Incredibil: suma enormă pe care a cheltuit-o o femeie din China pentru animalele sale de companie! Ce a putut să le cumpere

O femeie din China a atras atenția pe rețelele sociale după ce a mărturisit că a investit 280.000 de dolari pentru a-și răsfăța câinii. Cu această sumă, ea le-a cumpărat celor trei patrupede o colecție impresionantă de haine și accesorii, iar articolele sunt păstrate într-un dressing special amenajat. Cunoscuta sub numele de @yikemochi în mediul online, femeia este o influenceriță din Shanghai, pasionată de moda dedicată animalelor de companie.

Femeia din China a cheltuit 280.000 de dolari doar pe dressing, haine și accesorii

Cei trei câini ai săi — Mochi, Milky și Piggy — se bucură de o garderobă luxoasă, alcătuită din peste 2.500 de piese vestimentare, printre care se numără jachete scumpe, pulovere din cașmir, fuste brodate și ținute inspirate de universul Disney. Prețurile acestor articole variază, unele jachete fiind evaluate între 550 și 700 de dolari, iar puloverele din cașmir ajungând la aproximativ 400 de dolari. Pe lângă haine, câinii sunt accesorizați cu agrafe strălucitoare, ochelari de soare, lese elegante și genți de designer, potrivit The Indian Express.

Mochi, Milky și Piggy

Pentru a se asigura că patrupedele sale poartă cele mai rafinate ținute, Yikemochi călătorește des în Coreea de Sud și Japonia. Unele dintre hainele din garderoba câinilor sunt comandate din Italia și sunt realizate manual, cum este cazul puloverelor tricotate.

Citește și: Rory, pisica diagnosticată cu astm, a învățat cum să utilizeze inhalatorul / VIDEO

Micuții Mochi, Milky și Piggy duc o viață luxoasă

Influencerița își împărtășește zilnic stilul de viață pe rețelele sociale, publicând imagini cu câinii îmbrăcați în outfituri tematice — de la prințese și stil nautic, până la ținute gotice — și, de multe ori, aceștia sunt perfect asortați cu hainele purtate de ea.

Stilul de viață luxos al câinilor a atras numeroase reacții în mediul online. Mulți internauți s-au arătat impresionați de atenția pe care Yikemochi o acordă patrupedelor sale, inclusiv detaliilor, cum ar fi curățarea profesională a hainelor acestora.

De asemenea, câinii sunt adesea surprinși în fotografii din parcuri sau centre comerciale, locuri unde au ajuns să fie priviți ca adevărate vedete locale. Unii utilizatori au lăudat imaginile, spunând că patrupedele duc o viață mai bună decât a multor oameni, în timp ce alții au considerat cheltuielile ca fiind exagerate, dar au recunoscut că acest stil de viață reflectă afecțiunea sinceră a stăpânei față de animalele sale.

Sursa foto: Instagram Yikemochi

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Mochi➕Milky➕Piggy (@yikemochi)

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!