Jagdterrier-ul este un câine de vânătoare dezvoltat în Germania și ca orice lucru nemțesc își face treaba perfect și cu multă râvnă. Se descurcă de minune atât sub pământ, cât și deasupra lui, încât spulberă toată ordinea și tiparele după care sunt organizați câinii de vânătoare. Poate să pândească, să gonească și să adulmece urme, vechi de câteva zile, la nevoie aportează vânatul de pe sol sau din apă, pentru că temerarul Jagdterrier nu se dă în laturi de la nicio sarcină și niciun fel de condiții de lucru. Este și limier și retriever și gonaș într-un singur pachet, de altfel destul de mic. Acesta este un câine de lucru din vârful nasului până la capătul cozii, dar pot deveni și companioni perfecți dacă sunt crescuți în acest scop. Istoric Rasa este una relativ tânără, iar istoricul ei mustește de idealism german. Formarea rasei a început imediat după Primul Război Mondial, într-o perioadă în care terierii se aflau la apogeul popularității lor, drept dovadă ani la rând rasa Fox terrier a câștigat titlul suprem la Crufts, cea mai mare expoziție canină a acelor vremuri (ca și astăzi de fapt). Terrierii au început să părăsească terenurile de vânătoare și să se așeze țanțoși pe podiumuri sau pe canapelele admiratorilor acestor rase. Multe dintre liniile de lucru și-au pierdut abilitățile pentru care au fost dezvoltate inițial. În acest context, peste care turnăm din plin naționalism și mândrie germană, un grup de vânători împătimiți și-au pus în gând să obțină o rasă de terrieri 100% nemțească, pură și competentă, pentru a riposta și a putea renunța la rasele «răsfățate» din Marea Britanie și America. Coordonatorul acestui proiect a fost Lutz Heck, un îngrijitor la Zoo Berlin, pasionat de ingineria genetică și bine pătruns de fala nemțească (de altfel făcea parte din anturajul lui Hitler și îi împărtășea întru-totul idealurile). Printre altele Lutz a încercat și să reînvie anumite rase de bovine și cabaline străvechi ce trăiau pe teritoriul german. Vânător împătimit, i-au atras atenția și câinii. Rasa a apărut prin încrucișarea de câini Fox-terrier de culoare închisă cu Old english terrier, Welsh terrier, iar după unele păreri s-ar fi amestecat și niște sânge de Teckel și Pinscher. Au fost selecționați doar acei câini negri cu pete de foc și păr sârmos, așa cum sunt Jagdterrierii astăzi. La început, doar criteriul estetic a stat la baza încrucișării, așa se face că mulți dintre acești căței arătau a câinele de vânătoare perfect, însă nu aveau deloc talent în această disciplină. De altfel, coordonatorii proiectului voiau să obțină câini mai puțin frumoși, pentru a nu atrage atenția împătimiților de showuri canine și astfel câinii lor să rămână exclusiv pentru vânătoare. Proiectul a fost amplu și sute de câini erau produși în speranța că se vor obține cât mai mulți care să se apropie de standardul imaginat. Din păcate, majoritatea care nu corespundea, nu avea voie să părăsească limitele caniselor (pentru a nu dezvălui secretul) și erau împușcați pe loc. Clubul «German Hunting Terrier» a fost înființat în 1926, iar rasa Jagdterrier a fost prezentată publicului pentru prima oară în 1927. În germană «jagd» înseamnă «vânătoare». Vânătorii germani l-au primit cu brațele deschise, iar câinele se descurca excelent la luat urma, vânătoarea de animale mici cum sunt vulpile, bursucii, iepurii, dar dovedea (și încă dovedesc) mult curaj și hotărâre în hăituirea vântului mare, mistreți și căprioare. Câinii erau folosiți și de către poliție, pentru operațiuni de salvare din apă, din incendii sau de pe munte, dar și de către armată pentru a livra mesaje pe teritoriile periculoase. După Al Doilea Război Mondial, rasa se afla în pragul extincției, în 1951 doar 32 de Jagdterrier mai existau. Însă demersurile