Gestul inconştient al unui australian: s-a urcat pe o balenă moartă, în timp ce rechinii mâncau din ea

Harrison Williams, un bărbat din Australia, a şocat pe toată lumea printr-un gest inconştient: s-a urcat pe o balenă moartă care plutea la suprafaţă, în timp ce rechinii mâncau din ea.

Williams şi prietenii lui au plecat la o plimbare cu barca pe coasta de vest a Australiei şi, la un moment dat, au dat de o balenă moartă care plutea pe apă de mai multe săptămâni.

Când a ajuns aproape de cadavru, Harrison a sărit din barcă şi a înotat până la balenă, pentru a se urca pe ea, în ciuda faptului că în apropierea cadavrului se aflau câţiva rechini care se bucurau de carnea lui de ceva timp.

„Mi s-a părut că balena era în pericol şi am zis să o ajut. Evident, am ajuns cam târziu”, a spus, în apărarea lui, Williams.

Cadavrul balenei a fost semnalat acum câteva zile, însă autorităţile susţin că nu are cum să eşueze prea curând pe ţărm.

Toţi cei care au văzut filmuleţul au spus că gestul lui Williams este de-a dreptul inconştient.

„Mama crede că sunt un idiot. Şi nici tata nu a rămas prea impresionat de ceea ce am făcut”, a adăugat aventurierul.

Sursa: Mirror

 

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!