Ingrijirea cailor

tesala calCaii sunt in general animale deosebite, sunt mandri si frumosi, dar cu toate acestea pentru a se mentine astfel ei trebuie ingrijiti asa cum se cuvine. Astfel, coama, coada si parul trebuie periate zilnic, iar copitele curatate.

Igiena are mai multe functii: curata parul si pielea de praf, mizerie, matreata si transpiratie. Periatul reprezinta de fapt si un masaj, astfel avand un rol foarte important pentru circulatia sangelui in tot organismul.

In timp ce curatam cu atentie calul avem posibilitatea de a observa corpul acestuia, iar in cazul in care vedem ceva in neregula, rani sau umflaturi, sa luam masuri imediate. Chiar si la modificarile parului sau ale copitei trebuie sa fim foarte atenti, deoarece acestea ne pot indica diferite afectiuni si boli ale animalului.

Prin urmare, investiti timp in ingrijirea si igiena calului, deoarece nu este vorba doar de indepartarea mizeriei, ci si de descoperirea problemelor de sanatate. In plus, acest “ritual” zilnic intareste increderea si legatura dintre ingrijitor si animal.

Caii ar trebui periati si ingrijiti atat inainte de a fi calariti cat si dupa, deoarece toata transpiratia de sub coama, burta, de pe picioare si mizeria dintre copite trebuie indepartata.

Pentru o piele si un par sanatos avem nevoie nu numai de o singura perie, ci si de:
– Tesala din cauciuc, plastic si metal
– O perie moala si una tare de radacina
– Piaptan pentru coama
– Instrument pentru curatat copitele
– Carpe moi
– Bureti

Atentie!
O ingrijire exagerata ii poate dauna pielii! In special atunci cand calul este spalat de prea multe ori cu sampoane si sapunuri. Acest lucru ii poate distruge un strat al pielii, iar aceasta nu mai este protejata impotriva ciupercilor sau diferitelor boli.

ZooLand.ro

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!