pentru reînvierea rasei au fost reluate și Jagdterrier-ul a început să crească în număr și popularitate, nu numai în Germania, dar și în restul Europei. Recunoașterea oficială din partea FCI a venit în 1968, iar din partea Clubului Canin American (American Kennel Club) abia în 1993. De fapt, în afara Europei, rasa Jagdterrier e cvasicunoscută. Aspect fizic Jagdterrier este un câine de talie mică, compact, bine proporționat și formă aproape pătrată. Masculii măsoară între 33 și 41 de cm la greabăn, iar femelele 28-36 de cm. Greutatea ideală este cuprinsa între 8 și 10 kilograme. Blana poate fi netedă sau sârmoasă, dar obligatoriu groasă, să protejeze animalul de mărăcini, umezeală și frig. Cel mai adesea Jagdterrier-ul este văzut în culoarea neagră cu pete de foc pe față, piept, sub coada și membre. Însă sunt acceptate și exemplarele roșcate, cele gri închis sau cele cu marcaje albe, deși nu sunt de dorit. Personalitate Acest câine este potrivit pentru un stăpân cu experiență și amator de vânătoare. Ființa sa palpită să lucreze și să se facă util. Debordează de energie și curaj, dar și dorința de a-și satisface stăpânul. Este câinele cu un singur stăpân, pe care îl venerează și îl slujește. Pe terenul de vânătoare este abil, versatil, motivat, rapid și cu simțurile ascuțite la maximum. De altfel, are un simț al mirosului foarte bine dezvoltat și poate lua urme vechi. Poate fi folosit pentru atât de multe sarcini încât nici nu mai e nevoie de alte tipuri de câini de vânătoare. Dar toate aceste calități se izbesc de încăpățânarea și caracterul puternic, dominant. Dacă terrierul nu a fost dresat și socializat de mic, este foarte greu de manipulat la maturitate. Stăpânul trebuie să dea dovadă de perseverență, tenacitate și fermitate în lucrul cu Jagdterrierul. Nivelul de inteligență îi permite să învețe ușor unele comenzi, dacă îi sunt predate cum trebuie. Deși mulți sunt de părere ca Jagdterrierul nu este potrivit pentru companie, educația și formarea de la vârste timpurii își spune cuvântul și aici. Jagdterrierii sunt câini loiali și afectuoși cu familia, adoră să se joace cu copiii și se bucură nespus de atenția stăpânului. Cu alți câini poate fi foarte agresiv, iar cu animalele mici ar fi bine să nu fie lăsat nesupravegheat, instinctul de vânător iese imediat la suprafață. Dar și aici, socializarea de pui poate combate aceste neajunsuri. Cu străinii este rezervat, chiar antisocial, dar de aici mai reiese o calitate neașteptată: câine de pază. Nu latră decât atunci când este cu adevărat nevoie. Câinele are nevoie de mult exercițiu fizic în fiecare zi. Nu vă așteptați să stea cuminte pe canapea ore întregi. De fapt, un Jagdterrier plictisit și insuficient obosit fizic se transformă într-o mașinărie de distrus obiectele din jur. Ideal ar fi să locuiască la casă cu curte, unde să fie lăsat liber să se epuizeze. La plimbare nu ar trebui scăpat din lesă, întrucât pornește în căutarea unor urme olfactive și va fi greu de prins. Mai există și riscul să devină agresiv cu alți câini întâlniți în cale, dacă nu a fost dresat în acest sens. Îngrijire Blana scurtă și aspră a câinelui are calitatea că se murdărește greu și se întreține ușor. Cu o cârpă umedă se curăță din două mișcări și în plus, năpârlește foarte puțin. De aceea de multe ori este ales ca și câine de apartament. După cum menționam anterior, poate locui și într-un spațiu restrâns, cu condiția să primească destul exercițiu fizic zilnic, în cazul său, două plimbări lungi pe zi sunt esențiale pentru a-l ține în formă fizică și mentală perfectă. Sănătate Jagdterrier este un câine rezistent la boli și la intemperii, iar rasa nu este recunoscută pentru nicio boală specifică. Speranța de viață este de 13-15 ani. Sursa foto: Hepta.ro