Afectiunile de cauza fungica sunt printre cele mai frecvente in randul pestilor de acvariu. Orice acvarist impatimit se va afla la un moment dat pus in situatia sa infrunte ciupercile care ii ataca pestii. Tratamentul este dificil, de lunga durata si este cu atat mai ingreunat cu cat infectiile fungice sunt greu de diagnosticat si diferentiat. Vom prezenta mai jos principalele boli cauzate de ciuperci, impreuna cu tratamentul de electie, in speranta ca veti reusi sa va salvati pestii de astfel de suferinte. Ce sunt ciupercile? Ciupercile sunt un grup de organisme heterotrofe, ceea ce inseamna ca ele nu au capacitatea sa isi sintetizeze singure hrana (spre deosebire de plante prin fotosinteza). Astfel ele depinde de sursele de hrana din exterior. Ciupercile acvatice se hranesc cu materia moarta si resturile alimentare din apa. Sunt prezente peste tot: apa dulce, apa sarata, la temperaturi scazute sau la temperaturi inalte. In general ciupercile reprezinta un pion important in pastrarea echilibrului ecologic, prin consumarea resturilor. Totusi in anumite conditii nefavorabile, ele se pot dovedi un pericol real pentru pesti. Pestii batrani, bolnavi, raniti, cei hraniti incorect, puietul sau ouale sunt cei mai sensibili la atacul ciupercilor. Fungii se inmultesc prin spori, asemanatori semintelor plantelor, care sunt foarte rezistenti la temperatura, pH, dezinfectanti, deshidratare sau sistemele de aparare ale pestilor. De aceea putem afirma ca in orice mediu acvatic exista ciuperci, in diferite proportii. Exista anumiti factori legati de calitatea apei care favorizeaza propagarea infectiilor fungice: – Igiena deficitara a acvariului – Conditii improprii ale apei (ph scazut, nivel crescut de nitrati si nitritii etc) – Resturi organice in exces (pesti morti, fecale, resturi alimentare etc) – Oxigenare deficitara In continuare vom discuta despre 2 afectiuni fungice, cu care este foarte probabil sa va confruntati la un moment dat, fiind extrem de des intalnite. Intr-un articol viitor vom dezbate pe larg o alta infectie fungica, poate cea mai importanta: saprolegnioza. Ichtiofonoza Daca in general ciupercile ataca pestii la suprafata organismului, inchtiofonoza este o infectie fungica localizata in interior. Este produsa de ciuperca Ichthyophonus hoferi , care se regaseste atat in mediile acvatice dulci, cat si in cele sarate. Prefera temperaturi scazute ale apei (intre 2 si 21 de grade Celsius). Infectia este de tip sistemic atacand aproape toate organele organismului. In rinichi, inima, ficat si creier apar chisturi, care ingreuneaza functia acestor organe. cand este afectat creierul, pestii prezinta un comportament alterat, modificat fata de anterior: apatie, stil de inot bizar, exoftalmie (ochi bulbucati). Pestii nu prezinta simptome decat cand infectia este evoluata, organele afectate iremediabil. In consecinta nu exista nici un tratament. S-a incercat folosirea „amphoterin B” (fungizone) pentru tratarea pestilor valorosi, insa rezultatele nu au fost intotdeauna cele asteptate. O dieta formata in totalitate din spirulina si o crestere a temperaturii apei inspre 28- 29 de grade Celsius, pot fi in favoarea pestilor. Ciuperca poate fi contractata doar prin ingerarea de tesuturi contaminate cu spori. Pestii canibali sau cei hraniti cu hrana vie sunt singurii susceptibili la ichtiofonoza. Odata ingerati si ajunsi in tractul digestiv, sporii trec in sistemul circulator al pestilor, ajung la organe si se stabilesc aici. Chisturile din organe sunt de fapt centre de productie a noi spori care mai apoi vor fi eliminati in mediul inconjrator, prin excretie, leziuni deschise al gazdei, sau moartea si descompunerea pestelui infectat. Preveniti imbolnavirea prin asigurarea unei diete formata din hrana vie sau congelata de calitate si cu origine controlata. Daca oferiti pestilor crustacee, verificati cu atentie provenienta. Nu introduceti in acvariu melci de balta, recoltati din natura. Unele specii de pestii gasesc foarte delicioase aceste moluste, mai ales daca sunt de dimensiuni mici. Branhiomicoza Denumita si „putregaiul” sau necroza branhiilor, este o alta infectie fungica, care netratata duce la decesul pestilor. Branchiomyces sanguinis si Branchiomyces demigrans . sunt ciupercile responsabile, intalnite frecvent la pestii din Europa si izolat pe continentul nord- american. Ciuperca apare la microscop de forma unui fulg de nea, spre deosebire de majoritatea ciupercilor care sunt formate din filamente lungi. Se regaseste in acvariile in care pestii sunt supusi unor conditii de mediu nefavorabile, cum ar fi: pH intre 5.5 si 6.5, concentratie scazuta de oxigen, alge din abundenta, nivel ridicat de nitrati si nitriti. Se dezvolta la temperaturi cuprinse intre 14 si 35 de grade Celsius, dar cel mai bine prolifereaza intre 21 si 29 de grade Celsius, adica exact temperatura necesara in orice acvariu. Aceasta boala afecteaza branhiile pestilor. Ciuperca se stabileste in vasele sangvine de la acest nivel. Circulatia este obstruata, iar branhiile capata un aspect marmorat cu zone de culoare maronie (datorate hemoragiei ) si zone de culoare albicioasa (in care fluxul sanguin a fost intrerupt si s-a instalat necroza). Regiunile necrozate sunt adesea invadate de Saprolegnia, care se manifesta ca o infectie secundara. Semne Pestii apar letargici, asfixiati, se straduiesc sa inghita aerul de la suprafata apei. Branhiile apar decolorate, cu zone alternande de tesut necrozat si tesut sanatos. Descuamarea tesuturilor necrozate elibereaza sporii ciupercilor in acvariu. Tratament Mortalitatea in randul pestilor afectati de branhimicoza este de pana la 50%. Totusi cu un tratament instituit la timp, tesutul branhial se poate reface. Izolati pestii bolnavi intr-un acvariu carantina. Efectuati bai scurte, de cate zece minute, in solutie salina 3%. Apoi mutati pestii intr-un acvariu unde ati diluat albastru de metilen, in concentratia optima pentru bai de durata (vezi ambalajul). Permanganatul de potasiu, metaphenul, sulfatul de cupru, formalina, neosporinul sunt substante care se pot dovedi eficiente in lupta cu aceasta ciuperca. Pestii afectati iremediabil, precum si cei fara mare valoarea ar trebuie eliminati, pentru prevenirea raspandirii infectiei. Oxigenati bine apa, eliminati algele si asigurati conditii optime ale apei. Evitati aglomerarea acvariului. Dupa cum am vazut la fiecare afectiune in parte, calitatea apei are un cuvant important de spus in prevenirea infectiilor fungice. Oferiti o buna filtrare si oxigenare a apei, verificati periodic pH-ul si indepartati materiile moarte de la nivelul substratului. Oferiti o hrana de buna calitate pentru a fortifica organismul pestilor. Atentie deosebita la hrana vie sau congelata. Sursa foto Nicolae Hasegan ZooLand.ro