Iepurele si porcusorul de guinea in aceeasi cusca – o combinatie reusita?! Aceasta este intrebarea multor iubitori de rozatoare, care din diverse motive doresc sa se bucure de compania ambelor specii. Si in aceasta controversa, parerile sunt impartite. Pe de-o parte avem specialistii (oamenii de stiinta) care spun ca cei doi sunt incompatibili, iar pe de alta parte sunt stapanii care au avut curajul sa experimenteze si care nu au intampinat probleme. Contra Fara indoiala, cel mai bun companion pentru un iepure este un alt semen de-al lui; la fel cum un porcusor de simte mai confortabil cu un alt porcusor in preajma. Desi ambele sunt rozatoare, cele doua specii impart prea putine caracteristici in comun. Diferentele sunt cele care, in opinia specialistilor, fac imposibila comuniunea celor doi: 1. Iepurele este mai masiv si implicit mult mai puternic decat porcusorul. Voit sau accidental, el poate lovi porcusorul cu membrele posterioare musculoase, special construite pentru a oferi lovituri cu o forta impresionanta. Pentru porcusorul de Guinea o astfel de lovituri poate fi fatala. 2. Iepurii, cainii si pisicile pot fi purtatorii bacteriei Bordetella bronchiseptica, care contractata de porcusorul de Guinea poate fi fatala. Aceasta da afectiuni respiratorii (uneori grave) la porcusori. 3. Dieta celor doua specii este destul de diferita. Porcusorul are nevoie de cantitati mari de vitamina C in hrana zilnica, care pot fi daunatoare iepurelui. De cele mai multe ori, necesarul de vitamina C trebuie furnizat din suplimente alimentare sau hrana speciala pentru porcusori, care ar fi ca o bomba de vitamina C pentru iepuras. 4. Iepurii masculi necastrati pot simti dorinta sa se imperecheze cu micutul porcusor. Mimarea actului sexual poate da ranirii ale coloanei vertebrale a porcusorului. Mai mult, masculul poate musca porcusorul de ceafa, obicei regasit in ritualul de imperechere al iepurilor. 5. Atat iepurii, cat mai ales porcusorii de Guinea, sunt animale sociabile, care se simt cel bine alaturi de semeni de –ai lor. Ei comunica printr-o serie de sunete si gesturi, care nu pot fi intelese de colegul de alta specie. Pro Experientele impartasite de stapani de porcusori si iepuri demonstreaza faptul ca cele doua specii pot face casa buna impreuna. Uneori din lipsa spatiului sau pur si simplu pentru ca nu stiau ca cei doi ar fi incompatibili, unii stapanii si-au lasat rozatoarele in aceeasi cusca sau acelasi tarc. Este adevarat ca cei doi nu prea interactioneaza, ci mai mult se tolereaza reciproc. Cateva reguli ar trebui respectate pentru a asigura o convietuire cat mai placuta ambelor specii: • Hraniti separat rozatoarele. Hraniti impreuna este dificil de contorizat care ce mananca. Fanul si vegetalele proaspete pot fi hranite la comun, intrucat cei doi au cam aceleasi preferinte in acest sens. Insa suplimentele de vitamina C si peletele vor fi administrate separat. • Oferiti suficiente casute si ascunatori pentru porcusor. El este timidul in acest cuplu si uneori poate simti nevoia sa aiba putina intimitate si liniste. Casuta ar trebui sa aiba o cale de acces suficient de mare cat sa incapa porcusorul, dar sa fie prea ingusta pentru iepure. • Castrati iepurele pentru a va asigura ca nu agreseaza sexuala porcusorul. Multa raniri pot fi prevenite in acest fel. • Lasati liberi, afara din cusca, cat mai mult timp cele doua rozatoare. Cat timp sunteti acasa si puteti sa ii supravegheati, lasati-i sa exploreze cat mai mult. • Periodic verificati starea de sanatate a celor doi. Rugati veterinarul sa testeze iepurele de prezenta bacteriei Bordetella. • Alegeti o rasa de iepuri pitici, cu cat este mai mic iepurele cu atat riscul de ranire este mai redus. Sursa foto Nicolae Hasegan ZooLand.ro