacţiunea socială.

Rezultatele au dezvăluit variaţiile dintre două regiuni genomice care păreau legate de de apropierea câinelui pentru om. Cercetătorii au descoperit astfel cinci gene asociate comportamentului.

,,Probabil sunt multe alte gene care interacţionează cu acestea”, a declarant Jensen, adăugând că încă nu se ştie exact cum influenţează ele comportamentul câinilor.

“Suntem conştienţi de fapul că genele au doar 30 % din contribuţie. Restul, de 70, aparţine experienţei”, a mai spus el.

Sursa: The Guardian

Foto wall: Hepta.ro

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!